duminică, 8 iulie 2018

8, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Iosua 14:6-15, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Iosua 14:1Iată locurile pe care le-au primit copiii lui Israel ca moștenire în țara Canaanului, pe care li le-au împărțit
între ei preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale semințiilor copiilor lui Israel.
2
Împărțirea s-a făcut prin sorți, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminții și jumătate.
3
Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate de cealaltă parte a Iordanului, dar
leviților nu le dăduse moștenire printre ei.
4
Fiii lui Iosif alcătuiau două seminții: Manase și Efraim; și leviților nu li s-a dat parte în țară, afară de
cetățile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele și averile lor.
5
Copiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul și au împărțit țara.
6
Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, i-a zis: „Știi ce a spus
Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine și cu privire la tine, la Cades-Barnea.
7
Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să
iscodesc țara, și i-am adus știri așa cum îmi spunea inima mea curată.
8
Frații mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea
Domnului Dumnezeului meu.
9
Și în ziua aceea, Moise a jurat și a zis: ‘Țara în care a călcat piciorul tău va fi moștenirea ta pe vecie,
pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.’
10
Acum iată că Domnul m-a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea
Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, și acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci și
cinci de ani.
11
Și astăzi, sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie
pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.
12
Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, căci ai auzit atunci că acolo
sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine și-i voi izgoni, cum a spus
Domnul.”
13
Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat ca moștenire Hebronul.
14
Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moștenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că
urmase în totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel.
15
Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba – Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Și țara
s-a odihnit de război.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu