duminică, 18 februarie 2018

18, Duminică - zidire, 3

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 24:1-27, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 24:1 După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni și cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel.
2 Pavel a fost chemat, și Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare și neamul acesta a căpătat îmbunătățiri sănătoase prin îngrijirile tale.
3 Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulțumirea, în toată vremea și în tot locul.
4 Dar, ca să nu te țin prea mult, te rog să asculți, în bunătatea ta, câteva cuvinte.
5 Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toți iudeii de pe tot pământul, este mai-marele partidei nazarinenilor
6 și a încercat să spurce chiar și Templul. Și am pus mâna pe el. Am vrut să-l judecăm după Legea noastră,
7 dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre, cu mare silă,
8 și a poruncit pârâșilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuți vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.”
9 Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta și au spus că așa stau lucrurile.
10 După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă știu că de mulți ani ești judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.
11 Nu sunt mai mult de douăsprezece zile – te poți încredința de lucrul acesta – de când m-am suit să mă închin la Ierusalim.
12 Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod.
13 Așa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum.
14 Îți mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege și în Proroci
15 și am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au și ei înșiși, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.
16 De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
17 După o lipsă de mai mulți ani, am venit să aduc milostenii neamului meu și să aduc daruri la Templu.
18 Tocmai atunci niște iudei din Asia m-au găsit curățit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă.
19 Ei înșiși ar trebui să se înfățișeze înaintea ta și să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea.
20 Sau să spună aceștia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea soborului,
21 afară numai doar de strigătul acesta pe care l-am scos în mijlocul lor: ‘Pentru învierea morților sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.’”
22 Felix, care știa destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias.”
23 Și a poruncit sutașului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puțin mai slobod și să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el.
24 După câteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel și l-a ascultat despre credința în Hristos Isus.
25 Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.”
26 Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea și mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el.
27 Doi ani au trecut astfel; și în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul iudeilor și a lăsat pe Pavel în temniță.
...

18, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 24:1-27, mesaj transmis prin Cristi Stan Descarcă MP3

18, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 24:1-27, mesaj transmis prin Ștefan Preda Descarcă MP3

18, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 11:28-30, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
Matei 11:28 Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.
29 Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
30 Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”
...

18, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 17:26-37, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Luca 17:26 Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului:
27 mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a prăpădit pe toți.
28 Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau,
29 dar, în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți.
30 Tot așa va fi și în ziua când Se va arăta Fiul omului.
31 În ziua aceea, cine va fi pe acoperișul casei și își va avea vasele în casă să nu se coboare să le ia și cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă.
32 Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot.
33 Oricine va căuta să-și scape viața o va pierde și oricine o va pierde o va găsi.
34 Vă spun că, în noaptea aceea, doi inși vor fi în același pat, unul va fi luat și altul va fi lăsat;
35 două femei vor măcina împreună: una va fi luată și alta va fi lăsată.
36 Doi bărbați vor fi la câmp: unul va fi luat și altul va fi lăsat.”
37 Ucenicii L-au întrebat: „Unde, Doamne?” Iar El a răspuns: „Unde va fi trupul, acolo se vor strânge vulturii.”
...

18, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, 1 Samuel 2:12-17, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
1 Samuel 2:12 Fiii lui Eli erau niște oameni răi. Nu cunoșteau pe Domnul.
13 Și iată care era felul de purtare al acestor preoți față de popor. Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se fierbea carnea. Ținând în mână o furculiță cu trei coarne,
14 o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală, și tot ce apuca cu furculița lua preotul pentru el. Așa făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo.
15 Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului și zicea celui ce aducea jertfa: „Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua de la tine carne fiartă, ci vrea carne crudă.”
16 Și dacă omul zicea: „După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ți va plăcea”, sluga răspundea: „Nu! Dă-mi acum, căci altfel iau cu sila.”
17 Tinerii aceștia se făceau vinovați înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului.
...