joi, 29 septembrie 2022

29, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Geneza 6:5-22, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
... Genesa 6:5. Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. 6. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant si S-a mahnit in inima Lui. 7. Si Domnul a zis: "Am sa sterg de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut, de la om pana la vite, pana la taratoare si pana la pasarile cerului; caci Imi pare rau ca i-am facut." 8. Dar Noe a capatat mila inaintea Domnului. 9. Iata care sunt urmasii lui Noe. Noe era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. 10. Noe a nascut trei fii: Sem, Ham si Iafet. 11. Pamantul era stricat inaintea lui Dumnezeu, pamantul era plin de silnicie. 12. Dumnezeu S-a uitat spre pamant si iata ca pamantul era stricat; caci orice faptura isi stricase calea pe pamant. 13. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: "Sfarsitul oricarei fapturi este hotarat inaintea Mea, fiindca au umplut pamantul de silnicie; iata, am sa-i nimicesc impreuna cu pamantul. 14. Fa-ti o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o imparti in camarute si s-o tencuiesti cu smoala pe dinauntru si pe din afara. 15. Iata cum s-o faci: corabia sa aiba trei sute de coti in lungime, cincizeci de coti in latime si treizeci de coti in inaltime. 16. Sa faci corabiei o fereastra, sus, lata de un cot; usa s-o pui in latura corabiei; si sa faci un rand de camari jos, altul la mijloc si altul sus. 17. Si iata ca Eu am sa fac sa vina un potop de ape pe pamant, ca sa nimiceasca orice faptura de sub cer, care are suflare de viata; tot ce este pe pamant va pieri. 18. Dar cu tine fac un legamant; sa intri in corabie, tu si fiii tai, nevasta ta si nevestele fiilor tai impreuna cu tine. 19. Din tot ce traieste, din orice faptura, sa iei in corabie cate doua din fiecare soi, ca sa le tii vii cu tine: sa fie o parte barbateasca si o parte femeiasca. 20. Din pasari dupa soiul lor, din vite dupa soiul lor si din toate taratoarele de pe pamant dupa soiul lor, sa vina la tine inauntru cate doua din fiecare soi, ca sa le tii cu viata. 21. Si tu ia-ti din toate bucatele care se mananca si fa-ti merinde din ele, ca sa-ti slujeasca de hrana tie si lor." 22. Asa a si facut Noe: a facut tot ce-i poruncise Dumnezeu. ...

marți, 27 septembrie 2022

27, Marţi

Zidire, seara Predică, Psalmul 107:1-43, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
... Psalmul 107:1. "Laudati pe Domnul, caci este bun, caci in veac tine indurarea Lui!" 2. Asa sa zica cei rascumparati de Domnul, pe care i-a izbavit El din mana vrajmasului, 3. si pe care i-a strans din toate tarile: de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la mare. 4. Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe cai neumblate, si nu gaseau nicio cetate, unde sa poata locui. 5. Sufereau de foame si de sete; le tanjea sufletul in ei. 6. Atunci, in stramtorarea lor au strigat catre Domnul, si El i-a izbavit din necazurile lor; 7. i-a calauzit pe drumul cel drept, ca sa ajunga intr-o cetate de locuit. 8. O, de ar lauda oamenii pe Domnul pentru bunatatea Lui si pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor! 9. Caci El a potolit setea sufletului insetat si a umplut de bunatati sufletul flamand. 10. Cei ce sedeau in intuneric si umbra mortii traiau legati in ticalosie si in fiare, 11. pentru ca se razvratisera impotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru ca nesocotisera sfatul Celui Preainalt. 12. El le-a smerit inima prin suferinta: au cazut, si nimeni nu i-a ajutat. 13. Atunci, in stramtorarea lor, au strigat catre Domnul, si El i-a izbavit din necazurile lor. 14. I-a scos din intuneric si de umbra mortii si le-a rupt legaturile. 15. O, de ar lauda oamenii pe Domnul pentru bunatatea Lui si pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor! 16. Caci El a sfaramat porti din arama si a rupt zavoare din fier. 17. Nebunii, prin purtarea lor vinovata si prin nelegiuirile lor, ajunsesera nenorociti. 18. Sufletul lor se dezgustase de orice hrana, si erau langa portile mortii. 19. Atunci, in stramtorarea lor, au strigat catre Domnul, si El i-a izbavit din necazurile lor; 20. a trimis cuvantul Sau si i-a tamaduit si i-a scapat de groapa. 21. O, de ar lauda oamenii pe Domnul pentru bunatatea Lui si pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor! 22. Sa-I aduca jertfe de multumiri si sa vesteasca lucrarile Lui cu strigate de bucurie. 23. Cei ce se coborasera pe mare in corabii si faceau negot pe apele cele mari, 24. aceia au vazut lucrarile Domnului si minunile Lui in mijlocul adancului. 25. El a zis si a pus sa sufle furtuna, care a ridicat valurile marii. 26. Se suiau spre ceruri, se coborau in adanc; sufletul le era pierdut in fata primejdiei. 27. Apucati de ameteala, se clatinau ca un om beat, si zadarnica le era toata iscusinta. 28. Atunci, in stramtorarea lor, au strigat catre Domnul, si El i-a izbavit din necazurile lor. 29. A oprit furtuna, a adus linistea, si valurile s-au potolit. 30. Ei s-au bucurat ca valurile s-au linistit, si Domnul i-a dus in limanul dorit. 31. O, de ar lauda oamenii pe Domnul pentru bunatatea Lui si pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor! 32. Sa-L inalte in adunarea poporului si sa-L laude in adunarea batranilor! 33. El preface raurile in pustiu, si izvoarele de apa, in pamant uscat, 34. tara roditoare in tara sarata, din pricina rautatii locuitorilor ei. 35. Tot El preface pustiul in iaz, si pamantul uscat, in izvoare de ape. 36. Asaza acolo pe cei flamanzi, si ei intemeiaza o cetate ca sa locuiasca in ea; 37. insamanteaza ogoare, sadesc vii si-i culeg roadele. 38. El ii binecuvanta, si se inmultesc nespus, si nu le imputineaza vitele. 39. Daca sunt imputinati si apasati prin asuprire, nenorocire si suferinta, 40. El varsa dispretul peste cei mari si-i face sa pribegeasca prin pustiuri fara drum, 41. dar ridica pe cel lipsit, izbaveste pe cel nevoias si inmulteste familiile ca pe niste turme. 42. "Oamenii fara prihana vad lucrul acesta si se bucura, si orice nelegiuire isi inchide gura!" 43. Cine este intelept sa ia seama la aceste lucruri si sa fie cu luare aminte la bunatatile Domnului. ...

duminică, 25 septembrie 2022

25, Duminică - zidire

Zidire, seara Predică, 1 Corinteni 7:10-17, 25-35, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
... 1 Corinteni 7:10. Celor casatoriti le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta sa nu se desparta de barbat. 11. (Daca este despartita, sa ramana nemaritata sau sa se impace cu barbatul ei.) Si nici barbatul sa nu-si lase nevasta. 12. Celorlalti le zic eu, nu Domnul: daca un frate are o nevasta necredincioasa, si ea voieste sa traiasca inainte cu el, sa nu se desparta de ea. 13. Si daca o femeie are un barbat necredincios, si el voieste sa traiasca inainte cu ea, sa nu se desparta de barbatul ei. 14. Caci barbatul necredincios este sfintit prin nevasta credincioasa, si nevasta necredincioasa este sfintita prin fratele; altminteri, copiii vostri ar fi necurati, pe cand acum sunt sfinti. 15. Daca cel necredincios vrea sa se desparta, sa se desparta; in imprejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legati: Dumnezeu ne-a chemat sa traim in pace. 16. Caci ce stii tu, nevasta, daca iti vei mantui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca iti vei mantui nevasta? 17. Incolo, fiecare sa ramana in starea in care l-a asezat Domnul si in care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este randuiala pe care am asezat-o in toate bisericile. 25. Cat despre fecioare, n-am o porunca din partea Domnului. Le dau insa un sfat, ca unul care am capatat de la Domnul harul sa fiu vrednic de crezare. 26. Iata, dar, ce cred eu ca este bine, avand in vedere stramtorarea de acum: este bine pentru fiecare sa ramana asa cum este. 27. Esti legat de o nevasta? Nu cauta sa fii dezlegat. Nu esti legat de o nevasta? Nu cauta nevasta. 28. Insa, daca te insori, nu pacatuiesti. Daca fecioara se marita, nu pacatuieste. Dar fiintele acestea vor avea necazuri pamantesti, si eu as vrea sa vi le crut. 29. Iata ce vreau sa spun, fratilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste sa fie ca si cum n-ar avea; 30. cei ce plang, ca si cum n-ar plange; cei ce se bucura, ca si cum nu s-ar bucura; cei ce cumpara, ca si cum n-ar stapani; 31. cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi de ea; caci chipul lumii acesteia trece. 32. Dar eu as vrea ca voi sa fiti fara griji. Cine nu este insurat se ingrijeste de lucrurile Domnului, cum ar putea sa placa Domnului. 33. Dar cine este insurat se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa nevestei. 34. Tot asa, intre femeia maritata si fecioara este o deosebire: cea nemaritata se ingrijeste de lucrurile Domnului, ca sa fie sfanta, si cu trupul, si cu duhul; iar cea maritata se ingrijeste de lucrurile lumii, cum sa placa barbatului ei. 35. Va spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca sa va prind intr-un lat, ci pentru ceea ce este frumos si ca sa puteti sluji Domnului fara piedici. ...

25, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Faptele Apostolilor 3:12-4:20, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 3:12. Petru, cand a vazut lucrul acesta, a luat cuvantul si a zis norodului: "Barbati israeliti, pentru ce va mirati de lucrul acesta? De ce va uitati cu ochii tinta la noi, ca si cum prin puterea noastra sau prin cucernicia noastra am fi facut pe omul acesta sa umble? 13. Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Dumnezeul parintilor nostri, a proslavit pe Robul Sau Isus, pe care voi L-ati dat in mana lui Pilat; si v-ati lepadat de El inaintea lui, macar ca el era de parere sa-I dea drumul. 14. Voi v-ati lepadat de Cel Sfant si Neprihanit si ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas. 15. Ati omorat pe Domnul vietii, pe care Dumnezeu L-a inviat din morti; noi suntem martori ai Lui. 16. Prin credinta in Numele lui Isus, a intarit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeti si-l cunoasteti; credinta in El a dat omului acestuia o tamaduire deplina, cum vedeti cu totii. 17. Si acum, fratilor, stiu ca din nestiinta ati facut asa, ca si mai marii vostri. 18. Dar Dumnezeu a implinit astfel ce vestise mai inainte prin gura tuturor prorocilor Lui: ca, adica, Hristosul Sau va patimi. 19. Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare 20. si sa trimita pe Cel ce a fost randuit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, 21. pe care cerul trebuie sa-L primeasca, pana la vremurile asezarii din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai proroci din vechime. 22. In adevar, Moise a zis parintilor nostri: "Domnul Dumnezeul vostru va va ridica dintre fratii vostri un Proroc ca mine; pe El sa-L ascultati in tot ce va va spune. 23. Si oricine nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desavarsire din mijlocul norodului." 24. De asemenea toti prorocii, de la Samuel si ceilalti care au urmat dupa el si au vorbit, au vestit zilele acestea. 25. Voi sunteti fiii prorocilor si ai legamantului pe care l-a facut Dumnezeu cu parintii nostri, cand a zis lui Avraam: "Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta." 26. Dumnezeu, dupa ce a ridicat pe Robul Sau Isus, L-a trimis mai intai voua, ca sa va binecuvanteze, intorcand pe fiecare din voi de la faradelegile sale." Faptele Apostolilor 4:1. Pe cand vorbeau Petru si Ioan norodului, au venit la ei pe neasteptate preotii, capitanul Templului si saducheii, 2. foarte necajiti ca invatau pe norod si vesteau in Isus invierea din morti. 3. Au pus mainile pe ei si i-au aruncat in temnita pana a doua zi; caci se inserase. 4. Insa multi din cei ce auzisera cuvantarea au crezut; si numarul barbatilor credinciosi s-a ridicat aproape la cinci mii. 5. A doua zi, mai marii norodului, batranii si carturarii s-au adunat impreuna la Ierusalim, 6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru si toti cei ce se trageau din neamul marilor preoti. 7. Au pus pe Petru si pe Ioan in mijlocul lor si i-au intrebat: "Cu ce putere sau in numele cui ati facut voi lucrul acesta?" 8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfant, le-a zis: "Mai mari ai norodului si batrani ai lui Israel! 9. Fiindca suntem trasi astazi la raspundere pentru o facere de bine facuta unui om bolnav si suntem intrebati cum a fost vindecat, 10. s-o stiti toti si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. 11. El este "Piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului." 12. In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." 13. Cand au vazut ei indrazneala lui Petru si a lui Ioan, s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si au priceput ca fusesera cu Isus. 14. Dar, fiindca vedeau langa ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic impotriva. 15. Le-au poruncit doar sa iasa afara din sobor, s-au sfatuit intre ei 16. si au zis: "Ce vom face oamenilor acestora? Caci este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei s-a facut o minune vadita pe care n-o putem tagadui. 17. Dar, ca sa nu se lateasca vestea aceasta mai departe in norod, sa-i amenintam si sa le poruncim ca de acum incolo sa nu mai vorbeasca nimanui in Numele acesta." 18. Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu niciun chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. 19. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu; 20. caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce am vazut si am auzit." ...

25, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Faptele Apostolilor 3:12-4:20, mesaj transmis prin Manu Enache Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 3:12. Petru, cand a vazut lucrul acesta, a luat cuvantul si a zis norodului: "Barbati israeliti, pentru ce va mirati de lucrul acesta? De ce va uitati cu ochii tinta la noi, ca si cum prin puterea noastra sau prin cucernicia noastra am fi facut pe omul acesta sa umble? 13. Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Dumnezeul parintilor nostri, a proslavit pe Robul Sau Isus, pe care voi L-ati dat in mana lui Pilat; si v-ati lepadat de El inaintea lui, macar ca el era de parere sa-I dea drumul. 14. Voi v-ati lepadat de Cel Sfant si Neprihanit si ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas. 15. Ati omorat pe Domnul vietii, pe care Dumnezeu L-a inviat din morti; noi suntem martori ai Lui. 16. Prin credinta in Numele lui Isus, a intarit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeti si-l cunoasteti; credinta in El a dat omului acestuia o tamaduire deplina, cum vedeti cu totii. 17. Si acum, fratilor, stiu ca din nestiinta ati facut asa, ca si mai marii vostri. 18. Dar Dumnezeu a implinit astfel ce vestise mai inainte prin gura tuturor prorocilor Lui: ca, adica, Hristosul Sau va patimi. 19. Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare 20. si sa trimita pe Cel ce a fost randuit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, 21. pe care cerul trebuie sa-L primeasca, pana la vremurile asezarii din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai proroci din vechime. 22. In adevar, Moise a zis parintilor nostri: "Domnul Dumnezeul vostru va va ridica dintre fratii vostri un Proroc ca mine; pe El sa-L ascultati in tot ce va va spune. 23. Si oricine nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desavarsire din mijlocul norodului." 24. De asemenea toti prorocii, de la Samuel si ceilalti care au urmat dupa el si au vorbit, au vestit zilele acestea. 25. Voi sunteti fiii prorocilor si ai legamantului pe care l-a facut Dumnezeu cu parintii nostri, cand a zis lui Avraam: "Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta." 26. Dumnezeu, dupa ce a ridicat pe Robul Sau Isus, L-a trimis mai intai voua, ca sa va binecuvanteze, intorcand pe fiecare din voi de la faradelegile sale." Faptele Apostolilor 4:1. Pe cand vorbeau Petru si Ioan norodului, au venit la ei pe neasteptate preotii, capitanul Templului si saducheii, 2. foarte necajiti ca invatau pe norod si vesteau in Isus invierea din morti. 3. Au pus mainile pe ei si i-au aruncat in temnita pana a doua zi; caci se inserase. 4. Insa multi din cei ce auzisera cuvantarea au crezut; si numarul barbatilor credinciosi s-a ridicat aproape la cinci mii. 5. A doua zi, mai marii norodului, batranii si carturarii s-au adunat impreuna la Ierusalim, 6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru si toti cei ce se trageau din neamul marilor preoti. 7. Au pus pe Petru si pe Ioan in mijlocul lor si i-au intrebat: "Cu ce putere sau in numele cui ati facut voi lucrul acesta?" 8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfant, le-a zis: "Mai mari ai norodului si batrani ai lui Israel! 9. Fiindca suntem trasi astazi la raspundere pentru o facere de bine facuta unui om bolnav si suntem intrebati cum a fost vindecat, 10. s-o stiti toti si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. 11. El este "Piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului." 12. In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." 13. Cand au vazut ei indrazneala lui Petru si a lui Ioan, s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si au priceput ca fusesera cu Isus. 14. Dar, fiindca vedeau langa ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic impotriva. 15. Le-au poruncit doar sa iasa afara din sobor, s-au sfatuit intre ei 16. si au zis: "Ce vom face oamenilor acestora? Caci este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei s-a facut o minune vadita pe care n-o putem tagadui. 17. Dar, ca sa nu se lateasca vestea aceasta mai departe in norod, sa-i amenintam si sa le poruncim ca de acum incolo sa nu mai vorbeasca nimanui in Numele acesta." 18. Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu niciun chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. 19. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu; 20. caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce am vazut si am auzit." ...

25, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Ioan 1:35-51, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
... Ioan 1:35. A doua zi, Ioan statea iarasi cu doi din ucenicii lui. 36. Si, pe cand privea pe Isus umbland, a zis: "Iata Mielul lui Dumnezeu!" 37. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe si au mers dupa Isus. 38. Isus S-a intors; si, cand i-a vazut ca merg dupa El, le-a zis: "Ce cautati?" Ei I-au raspuns: "Rabi (care talmacit inseamna Invatatorule), unde locuiesti?" 39. "Veniti de vedeti", le-a zis El. S-au dus si au vazut unde locuia; si in ziua aceea au ramas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea. 40. Unul din cei doi, care auzisera cuvintele lui Ioan si mersesera dupa Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41. El, cel dintai, a gasit pe fratele sau Simon si i-a zis: "Noi am gasit pe Mesia" (care talmacit inseamna Hristos). 42. Si l-a adus la Isus. Isus l-a privit si i-a zis: "Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa" (care talmacit inseamna Petru). 43. A doua zi Isus a vrut sa Se duca in Galileea si a gasit pe Filip. Si i-a zis: "Vino dupa Mine." 44. Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei si a lui Petru. 45. Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: "Noi am gasit pe Acela despre care a scris Moise in Lege si Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif." 46. Natanael i-a zis: "Poate iesi ceva bun din Nazaret?" "Vino si vezi!", i-a raspuns Filip. 47. Isus a vazut pe Natanael venind la El si a zis despre el: "Iata cu adevarat un israelit in care nu este viclesug." 48. "De unde ma cunosti?", I-a zis Natanael. Drept raspuns, Isus i-a zis: "Te-am vazut mai inainte ca sa te cheme Filip, cand erai sub smochin." 49. Natanael I-a raspuns: "Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel!" 50. Drept raspuns, Isus i-a zis: "Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decat acestea vei vedea." 51. Apoi i-a zis: "Adevarat, adevarat va spun ca, de acum incolo, veti vedea cerul deschis si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul omului." ...

joi, 22 septembrie 2022

22, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Matei 6:19-25, 31-34, mesaj transmis prin Victor Puiu Toma Descarcă MP3
... Matei 6:19. Nu va strangeti comori pe pamant, unde le mananca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii; 20. ci strangeti-va comori in cer, unde nu le mananca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura. 21. Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. 22. Ochiul este lumina trupului. Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau va fi plin de lumina; 23. dar daca ochiul tau este rau, tot trupul tau va fi plin de intuneric. Asa ca, daca lumina care este in tine este intuneric, cat de mare trebuie sa fie intunericul acesta! 24. Nimeni nu poate sluji la doi stapani. Caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona. 25. De aceea va spun: nu va ingrijorati de viata voastra, gandindu-va ce veti manca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gandindu-va cu ce va veti imbraca. Oare nu este viata mai mult decat hrana, si trupul mai mult decat imbracamintea? 31. Nu va ingrijorati, dar, zicand: "Ce vom manca?" sau: "Ce vom bea?" sau: "Cu ce ne vom imbraca?" 32. Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. 33. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 34. Nu va ingrijorati, dar, de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei. ...

marți, 20 septembrie 2022

20, Marţi

Zidire, seara Predică, Matei 6:1-18, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
... Matei 6:1. Luati seama sa nu va indepliniti neprihanirea voastra inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altminteri, nu veti avea rasplata de la Tatal vostru care este in ceruri. 2. Tu, dar, cand faci milostenie, nu suna cu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii, in sinagogi si in ulite, pentru ca sa fie slaviti de oameni. Adevarat va spun ca si-au luat rasplata. 3. Ci tu, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta, 4. pentru ca milostenia ta sa fie facuta in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati. 5. Cand va rugati, sa nu fiti ca fatarnicii, carora le place sa se roage stand in picioare in sinagogi si la colturile ulitelor, pentru ca sa fie vazuti de oameni. Adevarat va spun ca si-au luat rasplata. 6. Ci tu, cand te rogi, intra in odaita ta, incuie-ti usa si roaga-te Tatalui tau, care este in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati. 7. Cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. 8. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai inainte ca sa-I cereti voi. 9. Iata, dar, cum trebuie sa va rugati: "Tatal nostru care esti in ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; 10. vie Imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. 11. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi; 12. si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; 13. si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin!" 14. Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. 15. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. 16. Cand postiti, sa nu va luati o infatisare posomorata, ca fatarnicii, care isi slutesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat va spun ca si-au luat rasplata. 17. Ci tu, cand postesti, unge-ti capul si spala-ti fata, 18. ca sa te arati ca postesti nu oamenilor, ci Tatalui tau, care este in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati. ...

duminică, 18 septembrie 2022

18, Duminică - zidire

Zidire, seara Predică, Luca 8:40-42, 49-56, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
... Luca 8:40. La intoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de multime, caci toti Il asteptau. 41. Si iata ca a venit un om, numit Iair, care era fruntas al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus si L-a rugat sa vina pana la el acasa; 42. pentru ca avea o singura copila, de vreo doisprezece ani, care tragea sa moara. Pe drum, Isus era imbulzit de noroade. 49. Pe cand vorbea El inca, vine unul din casa fruntasului sinagogii si-i spune: "Fiica ta a murit, nu mai supara pe Invatatorul." 50. Dar Isus, cand a auzit lucrul acesta, a zis fruntasului sinagogii: "Nu te teme; crede numai, si va fi tamaduita." 51. Cand a ajuns la casa fruntasului, n-a lasat pe niciunul sa intre impreuna cu El, decat pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatal si mama fetei. 52. Toti plangeau si o boceau. Atunci Isus a zis: "Nu plangeti; fetita n-a murit, ci doarme." 53. Ei isi bateau joc de El, caci stiau ca murise. 54. Dar El, dupa ce i-a scos pe toti afara, a apucat-o de mana si a strigat cu glas tare: "Fetito, scoala-te!" 55. Si duhul ei s-a intors in ea, iar fata s-a sculat numaidecat. Isus a poruncit sa-i dea sa manance. 56. Parintii ei au ramas uimiti. Isus le-a poruncit sa nu spuna nimanui cele intamplate. ...

18, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Daniel 5:1-31, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
... Daniel 5:1. Imparatul Belsatar a facut un mare ospat celor o mie de mai mari ai lui si a baut vin inaintea lor. 2. Si, in cheful vinului, a poruncit sa aduca vasele de aur si de argint pe care le luase tatal sau, Nebucadnetar, din Templul de la Ierusalim, ca sa bea cu ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui. 3. Au adus indata vasele de aur care fusesera luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, si au baut din ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui. 4. Au baut vin si au laudat pe dumnezeii de aur, de argint, de arama si de fier, de lemn si de piatra. 5. In clipa aceea, s-au aratat degetele unei maini de om si au scris in fata sfesnicului, pe tencuiala zidului palatului imparatesc. Imparatul a vazut aceasta bucata de mana care a scris. 6. Atunci imparatul a ingalbenit, si gandurile atat l-au tulburat, ca i s-au desfacut incheieturile soldurilor, si genunchii i s-au izbit unul de altul. 7. Imparatul a strigat in gura mare sa i se aduca cititorii in stele, haldeii si ghicitorii. Apoi imparatul a luat cuvantul si a zis inteleptilor Babilonului: "Oricine va putea citi scrisoarea aceasta si mi-o va talcui va fi imbracat cu purpura, va purta un lantisor de aur la gat si va avea locul al treilea in carmuirea imparatiei." 8. Toti inteleptii imparatului au intrat, dar n-au putut nici sa citeasca scrisoarea si nici s-o talcuiasca imparatului. 9. Din pricina aceasta, imparatul Belsatar s-a inspaimantat foarte tare, fata i s-a ingalbenit, si mai marii lui au ramas incremeniti. 10. Imparateasa, la auzul cuvintelor imparatului si mai marilor lui, a intrat in odaia ospatului, a luat cuvantul si a vorbit astfel: "Sa traiesti vesnic, imparate! Sa nu te tulbure gandurile tale si sa nu ti se ingalbeneasca fata! 11. In imparatia ta este un om care are in el duhul dumnezeilor celor sfinti; si pe vremea tatalui tau, s-a gasit la el lumina, pricepere si o intelepciune dumnezeiasca. De aceea, imparatul Nebucadnetar, tatal tau, da, tatal tau, imparate, l-a pus mai mare peste vrajitori, cititori in stele, haldei, ghicitori, 12. si anume, pentru ca s-a gasit la el, la Daniel, numit de imparat Beltsatar, un duh inalt, stiinta si pricepere, putinta sa talcuiasca visele, sa lamureasca intrebarile grele si sa dezlege lucrurile incalcite. Sa fie chemat, dar, Daniel, si el iti va da talcuirea!" 13. Atunci Daniel a fost adus inaintea imparatului. Imparatul a luat cuvantul si a zis lui Daniel: "Tu esti Daniel acela, unul din prinsii de razboi ai lui Iuda pe care i-a adus aici din Iuda, tatal meu, imparatul? 14. Am aflat despre tine ca ai in tine duhul dumnezeilor si ca la tine se gaseste lumina, pricepere si o intelepciune nemaipomenita. 15. Au adus inaintea mea pe intelepti si pe cititorii in stele ca sa citeasca scrierea aceasta si sa mi-o talcuiasca; dar n-au putut sa talcuiasca aceste cuvinte. 16. Am aflat ca tu poti sa talcuiesti si sa dezlegi intrebari grele; acum, daca vei putea sa citesti scrierea aceasta si sa mi-o talcuiesti, vei fi imbracat cu purpura, vei purta un lantisor de aur la gat si vei avea locul al treilea in carmuirea imparatiei!" 17. Daniel a raspuns indata inaintea imparatului: "Tine-ti darurile si da altuia rasplatirile tale! Totusi voi citi imparatului scrierea si i-o voi talcui. 18. Imparate, Dumnezeul cel Preainalt daduse tatalui tau, Nebucadnetar, imparatie, marime, slava si stralucire; 19. si, din pricina marimii pe care i-o daduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau si tremurau inaintea lui. Caci imparatul omora pe cine voia, si lasa cu viata pe cine voia; inalta pe cine voia, si cobora pe cine voia. 20. Dar cand i s-a ingamfat inima si i s-a impietrit duhul pana la mandrie, a fost aruncat de pe scaunul lui imparatesc si a fost despuiat de slava lui; 21. a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a facut ca a fiarelor si a locuit la un loc cu magarii salbatici; i-au dat sa manance iarba ca la boi, si trupul i-a fost udat cu roua cerului, pana cand a recunoscut ca Dumnezeul cel Preainalt stapaneste peste imparatia oamenilor si ca o da cui vrea. 22. Dar tu, Belsatar, fiul lui, nu ti-ai smerit inima, macar ca ai stiut toate aceste lucruri. 23. Ci te-ai inaltat impotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse inaintea ta si ati baut vin cu ele, tu si mai marii tai, nevestele si tiitoarele tale; ai laudat pe dumnezeii de argint, de aur, de arama, de fier, de lemn si de piatra, care nici nu vad, nici n-aud si nici nu pricep nimic si n-ai slavit pe Dumnezeul in mana caruia este suflarea ta si toate caile tale! 24. De aceea a trimis El acest cap de mana care a scris scrierea aceasta. 25. Iata insa scrierea care a fost scrisa: "Numarat, numarat, cantarit si impartit!" 26. Si iata talcuirea acestor cuvinte: Numarat inseamna ca Dumnezeu ti-a numarat zilele domniei si i-a pus capat. 27. Cantarit inseamna ca ai fost cantarit in cumpana si ai fost gasit usor! 28. Impartit inseamna ca imparatia ta va fi impartita si data mezilor si persilor!" 29. Indata Belsatar a dat porunca, si au imbracat pe Daniel cu purpura, i-au pus un lantisor de aur la gat si au dat de stire ca va avea locul al treilea in carmuirea imparatiei. 30. Dar chiar in noaptea aceea, Belsatar, imparatul haldeilor, a fost omorat. 31. Si a pus mana pe imparatie Darius, medul, care era in varsta de saizeci si doi de ani. ...

18, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Luca 4:16-30, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
... Luca 4:16. A venit in Nazaret, unde fusese crescut; si, dupa obiceiul Sau, in ziua Sabatului a intrat in sinagoga. S-a sculat sa citeasca, 17. si I s-a dat cartea prorocului Isaia. Cand a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: 18. "Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca M-a uns sa vestesc saracilor Evanghelia; M-a trimis sa tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc robilor de razboi slobozirea, si orbilor capatarea vederii; sa dau drumul celor apasati 19. si sa vestesc anul de indurare al Domnului." 20. In urma, a inchis cartea, a dat-o inapoi ingrijitorului si a sezut jos. Toti cei ce se aflau in sinagoga aveau privirile pironite spre El. 21. Atunci a inceput sa le spuna: "Astazi s-au implinit cuvintele acestea din Scriptura pe care le-ati auzit." 22. Si toti Il vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieseau din gura Lui si ziceau: "Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?" 23. Isus le-a zis: "Fara indoiala, Imi veti spune zicala aceea: "Doctore, vindeca-te pe tine insuti"; si Imi veti zice: "Fa si aici, in patria Ta, tot ce am auzit ca ai facut in Capernaum." 24. "Dar", a adaugat El, "adevarat va spun ca niciun proroc nu este primit bine in patria lui. 25. Ba inca, adevarat va spun ca, pe vremea lui Ilie, cand a fost incuiat cerul sa nu dea ploaie trei ani si sase luni si cand a venit o foamete mare peste toata tara, erau multe vaduve in Israel; 26. si totusi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afara de o vaduva din Sarepta Sidonului. 27. Si multi leprosi erau in Israel, pe vremea prorocului Elisei; si totusi niciunul din ei n-a fost curatat, afara de Naaman, sirianul." 28. Toti cei din sinagoga, cand au auzit aceste lucruri, s-au umplut de manie. 29. Si s-au sculat, L-au scos afara din cetate si L-au dus pana in spranceana muntelui pe care era zidita cetatea lor, ca sa-L arunce jos in prapastie. 30. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor si a plecat de acolo. ...

18, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Evrei 13:14-21, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
... Evrei 13:14. Caci noi n-avem aici o cetate statatoare, ci suntem in cautarea celei viitoare. 15. Prin El, sa aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfa de lauda, adica, rodul buzelor care marturisesc Numele Lui. 16. Si sa nu dati uitarii binefacerea si darnicia; caci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Ii plac. 17. Ascultati de mai marii vostri si fiti-le supusi, caci ei privegheaza asupra sufletelor voastre, ca unii care au sa dea socoteala de ele; pentru ca sa poata face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinand, caci asa ceva nu v-ar fi de niciun folos. 18. Rugati-va pentru noi; caci suntem incredintati ca avem un cuget bun, dorind sa ne purtam bine in toate lucrurile. 19. Mai ales va rog cu staruinta sa faceti lucrul acesta, ca sa va fiu inapoiat mai curand. 20. Dumnezeul pacii, care, prin sangele legamantului celui vesnic, a sculat din morti pe Domnul nostru Isus, marele Pastor al oilor, 21. sa va faca desavarsiti in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui si sa lucreze in noi ce-I este placut, prin Isus Hristos. A Lui sa fie slava in vecii vecilor! Amin. ...

joi, 15 septembrie 2022

15, Joi

Evanghelizare, seara Predică, 2 Împărați 2:1-14, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
... 2 Împărați 2:1. Cand a voit Domnul sa ridice pe Ilie la cer intr-un vartej de vant, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei. 2. Ilie a zis lui Elisei: "Ramai aici, te rog, caci Domnul ma trimite pana la Betel." Elisei a raspuns: "Viu este Domnul si viu este sufletul tau ca nu te voi parasi." Si s-au coborat la Betel.2 Împărați 2: 3. Fiii prorocilor, care erau la Betel, au iesit la Elisei si i-au zis: "Stii ca Domnul rapeste astazi pe stapanul tau deasupra capului tau?" Si el a raspuns: "Stiu si eu, dar taceti." 4. Ilie i-a zis: "Eliseie, ramai aici, te rog, caci Domnul ma trimite la Ierihon." El a raspuns: "Viu este Domnul si viu este sufletul tau, ca nu te voi parasi!" Si au ajuns la Ierihon. 5. Fiii prorocilor, care erau la Ierihon, s-au apropiat de Elisei si i-au zis: "Stii ca Domnul rapeste azi pe stapanul tau deasupra capului tau?" Si el a raspuns: "Stiu si eu; dar taceti." 6. Ilie i-a zis: "Ramai aici, te rog, caci Domnul ma trimite la Iordan." El a raspuns: "Viu este Domnul si viu este sufletul tau, ca nu te voi parasi." Si amandoi si-au vazut de drum. 7. Cincizeci de insi dintre fiii prorocilor au sosit si s-au oprit la o departare oarecare in fata lor, si ei amandoi s-au oprit pe malul Iordanului. 8. Atunci Ilie si-a luat mantaua, a facut-o sul si a lovit cu ea apele, care s-au despartit intr-o parte si intr-alta, si au trecut amandoi pe uscat. 9. Dupa ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: "Cere ce vrei sa-ti fac, inainte ca sa fiu rapit de la tine." Elisei a raspuns: "Te rog sa vina peste mine o indoita masura din duhul tau!" 10. Ilie a zis: "Greu lucru ceri. Dar daca ma vei vedea cand voi fi rapit de la tine, asa ti se va intampla; daca nu, nu ti se va intampla asa." 11. Pe cand mergeau ei vorbind, iata ca un car de foc si niste cai de foc i-au despartit pe unul de altul, si Ilie s-a inaltat la cer intr-un vartej de vant. 12. Elisei se uita si striga: "Parinte! Parinte! Carul lui Israel si calarimea lui!" Si nu l-a mai vazut. Apucandu-si hainele, le-a sfasiat in doua bucati 13. si a ridicat mantaua, careia ii daduse drumul Ilie. Apoi s-a intors si s-a oprit pe malul Iordanului; 14. a luat mantaua, careia ii daduse Ilie drumul, si a lovit apele cu ea si a zis: "Unde este acum Domnul Dumnezeul lui Ilie?" Si a lovit apele, care s-au despartit intr-o parte si in alta, si Elisei a trecut. ...

marți, 13 septembrie 2022

13, Marţi

Zidire, seara Predică, Coloseni 3:1-17, mesaj transmis prin Cristi Fleșariu Descarcă MP3
... Coloseni 3:1. Daca deci ati inviat impreuna cu Hristos, sa umblati dupa lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. 2. Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant. 3. Caci voi ati murit, si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. 4. Cand Se va arata Hristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi impreuna cu El in slava. 5. De aceea, omorati madularele voastre care sunt pe pamant: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli. 6. Din pricina acestor lucruri vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii. 7. Din numarul lor erati si voi odinioara, cand traiati in aceste pacate. 8. Dar acum lasati-va de toate aceste lucruri: de manie, de vrajmasie, de rautate, de clevetire, de vorbele rusinoase care v-ar putea iesi din gura. 9. Nu va mintiti unii pe altii, intrucat v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui, 10. si v-ati imbracat cu omul cel nou, care se innoieste spre cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a facut. 11. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici taiere imprejur, nici netaiere imprejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul si in toti. 12. Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. 13. Ingaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. 14. Dar mai presus de toate acestea, imbracati-va cu dragostea, care este legatura desavarsirii. 15. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre, si fiti recunoscatori. 16. Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra. 17. Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal. ...

duminică, 11 septembrie 2022

11, Duminică - zidire

Zidire, seara Predică, Ioan 11:1-2; Matei 26:6-7, mesaj transmis prin Nelu Osiac Descarcă MP3
... Ioan 11:1. Un oarecare Lazar din Betania, satul Mariei si al Martei, sora ei, era bolnav. - 2. Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir si I-a sters picioarele cu parul ei, si Lazar cel bolnav era fratele ei. Matei 26:6. Cand era Isus in Betania, in casa lui Simon, leprosul, 7. s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; si, pe cand statea El la masa, ea a turnat mirul pe capul Lui. ...

11, Duminică - ev

Evanghelizare, dimineața Predică, 2 Corinteni 5:21, mesaj transmis prin Andrei Dan Descarcă MP3
... 2 Corinteni 5:21. Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El. ...

11, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Matei 11:29-30, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
... Matei 11:29. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. 30. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara." ...

joi, 8 septembrie 2022

8, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Ioan 19:40-42, mesaj transmis prin Lucian Sima Descarcă MP3
... Ioan 19:40. Au luat deci trupul lui Isus si L-au infasurat in fasii de panza de in, cu miresme, dupa cum au obicei iudeii sa ingroape. 41. In locul unde fusese rastignit Isus era o gradina; si in gradina era un mormant nou, in care nu mai fusese pus nimeni. 42. Din pricina ca era ziua Pregatirii iudeilor, pentru ca mormantul era aproape, au pus acolo pe Isus. ...

marți, 6 septembrie 2022

6, Marţi

Zidire, seara Predică, Ioan 13:1-30, mesaj transmis prin Cornel Neacșu Descarcă MP3
... Ioan 13:1. Inainte de praznicul Pastilor, Isus, ca Cel care stia ca I-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal, si, fiindca iubea pe ai Sai, care erau in lume, i-a iubit pana la capat. 2. In timpul Cinei, dupa ce diavolul pusese in inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gandul sa-L vanda, 3. Isus, fiindca stia ca Tatal Ii daduse toate lucrurile in maini, ca de la Dumnezeu a venit si la Dumnezeu Se duce, 4. S-a sculat de la masa, S-a dezbracat de hainele Lui, a luat un stergar si S-a incins cu el. 5. Apoi a turnat apa intr-un lighean si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins. 6. A venit deci la Simon Petru. Si Petru I-a zis: "Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele?" 7. Drept raspuns, Isus i-a zis: "Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe dupa aceea." 8. Petru I-a zis: "Niciodata nu-mi vei spala picioarele!" Isus i-a raspuns: "Daca nu te spal Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine." 9. "Doamne", I-a zis Simon Petru, "nu numai picioarele, dar si mainile si capul!" 10. Isus i-a zis: "Cine s-a scaldat n-are trebuinta sa-si spele decat picioarele, ca sa fie curat de tot; si voi sunteti curati, dar nu toti." 11. Caci stia pe cel ce avea sa-L vanda; de aceea a zis: "Nu sunteti toti curati." 12. Dupa ce le-a spalat picioarele, Si-a luat hainele, S-a asezat iarasi la masa si le-a zis: "Intelegeti voi ce v-am facut Eu? 13. Voi Ma numiti "Invatatorul si Domnul" si bine ziceti, caci sunt. 14. Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul vostru, v-am spalat picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora. 15. Pentru ca Eu v-am dat o pilda, ca si voi sa faceti cum am facut Eu. 16. Adevarat, adevarat va spun ca robul nu este mai mare decat domnul sau, nici apostolul mai mare decat cel ce l-a trimis. 17. Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi daca le faceti. 18. Nu vorbesc despre voi toti; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie sa se implineasca Scriptura care zice: "Cel ce mananca paine cu Mine a ridicat calcaiul impotriva Mea." 19. Va spun lucrul acesta de pe acum, inainte ca sa se intample, pentru ca, atunci cand se va intampla, sa credeti ca Eu sunt. 20. Adevarat, adevarat va spun ca cine primeste pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Ma primeste; si cine Ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine." 21. Dupa ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat in duhul Lui, a marturisit si a zis: "Adevarat, adevarat va spun ca unul din voi Ma va vinde." 22. Ucenicii se uitau unii la altii si nu intelegeau despre cine vorbeste. 23. Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, statea la masa culcat pe sanul lui Isus. 24. Simon Petru i-a facut semn sa intrebe cine este acela despre care vorbea Isus. 25. Si ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus si I-a zis: "Doamne, cine este?" 26. Isus a raspuns: "Acela caruia ii voi intinde bucatica si i-o voi da." Si a intins o bucatica si a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. 27. Cum a fost data bucatica, a intrat Satana in Iuda. Isus i-a zis: "Ce-ai sa faci, fa repede." 28. Dar nimeni din cei ce sedeau la masa, n-a inteles pentru ce ii zisese aceste vorbe. 29. Unii credeau ca, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia sa-i spuna: "Cumpara ce ne trebuie pentru praznic"; sau ii poruncea sa dea ceva saracilor. 30. Iuda, dupa ce a luat bucatica, a iesit afara in graba. Era noapte. ...

duminică, 4 septembrie 2022

4, Duminică - zidire

Zidire, seara Predică, Deuteronomul 21:18; Matei 21:28-32, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
... Deuteronomul 21:18. Daca un om are un fiu neascultator si indaratnic, care n-asculta nici de glasul tatalui sau, nici de glasul mamei lui, si nu-i asculta nici chiar dupa ce l-au pedepsit, Matei 21:28. Ce credeti? Un om avea doi feciori; si s-a dus la cel dintai si i-a zis: "Fiule, du-te astazi de lucreaza in via mea!" 29. "Nu vreau", i-a raspuns el. In urma, i-a parut rau si s-a dus. 30. S-a dus si la celalalt si i-a spus tot asa. Si fiul acesta a raspuns: "Ma duc, doamne!" Si nu s-a dus. 31. Care din amandoi a facut voia tatalui sau?" "Cel dintai", au raspuns ei. Si Isus le-a zis: "Adevarat va spun ca vamesii si curvele merg inaintea voastra in Imparatia lui Dumnezeu. 32. Fiindca Ioan a venit la voi umbland in calea neprihanirii, si nu l-ati crezut. Dar vamesii si curvele l-au crezut: si, macar ca ati vazut lucrul acesta, nu v-ati cait, in urma, ca sa-l credeti. ...

4, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Matei 15:21-28, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Matei 15:21. Isus, dupa ce a plecat de acolo, S-a dus in partile Tirului si ale Sidonului. 22. Si iata ca o femeie canaanita a venit din tinuturile acelea si a inceput sa strige catre El: "Ai mila de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncita rau de un drac." 23. El nu i-a raspuns niciun cuvant. Si ucenicii Lui s-au apropiat si L-au rugat staruitor: "Da-i drumul, caci striga dupa noi." 24. Drept raspuns, El a zis: "Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel." 25. Dar ea a venit si I s-a inchinat, zicand: "Doamne, ajuta-mi!" 26. Drept raspuns, El i-a zis: "Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei!" 27. "Da, Doamne", a zis ea, "dar si cateii mananca firimiturile care cad de la masa stapanilor lor." 28. Atunci Isus i-a zis: "O, femeie, mare este credinta Ta; faca-ti-se cum voiesti." Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela. ...

4, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Matei 15:21-28, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
... Matei 15:21. Isus, dupa ce a plecat de acolo, S-a dus in partile Tirului si ale Sidonului. 22. Si iata ca o femeie canaanita a venit din tinuturile acelea si a inceput sa strige catre El: "Ai mila de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncita rau de un drac." 23. El nu i-a raspuns niciun cuvant. Si ucenicii Lui s-au apropiat si L-au rugat staruitor: "Da-i drumul, caci striga dupa noi." 24. Drept raspuns, El a zis: "Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel." 25. Dar ea a venit si I s-a inchinat, zicand: "Doamne, ajuta-mi!" 26. Drept raspuns, El i-a zis: "Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei!" 27. "Da, Doamne", a zis ea, "dar si cateii mananca firimiturile care cad de la masa stapanilor lor." 28. Atunci Isus i-a zis: "O, femeie, mare este credinta Ta; faca-ti-se cum voiesti." Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela. ...

4, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Ioan 17:24, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Ioan 17:24. Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea, slava pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindca Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii. ...

joi, 1 septembrie 2022

1, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Maleahi 3:16-18, mesaj transmis prin George Sima Descarcă MP3
... Maleahi 3:16. Atunci si cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul si cinstesc Numele Lui. 17. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul ostirilor, Imi vor fi o comoara deosebita, in ziua pe care o pregatesc Eu. Voi avea mila de ei, cum are mila un om de fiul sau care-i slujeste. 18. Si veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste. ...