joi, 16 mai 2019

16, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Luca 2:25-38, mesaj transmis prin Lucian Sima Descarcă MP3
...
Luca 2:25 Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era peste el.
26 Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.
27 El a venit în Templu mânat de Duhul. Și, când au adus părinții înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
28 Simeon L-a luat în brațe, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29 „Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.
30 Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta,
31 pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor,
32 lumina care să lumineze neamurile și slava poporului Tău Israel.”
33 Tatăl și mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.
34 Simeon i-a binecuvântat și a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire.
35 Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”
36 Mai era acolo și o prorociță, Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Ea era foarte înaintată în vârstă și trăise cu bărbatul ei șapte ani după fecioria ei.
37 Rămasă văduvă și fiind în vârstă de optzeci și patru de ani, Ana nu se depărta de Templu și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni.
38 A venit și ea în același ceas și a început să laude pe Dumnezeu și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului.
...

16, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 16:13-20, mesaj transmis prin Petrică Sandu Descarcă MP3
...
Matei 16:13 Isus a venit în părțile Cezareii lui Filip și a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
14 Ei au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții, Ieremia sau unul din proroci.”
15 „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceți că sunt?”
16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
17 Isus a luat din nou cuvântul și i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.
18 Și Eu îți spun: tu ești Petru1 , și pe această piatră2 voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.
19 Îți voi da cheile Împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”
20 Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.
...