joi, 19 mai 2016

19, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Faptele Apostolilor 20:17-38, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 20:17 Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii bisericii. 18 Când au venit la el, le-a zis: „Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei. 19 Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. 20 Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case 21 și să vestesc iudeilor și grecilor pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos. 22 Și acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. 23 Numai Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. 24 Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. 25 Și acum, știu că nu-mi veți mai vedea fața, voi toți aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu. 26 De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27 Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. 28 Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi1, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său. 29 Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma, 30 și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. 31 De aceea vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. 32 Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți. 33 N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. 34 Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. 35 În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești.’ ” 36 După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. 37 Și au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat. 38 Căci erau întristați mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea fața. Și l-au petrecut până la corabie.
...

19, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Luca 24:36-49;Efeseni 1:17-20, mesaj transmis prin Ștefan Constantin Descarcă MP3
...
Luca 24:36 Pe când vorbeau ei astfel, Însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” 37 Plini de frică și de spaimă, ei credeau că văd un duh. 38 Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? 39 Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu.” 40 (Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.) 41 Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le-a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?” 42 I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere. 43 El le-a luat și a mâncat înaintea lor. 44 Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi.” 45 Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. 46 Și le-a zis: „Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze a treia zi dintre cei morți. 47 Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. 48 Voi sunteți martori ai acestor lucruri. 49 Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”
Efeseni 1:17 Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui 18 și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți 19 și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20 pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești,
...