duminică, 20 mai 2018

20, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Efeseni 5:21-27, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Efeseni 5: 21 Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.
22 Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului,
23 căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.
24 Și, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.
25 Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,
26 ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,
27 ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
...

20, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Luca 14:33, mesaj transmis prin Lucian Mina Descarcă MP3
...
Luca 14:33 Tot așa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu.
...

20, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Faptele Apostolilor 1:1-11, mesaj transmis prin Viorel Ionescu Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 1:1 Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni,
2 de la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.
3 După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.
4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.
5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.”
6 Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”
7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
9 După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor.
10 Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb
11 și au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”
...

20, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 8:1-11, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
...
1 Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2 Dar, dis-de-dimineață, a venit din nou în Templu; și tot norodul a venit la El. El a șezut jos și-i învăța.
3 Atunci, cărturarii și fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
4 și au zis lui Isus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia.
5 Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?”
6 Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos și scria cu degetul pe pământ.
7 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus și le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
8 Apoi, S-a plecat iarăși și scria cu degetul pe pământ.
9 Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni până la cei din urmă. Și Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10 Atunci, S-a ridicat în sus; și, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”
11 „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te și să nu mai păcătuiești.”)
...

20, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Ioan 13:1-17, mesaj transmis prin Viorel Ionescu Descarcă MP3
...
Ioan 13:1 Înainte de Praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
2 În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,
3 Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce,
4 S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și S-a încins cu el.
5 Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.
6 A venit deci la Simon Petru. Și Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”
7 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”
8 Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”
9 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar și mâinile, și capul!”
10 Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, și voi sunteți curați, dar nu toți.”
11 Căci știa pe cel ce avea să-l vândă, de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.”
12 După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: „Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu?
13 Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt.
14 Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.
15 Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.
16 Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis.
...