luni, 1 ianuarie 2018

1, Luni - 2

Zidire, dimineața
Predică, Faptele Apostolilor 11:23; Daniel 1:8, mesaj transmis prin Nelu Osiac Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 11:23 Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să rămână cu inimă hotărâtă alipiți de Domnul.
Daniel 1:8 Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul și a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.
...

1, Luni - 1

Zidire, dimineața
Predică, Ioan 4:1-42, mesaj transmis prin Nistor Hodiș Descarcă MP3
...
Ioan 4:1 Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan.
2 Însă Isus nu boteza El Însuși, ci ucenicii Lui.
3 Atunci a părăsit Iudeea și S-a întors în Galileea.
4 Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria,
5 a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.
6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea.
7 A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus.
8 Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de-ale mâncării.
9 Femeia samariteancă I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii.
10 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau!’, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.”
11 „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie?
12 Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta și a băut din ea el însuși și feciorii lui și vitele lui?”
13 Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete.
14 Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.”
15 „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot.”
16 „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău și vino aici.”
17 Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.
18 Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.”
19 „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc.
20 Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21 „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22 Voi vă închinați la ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei.
23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.
24 Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”
25 „Știu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”
26 Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
27 Atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși niciunul nu I-a zis: „Ce cauți?” sau „Despre ce vorbești cu ea?”
28 Atunci, femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate și a zis oamenilor:
29 „Veniți de vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este acesta Hristosul?”
30 Ei au ieșit din cetate și veneau spre El.
31 În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce și ziceau: „Învățătorule, mănâncă!”
32 Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteți.”
33 Ucenicii au început să-și zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”
34 Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.
35 Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș.
36 Cine seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică, pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp.
37 Căci, în această privință, este adevărată zicerea: ‘Unul seamănă, iar altul seceră.’
38 Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit, alții s-au ostenit; și voi ați intrat în osteneala lor.”
39 Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.”
40 Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile.
41 Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.
42 Și ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”
...