joi, 14 ianuarie 2016

14, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan 12:37-50;Ioan 13:1-17, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Ioan 12:37 Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, 38 ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?” 39 De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: 40 „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.” 41 Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui și a vorbit despre El. 42 Totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă. 43 Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. 44 Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. 45 Și cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 46 Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. 47 Dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec, căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. 48 Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. 49 Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc. 50 Și știu că porunca Lui este viața veșnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun așa cum Mi le-a spus Tatăl.”
Ioan 13:1 Înainte de Praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. 2 În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, 3 Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, 4 S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și S-a încins cu el. 5 Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru. Și Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” 7 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” 8 Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” 9 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar și mâinile, și capul!” 10 Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, și voi sunteți curați, dar nu toți.” 11 Căci știa pe cel ce avea să-l vândă, de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.” 12 După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: „Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? 13 Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. 14 Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. 15 Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu. 16 Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis. 17 Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți.
...

14, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 1:18-21;Matei 24:3-14, mesaj transmis prin Ionel Murgu Descarcă MP3
...
Matei 1:18 Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii, de aceea și-a pus de gând s-o lase pe ascuns. 20 Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului și i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naște un Fiu și-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
Matei 24:3 El a șezut jos, pe Muntele Măslinilor. Și ucenicii Lui au venit la El, la o parte, și I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” 4 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. 5 Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Și vor înșela pe mulți. 6 Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. 7 Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție, împotriva altei împărății și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. 8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. 9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî; veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu. 10 Atunci, mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții. 11 Se vor scula mulți proroci mincinoși și vor înșela pe mulți. 12 Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. 13 Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. 14 Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.
...