duminică, 22 februarie 2015

22, Duminică - ev

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 7:24-29; Proverbe 24:3-4, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
Matei 7:24 De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. 7:25 A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. 7:26 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care și-a zidit casa pe nisip. 7:27 A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.” 7:28 După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; 7:29 căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor.
Proverbe 24:3 Prin înțelepciune se înalță o casă, și prin pricepere se întărește; 24:4 prin știință se umplu cămările ei de toate bunătățile de preț și plăcute.
...

22, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Efeseni 5:16-6:9, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
Efeseni 5:16 Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. 5:17 De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului. 5:18 Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. 5:19 Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. 5:20 Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. 5:21 Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos. 5:22 Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului; 5:23 căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. 5:24 Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. 5:25 Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, 5:26 ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, 5:27 ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. 5:28 Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. 5:29 Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; 5:30 pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. 5:31 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup.” 5:32 Taina aceasta este mare – . – 5:33 Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat. 6:1 Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. 6:2 „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – 6:3 „ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.” 6:4 Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-I în mustrarea și învățătura Domnului. 6:5 Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești, cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos. 6:6 Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. 6:7 Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, 6:8 căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. 6:9 Și voi, stăpânilor, purtați-vă la fel cu ei; feriți-vă de amenințări, ca unii care știți că Stăpânul lor și al vostru este în cer și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului.
...