duminică, 28 mai 2017

28, Duminică - zidire, 3

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 15:1-29, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 15:1 Câțiva oameni veniți din Iudeea învățau pe frați și ziceau: „Dacă nu sunteți tăiați împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți.”
2 Pavel și Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe și păreri deosebite, și frații au hotărât ca Pavel și Barnaba și câțiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli și prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînțelegeri.
3 După ce au fost petrecuți de biserică până afară din cetate, și-au urmat drumul prin Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea neamurilor la Dumnezeu, și au făcut o mare bucurie tuturor fraților.
4 Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de prezbiteri și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5 Atunci, unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat și au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
6 Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
7 După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru și le-a zis: „Fraților, știți că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă.
8 Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei și le-a dat Duhul Sfânt ca și nouă.
9 N-a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le-a curățit inimile prin credință.
10 Acum dar, de ce ispitiți pe Dumnezeu și puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi nu l-am putut purta?
11 Ci credem că noi, ca și ei, suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.”
12 Toată adunarea a tăcut și a ascultat pe Barnaba și pe Pavel, care au istorisit toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul neamurilor.
13 Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul și a zis: „Fraților, ascultați-mă!
14 Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Și-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.
15 Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:
16 ‘După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica din nou cortul lui David din prăbușirea lui, îi voi zidi dărâmăturile și-l voi înălța din nou,
17 pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul, ca și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu’,
18 zice Domnul, care face aceste lucruri și căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.
19 De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu,
20 ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate și de sânge.
21 Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
22 Atunci, apostolii și prezbiterii1 și întreaga biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câțiva dintre ei și să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel și Barnaba. Și au ales pe Iuda, zis și Barsaba, și pe Sila, oameni cu vază între frați.
23 Și au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii2 și frații: către frații dintre neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria și în Cilicia, plecăciune!
24 Fiindcă am auzit că unii, plecați dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor și v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea,
25 noi, după ce ne-am adunat cu toții laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem niște oameni și să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel,
26 oamenii aceștia care și-au pus în joc viața pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.
27 Am trimis dar pe Iuda și pe Sila, care vă vor spune, prin viu grai, aceleași lucruri.
28 Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie,
29 adică să vă feriți de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie, lucruri de care, dacă vă veți păzi, va fi bine de voi. Fiți sănătoși.”
...

28, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 15:1-29, mesaj transmis prin Cristi Fleșariu Descarcă MP3

28, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 15:1-29, mesaj transmis prin Nistor Hodiș Descarcă MP3

28, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 25:6-13, mesaj transmis prin Retevoiescu Petre Descarcă MP3
...
Matei 25:6 La miezul nopții, s-a auzit o strigare: ‘Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!’
7 Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: ‘Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.’
9 Cele înțelepte le-au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă’.
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa.
11 Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: ‘Adevărat vă spun că nu vă cunosc!’
13 Vegheați dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
...

28, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 25:6-13, mesaj transmis prin Retevoiescu Simeon Descarcă MP3
...
Matei 25:6 La miezul nopții, s-a auzit o strigare: ‘Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!’
7 Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: ‘Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.’
9 Cele înțelepte le-au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă’.
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa.
11 Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: ‘Adevărat vă spun că nu vă cunosc!’
13 Vegheați dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
...

28, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Faptele Apostolilor 1:1-11, mesaj transmis prin Retevoiescu Petre Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 1:1 Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni,
2 de la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.
3 După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.
4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.
5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.”
6 Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”
7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
9 După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor.
10 Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb
11 și au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”
...