Zidire, seara
Predică, Geneza 42:1-57, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Geneza 42:1 După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil).
2 Și iată că șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup s-au suit din râu și au început să pască prin mlaștini.
3 După ele s-au mai suit din râu alte șapte vaci, urâte la vedere și slabe la trup, și s-au așezat lângă ele, pe marginea râului.
4 Vacile urâte la vedere și slabe la trup au mâncat pe cele șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup. Și Faraon s-a trezit.
5 A adormit din nou și a visat un al doilea vis. Se făcea că șapte spice de grâu grase și frumoase au crescut pe același pai.
6 Și după ele au răsărit alte șapte spice, slabe și arse de vântul de răsărit.
7 Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice grase și pline. Și Faraon s-a trezit. Iată visul.
8 Dimineața, Faraon s-a tulburat și a trimis să cheme pe toți magii și pe toți înțelepții Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.
9 Atunci, mai-marele paharnicilor a luat cuvântul și a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greșeala mea.
10 Faraon se mâniase pe slujitorii lui și mă aruncase în temniță, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine și pe mai-marele pitarilor.
11 Amândoi am visat câte un vis în aceeași noapte, și anume fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită.
12 Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, și el ni le-a tălmăcit și ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13 Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine, Faraon m-a pus iarăși în slujba mea, iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat.”
14 Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniță. Iosif s-a ras, și-a schimbat hainele și s-a dus la Faraon.
15 Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci și am aflat că tu tălmăcești un vis îndată după ce l-ai auzit.”
16 Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”
17 Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului.
18 Și deodată, șapte vaci grase la trup și frumoase la chip s-au suit din râu și au început să pască prin mlaștini.
19 După ele, s-au suit alte șapte vaci slabe, foarte urâte la chip și sfrijite: n-am mai văzut altele așa de urâte în toată țara Egiptului.
20 Vacile cele sfrijite și slabe au mâncat pe cele șapte vaci dintâi, care erau grase.
21 Le-au înghițit, fără să se poată cunoaște că intraseră în pântecele lor; ba încă înfățișarea lor era tot așa de urâtă ca mai înainte. Și m-am deșteptat.
22 Am mai văzut în vis șapte spice pline și frumoase, care creșteau pe același pai.
23 Și după ele au răsărit șapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
24 Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”
25 Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.
26 Cele șapte vaci frumoase înseamnă șapte ani și cele șapte spice frumoase înseamnă șapte ani: este un singur vis.
27 Cele șapte vaci sfrijite și urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă șapte ani, și cele șapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi șapte ani de foamete.
28 Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are să facă.
29 Iată, vor fi șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului.
30 După ei, vor veni șapte ani de foamete, așa că se va uita tot belșugul acesta în țara Egiptului, și foametea va topi țara.
31 Foametea aceasta care va urma va fi așa de mare că nu se va mai cunoaște belșugul în țară.
32 Cât privește faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu Se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
33 Acum, Faraon să aleagă un om priceput și înțelept și să-l pună în fruntea țării Egiptului.
34 Faraon să pună prefecți în țară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor șapte ani de belșug.
35 Să se strângă toate bucatele din acești ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăți, și să le păzească.
36 Bucatele acestea vor fi provizia țării pentru cei șapte ani de foamete care vor veni în țara Egiptului, pentru ca țara să nu fie prăpădită de foamete.”
37 Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon și tuturor slujitorilor lui.
38 Și Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”
39 Și Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ți-a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput și atât de înțelept ca tine.
40 Te pun mai-mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”
41 Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.”
42 Faraon și-a scos inelul din deget și l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât.
43 L-a suit în carul care venea după al lui și strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată țara Egiptului.
44 Și a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul, în toată țara Egiptului.”
45 Faraon a pus lui Iosif numele: Țafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) și i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Și Iosif a pornit să cerceteze țara Egiptului.
46 Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfățișat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, și a plecat de la Faraon și a străbătut toată țara Egiptului.
47 În timpul celor șapte ani de rod, pământul a dat bucate din belșug.
48 Iosif a strâns toate bucatele din acești șapte ani de belșug în țara Egiptului. A făcut provizii în cetăți, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul de primprejur.
49 Iosif a strâns grâu ca nisipul mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50 Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
51 Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele și toată casa tatălui meu”.
52 Și celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în țara întristării mele”.
53 Cei șapte ani de belșug care au fost în țara Egiptului au trecut
54 și au început să vină cei șapte ani de foamete, așa cum vestise Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era pâine.
55 Când a flămânzit, în sfârșit, toată țara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceți-vă la Iosif și faceți ce vă va spune el.”
56 Foametea bântuia în toată țara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii și a vândut grâu egiptenilor. Foametea creștea din ce în ce mai mult în țara Egiptului.
57 Și din toate țările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci în toate țările era foamete mare.
...
duminică, 17 martie 2019
17, Duminică - zidire, 1
Zidire, seara
Predică, Geneza 42:1-57, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
...
Geneza 42:1 După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil).
2 Și iată că șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup s-au suit din râu și au început să pască prin mlaștini.
3 După ele s-au mai suit din râu alte șapte vaci, urâte la vedere și slabe la trup, și s-au așezat lângă ele, pe marginea râului.
4 Vacile urâte la vedere și slabe la trup au mâncat pe cele șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup. Și Faraon s-a trezit.
5 A adormit din nou și a visat un al doilea vis. Se făcea că șapte spice de grâu grase și frumoase au crescut pe același pai.
6 Și după ele au răsărit alte șapte spice, slabe și arse de vântul de răsărit.
7 Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice grase și pline. Și Faraon s-a trezit. Iată visul.
8 Dimineața, Faraon s-a tulburat și a trimis să cheme pe toți magii și pe toți înțelepții Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.
9 Atunci, mai-marele paharnicilor a luat cuvântul și a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greșeala mea.
10 Faraon se mâniase pe slujitorii lui și mă aruncase în temniță, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine și pe mai-marele pitarilor.
11 Amândoi am visat câte un vis în aceeași noapte, și anume fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită.
12 Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, și el ni le-a tălmăcit și ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13 Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine, Faraon m-a pus iarăși în slujba mea, iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat.”
14 Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniță. Iosif s-a ras, și-a schimbat hainele și s-a dus la Faraon.
15 Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci și am aflat că tu tălmăcești un vis îndată după ce l-ai auzit.”
16 Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”
17 Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului.
18 Și deodată, șapte vaci grase la trup și frumoase la chip s-au suit din râu și au început să pască prin mlaștini.
19 După ele, s-au suit alte șapte vaci slabe, foarte urâte la chip și sfrijite: n-am mai văzut altele așa de urâte în toată țara Egiptului.
20 Vacile cele sfrijite și slabe au mâncat pe cele șapte vaci dintâi, care erau grase.
21 Le-au înghițit, fără să se poată cunoaște că intraseră în pântecele lor; ba încă înfățișarea lor era tot așa de urâtă ca mai înainte. Și m-am deșteptat.
22 Am mai văzut în vis șapte spice pline și frumoase, care creșteau pe același pai.
23 Și după ele au răsărit șapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
24 Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”
25 Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.
26 Cele șapte vaci frumoase înseamnă șapte ani și cele șapte spice frumoase înseamnă șapte ani: este un singur vis.
27 Cele șapte vaci sfrijite și urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă șapte ani, și cele șapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi șapte ani de foamete.
28 Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are să facă.
29 Iată, vor fi șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului.
30 După ei, vor veni șapte ani de foamete, așa că se va uita tot belșugul acesta în țara Egiptului, și foametea va topi țara.
31 Foametea aceasta care va urma va fi așa de mare că nu se va mai cunoaște belșugul în țară.
32 Cât privește faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu Se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
33 Acum, Faraon să aleagă un om priceput și înțelept și să-l pună în fruntea țării Egiptului.
34 Faraon să pună prefecți în țară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor șapte ani de belșug.
35 Să se strângă toate bucatele din acești ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăți, și să le păzească.
36 Bucatele acestea vor fi provizia țării pentru cei șapte ani de foamete care vor veni în țara Egiptului, pentru ca țara să nu fie prăpădită de foamete.”
37 Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon și tuturor slujitorilor lui.
38 Și Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”
39 Și Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ți-a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput și atât de înțelept ca tine.
40 Te pun mai-mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”
41 Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.”
42 Faraon și-a scos inelul din deget și l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât.
43 L-a suit în carul care venea după al lui și strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată țara Egiptului.
44 Și a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul, în toată țara Egiptului.”
45 Faraon a pus lui Iosif numele: Țafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) și i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Și Iosif a pornit să cerceteze țara Egiptului.
46 Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfățișat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, și a plecat de la Faraon și a străbătut toată țara Egiptului.
47 În timpul celor șapte ani de rod, pământul a dat bucate din belșug.
48 Iosif a strâns toate bucatele din acești șapte ani de belșug în țara Egiptului. A făcut provizii în cetăți, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul de primprejur.
49 Iosif a strâns grâu ca nisipul mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50 Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
51 Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele și toată casa tatălui meu”.
52 Și celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în țara întristării mele”.
53 Cei șapte ani de belșug care au fost în țara Egiptului au trecut
54 și au început să vină cei șapte ani de foamete, așa cum vestise Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era pâine.
55 Când a flămânzit, în sfârșit, toată țara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceți-vă la Iosif și faceți ce vă va spune el.”
56 Foametea bântuia în toată țara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii și a vândut grâu egiptenilor. Foametea creștea din ce în ce mai mult în țara Egiptului.
57 Și din toate țările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci în toate țările era foamete mare.
...
Predică, Geneza 42:1-57, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
...
Geneza 42:1 După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil).
2 Și iată că șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup s-au suit din râu și au început să pască prin mlaștini.
3 După ele s-au mai suit din râu alte șapte vaci, urâte la vedere și slabe la trup, și s-au așezat lângă ele, pe marginea râului.
4 Vacile urâte la vedere și slabe la trup au mâncat pe cele șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup. Și Faraon s-a trezit.
5 A adormit din nou și a visat un al doilea vis. Se făcea că șapte spice de grâu grase și frumoase au crescut pe același pai.
6 Și după ele au răsărit alte șapte spice, slabe și arse de vântul de răsărit.
7 Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice grase și pline. Și Faraon s-a trezit. Iată visul.
8 Dimineața, Faraon s-a tulburat și a trimis să cheme pe toți magii și pe toți înțelepții Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.
9 Atunci, mai-marele paharnicilor a luat cuvântul și a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greșeala mea.
10 Faraon se mâniase pe slujitorii lui și mă aruncase în temniță, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine și pe mai-marele pitarilor.
11 Amândoi am visat câte un vis în aceeași noapte, și anume fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită.
12 Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, și el ni le-a tălmăcit și ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13 Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine, Faraon m-a pus iarăși în slujba mea, iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat.”
14 Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniță. Iosif s-a ras, și-a schimbat hainele și s-a dus la Faraon.
15 Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci și am aflat că tu tălmăcești un vis îndată după ce l-ai auzit.”
16 Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”
17 Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului.
18 Și deodată, șapte vaci grase la trup și frumoase la chip s-au suit din râu și au început să pască prin mlaștini.
19 După ele, s-au suit alte șapte vaci slabe, foarte urâte la chip și sfrijite: n-am mai văzut altele așa de urâte în toată țara Egiptului.
20 Vacile cele sfrijite și slabe au mâncat pe cele șapte vaci dintâi, care erau grase.
21 Le-au înghițit, fără să se poată cunoaște că intraseră în pântecele lor; ba încă înfățișarea lor era tot așa de urâtă ca mai înainte. Și m-am deșteptat.
22 Am mai văzut în vis șapte spice pline și frumoase, care creșteau pe același pai.
23 Și după ele au răsărit șapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
24 Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”
25 Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.
26 Cele șapte vaci frumoase înseamnă șapte ani și cele șapte spice frumoase înseamnă șapte ani: este un singur vis.
27 Cele șapte vaci sfrijite și urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă șapte ani, și cele șapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi șapte ani de foamete.
28 Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are să facă.
29 Iată, vor fi șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului.
30 După ei, vor veni șapte ani de foamete, așa că se va uita tot belșugul acesta în țara Egiptului, și foametea va topi țara.
31 Foametea aceasta care va urma va fi așa de mare că nu se va mai cunoaște belșugul în țară.
32 Cât privește faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu Se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
33 Acum, Faraon să aleagă un om priceput și înțelept și să-l pună în fruntea țării Egiptului.
34 Faraon să pună prefecți în țară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor șapte ani de belșug.
35 Să se strângă toate bucatele din acești ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăți, și să le păzească.
36 Bucatele acestea vor fi provizia țării pentru cei șapte ani de foamete care vor veni în țara Egiptului, pentru ca țara să nu fie prăpădită de foamete.”
37 Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon și tuturor slujitorilor lui.
38 Și Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”
39 Și Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ți-a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput și atât de înțelept ca tine.
40 Te pun mai-mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”
41 Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.”
42 Faraon și-a scos inelul din deget și l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât.
43 L-a suit în carul care venea după al lui și strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată țara Egiptului.
44 Și a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul, în toată țara Egiptului.”
45 Faraon a pus lui Iosif numele: Țafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) și i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Și Iosif a pornit să cerceteze țara Egiptului.
46 Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfățișat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, și a plecat de la Faraon și a străbătut toată țara Egiptului.
47 În timpul celor șapte ani de rod, pământul a dat bucate din belșug.
48 Iosif a strâns toate bucatele din acești șapte ani de belșug în țara Egiptului. A făcut provizii în cetăți, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul de primprejur.
49 Iosif a strâns grâu ca nisipul mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50 Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
51 Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele și toată casa tatălui meu”.
52 Și celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în țara întristării mele”.
53 Cei șapte ani de belșug care au fost în țara Egiptului au trecut
54 și au început să vină cei șapte ani de foamete, așa cum vestise Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era pâine.
55 Când a flămânzit, în sfârșit, toată țara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceți-vă la Iosif și faceți ce vă va spune el.”
56 Foametea bântuia în toată țara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii și a vândut grâu egiptenilor. Foametea creștea din ce în ce mai mult în țara Egiptului.
57 Și din toate țările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci în toate țările era foamete mare.
...
17, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 15:11-24, mesaj transmis prin Viorel Ionescu Descarcă MP3
...
Luca 15:11 El a mai zis: „Un om avea doi fii.
12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Și tatăl le-a împărțit averea.
13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea , ducând o viață destrăbălată.
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.
15 Atunci, s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
17 Și-a venit în fire și a zis: ‘Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta
19 și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.»’
20 Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’
22 Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare.
23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim,
24 căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.
...
Predică, Luca 15:11-24, mesaj transmis prin Viorel Ionescu Descarcă MP3
...
Luca 15:11 El a mai zis: „Un om avea doi fii.
12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Și tatăl le-a împărțit averea.
13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea , ducând o viață destrăbălată.
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.
15 Atunci, s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
17 Și-a venit în fire și a zis: ‘Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta
19 și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.»’
20 Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’
22 Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare.
23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim,
24 căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.
...
17, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Isaia 52:13-53:12, mesaj transmis prin Florin Vrânceanu Descarcă MP3
...
Isaia 52:13 „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus.
14 După cum pentru mulți a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor –,
15 tot așa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui, împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.”
Isaia 53:1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?
2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3 Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.
4 Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.
5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.
6 Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
7 Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
8 El a fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui.
10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.
11 „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune1 pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12 De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați.”
...
Predică, Isaia 52:13-53:12, mesaj transmis prin Florin Vrânceanu Descarcă MP3
...
Isaia 52:13 „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus.
14 După cum pentru mulți a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor –,
15 tot așa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui, împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.”
Isaia 53:1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?
2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3 Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.
4 Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.
5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.
6 Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
7 Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
8 El a fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui.
10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.
11 „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune1 pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12 De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați.”
...
17, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Rut 1:1-22, mesaj transmis prin Viorel Ionescu Descarcă MP3
...
Rut 1:1 Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa și cu cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în țara Moabului.
2 Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi și cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în țara Moabului, și-au așezat locuința acolo.
3 Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, și ea a rămas cu cei doi fii ai ei.
4 Ei și-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa și cealaltă, Rut și au locuit acolo aproape zece ani.
5 Mahlon și Chilion au murit și ei amândoi, și Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără bărbat.
6 Apoi s-a sculat, ea și nurorile ei, ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului, căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine.
7 Ea a ieșit din locul în care locuia însoțită de cele două nurori ale ei și a pornit ca să se întoarcă în țara lui Iuda.
8 Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: „Duceți-vă și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-ați îndurat și voi de cei ce au murit și de mine!
9 Să vă dea Domnul să găsiți odihnă, fiecare în casa unui bărbat!” Și le-a sărutat. Ele au ridicat glasul și au plâns;
10 și i-au zis: „Nu, noi vom merge cu tine la poporul tău.”
11 Naomi a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniți voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbații voștri?
12 Întoarceți-vă, fiicele mele, și duceți-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Și chiar dacă aș zice că trag nădejde, chiar dacă în noaptea aceasta aș fi cu un bărbat și aș naște fii,
13 ați mai aștepta voi până să se facă mari și ați vrea voi să nu vă măritați din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea.”
14 Și ele au ridicat glasul și iarăși au plâns. Orpa a sărutat pe soacră-sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea.
15 Naomi a zis către Rut: „Iată, cumnată-ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnată-ta.”
16 Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
17 unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine decât moartea!”
18 Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.
19 Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem. Și când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mișcare din pricina lor și femeile ziceau: „Naomi este aceasta?”
20 Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceți Naomi (Plăcută), ziceți-mi Mara (Amărăciune), căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune.
21 La plecare eram în belșug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea și Cel Atotputernic m-a întristat?”
22 Astfel s-au întors din țara Moabului Naomi și noră-sa Rut, Moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzurilor.
...
Predică, Rut 1:1-22, mesaj transmis prin Viorel Ionescu Descarcă MP3
...
Rut 1:1 Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa și cu cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în țara Moabului.
2 Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi și cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în țara Moabului, și-au așezat locuința acolo.
3 Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, și ea a rămas cu cei doi fii ai ei.
4 Ei și-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa și cealaltă, Rut și au locuit acolo aproape zece ani.
5 Mahlon și Chilion au murit și ei amândoi, și Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără bărbat.
6 Apoi s-a sculat, ea și nurorile ei, ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului, căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine.
7 Ea a ieșit din locul în care locuia însoțită de cele două nurori ale ei și a pornit ca să se întoarcă în țara lui Iuda.
8 Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: „Duceți-vă și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-ați îndurat și voi de cei ce au murit și de mine!
9 Să vă dea Domnul să găsiți odihnă, fiecare în casa unui bărbat!” Și le-a sărutat. Ele au ridicat glasul și au plâns;
10 și i-au zis: „Nu, noi vom merge cu tine la poporul tău.”
11 Naomi a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniți voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbații voștri?
12 Întoarceți-vă, fiicele mele, și duceți-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Și chiar dacă aș zice că trag nădejde, chiar dacă în noaptea aceasta aș fi cu un bărbat și aș naște fii,
13 ați mai aștepta voi până să se facă mari și ați vrea voi să nu vă măritați din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea.”
14 Și ele au ridicat glasul și iarăși au plâns. Orpa a sărutat pe soacră-sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea.
15 Naomi a zis către Rut: „Iată, cumnată-ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnată-ta.”
16 Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
17 unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine decât moartea!”
18 Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.
19 Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem. Și când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mișcare din pricina lor și femeile ziceau: „Naomi este aceasta?”
20 Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceți Naomi (Plăcută), ziceți-mi Mara (Amărăciune), căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune.
21 La plecare eram în belșug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea și Cel Atotputernic m-a întristat?”
22 Astfel s-au întors din țara Moabului Naomi și noră-sa Rut, Moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzurilor.
...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)