marți, 29 septembrie 2020

29, Marţi

Zidire, seara Predică, Exod 3:1-10, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
... Exod 3:1. Moise pastea turma socrului sau, Ietro, preotul Madianului. Odata a manat turma pana dincolo de pustiu si a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. 2. Ingerul Domnului i S-a aratat intr-o flacara de foc, care iesea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; si iata ca rugul era tot un foc, si rugul nu se mistuia deloc. 3. Moise a zis: "Am sa ma intorc sa vad ce este aceasta vedenie minunata si pentru ce nu se mistuie rugul." 4. Domnul a vazut ca el se intoarce sa vada; si Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului si a zis: "Moise! Moise!" El a raspuns: "Iata-ma!" 5. Dumnezeu a zis: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ti incaltamintea din picioare, caci locul pe care calci este un pamant sfant." 6. Si a adaugat: "Eu sunt Dumnezeul tatalui tau, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov." Moise si-a ascuns fata, caci se temea sa priveasca pe Dumnezeu. 7. Domnul a zis: "Am vazut asuprirea poporului Meu, care este in Egipt, si am auzit strigatele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; caci ii cunosc durerile. 8. M-am coborat ca sa-l izbavesc din mana egiptenilor si sa-l scot din tara aceasta si sa-l duc intr-o tara buna si intinsa, intr-o tara unde curge lapte si miere, si anume, in locurile pe care le locuiesc canaanitii, hetitii, amoritii, ferezitii, hevitii si iebusitii. 9. Iata ca strigatele israelitilor au ajuns pana la Mine si am vazut chinul cu care ii chinuiesc Egiptenii. 10. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, si vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel." ...

duminică, 27 septembrie 2020

27, Duminică - zidire

Zidire, seara Predică, 2 Timotei 3:10-17, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
... 2 Timotei 3:10. Tu insa ai urmarit de aproape invatatura mea, purtarea mea, hotararea mea, credinta mea, indelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea, 11. prigonirile si suferintele care au venit peste mine in Antiohia, in Iconia si in Listra. Stii ce prigoniri am rabdat; si totusi Domnul m-a izbavit din toate. 12. De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti. 13. Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi. 14. Tu sa ramai in lucrurile pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci stii de la cine le-ai invatat; 15. din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Hristos Isus. 16. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, 17. pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna. ...

27, Duminică - ev

Evanghelizare, dimineața Predică, Luca 24:13-35, 45-48, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
... Luca 24:13. In aceeasi zi, iata, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o departare de saizeci de stadii de Ierusalim; 14. si vorbeau intre ei despre tot ce se intamplase. 15. Pe cand vorbeau ei si se intrebau, Isus S-a apropiat si mergea pe drum impreuna cu ei. 16. Dar ochii lor erau impiedicati sa-L cunoasca. 17. El le-a zis: "Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbati intre voi pe drum?" Si ei s-au oprit, uitandu-se tristi. 18. Drept raspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: "Tu esti singurul strain aici in Ierusalim, de nu stii ce s-a intamplat in el zilele acestea?" 19. "Ce?", le-a zis El. Si ei I-au raspuns: "Ce s-a intamplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic in fapte si in cuvinte inaintea lui Dumnezeu si inaintea intregului norod. 20. Cum preotii cei mai de seama si mai marii nostri L-au dat sa fie osandit la moarte si L-au rastignit? 21. Noi trageam nadejde ca El este Acela care va izbavi pe Israel; dar cu toate acestea, iata ca astazi este a treia zi de cand s-au intamplat aceste lucruri. 22. Ba inca niste femei de ale noastre ne-au pus in uimire: ele s-au dus dis-de-dimineata la mormant, 23. nu I-au gasit trupul si au venit si au spus ca ar fi vazut si o vedenie de ingeri care ziceau ca El este viu. 24. Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormant si au gasit asa cum spusesera femeile, dar pe El nu L-au vazut." 25. Atunci Isus le-a zis: "O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus prorocii! 26. Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri si sa intre in slava Sa?" 27. Si a inceput de la Moise si de la toti prorocii si le-a talcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El. 28. Cand s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a facut ca vrea sa mearga mai departe. 29. Dar ei au staruit de El si au zis: "Ramai cu noi, caci este spre seara, si ziua aproape a trecut." Si a intrat sa ramana cu ei. 30. Pe cand sedea la masa cu ei, a luat painea; si, dupa ce a rostit binecuvantarea, a frant-o si le-a dat-o. 31. Atunci li s-au deschis ochii si L-au cunoscut; dar El S-a facut nevazut dinaintea lor. 32. Si au zis unul catre altul: "Nu ne ardea inima in noi cand ne vorbea pe drum si ne deschidea Scripturile?" 33. S-au sculat chiar in ceasul acela, s-au intors in Ierusalim si au gasit pe cei unsprezece si pe cei ce erau cu ei, adunati la un loc 34. si zicand: "A inviat Domnul cu adevarat si S-a aratat lui Simon." 35. Si au istorisit ce li se intamplase pe drum si cum L-au cunoscut la frangerea painii. 45. Atunci le-a deschis mintea, ca sa inteleaga Scripturile. 46. Si le-a zis: "Asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa invie a treia zi dintre cei morti. 47. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, incepand din Ierusalim. 48. Voi sunteti martori ai acestor lucruri. ...

27, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Iosua 1:8-9, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
... Iosua 1:8. Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautand sa faci tot ce este scris in ea; caci atunci vei izbandi in toate lucrarile tale si atunci vei lucra cu intelepciune. 9. Nu ti-am dat Eu oare porunca aceasta: "Intareste-te si imbarbateaza-te"? Nu te inspaimanta si nu te ingrozi, caci Domnul Dumnezeul tau este cu tine in tot ce vei face." ...

joi, 24 septembrie 2020

24, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Efeseni 5:19, mesaj transmis prin Marian Nițu Descarcă MP3
... Efeseni 5:19. Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, si cantati si aduceti din toata inima lauda Domnului. ...

marți, 22 septembrie 2020

22, Marţi

Zidire, seara Predică, Filimon 1:1-25, mesaj transmis prin Marian Cârstea Descarcă MP3
... Filimon 1:1. Pavel, intemnitat al lui Isus Hristos, si fratele Timotei, catre preaiubitul Filimon, tovarasul nostru de lucru, 2. catre sora Apfia si catre Arhip, tovarasul nostru de lupta, si catre biserica din casa ta: 3. Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos! 4. Multumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de cate ori imi aduc aminte de tine in rugaciunile mele, 5. pentru ca am auzit despre credinta pe care o ai in Domnul Isus si dragostea fata de toti sfintii. 6. Il rog ca aceasta partasie a ta la credinta sa se arate prin fapte, care sa dea la iveala tot binele ce se face intre noi in Hristos. 7. In adevar, am avut o mare bucurie si mangaiere pentru dragostea ta, fiindca, frate, inimile sfintilor au fost inviorate prin tine. 8. De aceea, macar ca am toata slobozenia in Hristos sa-ti poruncesc ce trebuie sa faci, 9. vreau mai degraba sa-ti fac o rugaminte in numele dragostei, eu, asa cum sunt, batranul Pavel; iar acum intemnitat pentru Hristos Isus. 10. Te rog pentru copilul meu pe care l-am nascut in lanturile mele: pentru Onisim, 11. care altadata ti-a fost nefolositor, dar care acum iti va fi folositor si tie si mie. 12. Ti-l trimit inapoi, pe el, inima mea. 13. As fi dorit sa-l tin la mine ca sa-mi slujeasca in locul tau cat sunt in lanturi pentru Evanghelie. 14. Dar n-am vrut sa fac nimic fara invoirea ta, pentru ca binele pe care mi-l faci sa nu fie silit, ci de bunavoie. 15. Poate ca el a fost despartit de tine, pentru o vreme, tocmai ca sa-l ai pentru vesnicie, 16. dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decat pe un rob: ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, si cu atat mai mult de tine, fie in chip firesc, fie in Domnul! 17. Daca ma socotesti, dar, ca prieten al tau, primeste-l ca pe mine insumi. 18. Si, daca ti-a adus vreo vatamare sau iti este dator cu ceva, pune aceasta in socoteala mea. 19. Eu, Pavel "voi plati" - scriu cu mana mea - ca sa nu-ti zic ca tu insuti te datorezi mie. 20. Da, frate, fa-mi binele acesta in Domnul si invioreaza-mi inima in Hristos! 21. Ti-am scris bizuit pe ascultarea ta, si stiu ca vei face chiar mai mult decat iti zic. 22. Totodata, pregateste-mi un loc de gazduire, caci trag nadejde sa va fiu daruit, datorita rugaciunilor voastre. 23. Epafra, tovarasul meu de temnita in Hristos Isus, iti trimite sanatate; 24. tot asa si Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarasii mei de lucru. 25. Harul Domnului nostru Isus Hristos sa fie cu duhul vostru! Amin. ...

duminică, 20 septembrie 2020

20, Duminică - zidire

Zidire, seara Predică, 2 Timotei 3:14-17, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
... 2 Timotei 3:14. Tu sa ramai in lucrurile pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci stii de la cine le-ai invatat; 15. din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Hristos Isus. 16. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, 17. pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna. ...

20, Duminică - ev

Evanghelizare, dimineața Predică, Luca 7:36-50, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Luca 7:36. Un fariseu a rugat pe Isus sa manance la el. Isus a intrat in casa fariseului si a sezut la masa. 37. Si iata ca o femeie pacatoasa din cetate a aflat ca El era la masa in casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor 38. si statea inapoi, langa picioarele lui Isus, si plangea. Apoi a inceput sa-I stropeasca picioarele cu lacrimile ei si sa le stearga cu parul capului ei; le saruta mult si le ungea cu mir. 39. Cand a vazut lucrul acesta, fariseul care-L poftise si-a zis: "Omul acesta, daca ar fi un proroc, ar sti cine si ce fel de femeie este cea care se atinge de El: ca este o pacatoasa." 40. Isus a luat cuvantul si i-a zis: "Simone, am sa-ti spun ceva." "Spune, Invatatorule", I-a raspuns el. 41. "Un camatar avea doi datornici: unul ii era dator cu cinci sute de lei, iar celalalt cu cincizeci. 42. Fiindca n-aveau cu ce plati, i-a iertat pe amandoi. Spune-Mi, dar, care din ei il va iubi mai mult?" 43. Simon I-a raspuns: "Socotesc ca acela caruia i-a iertat mai mult." Isus i-a zis: "Drept ai judecat." 44. Apoi S-a intors spre femeie si a zis lui Simon: "Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat in casa ta, si nu Mi-ai dat apa pentru spalat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei si Mi le-a sters cu parul capului ei. 45. Tu nu Mi-ai dat sarutare; dar ea, de cand am intrat, n-a incetat sa-Mi sarute picioarele. 46. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. 47. De aceea iti spun: pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate; caci a iubit mult. Dar cui i se iarta putin iubeste putin." 48. Apoi a zis femeii: "Iertate iti sunt pacatele!" 49. Cei ce sedeau cu El la masa au inceput sa zica intre ei: "Cine este Acesta de iarta chiar si pacatele?" 50. Dar Isus a zis femeii: "Credinta ta te-a mantuit; du-te in pace." ...

20, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Geneza 28:16, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Geneza 28:16. Iacov s-a trezit din somn si a zis: "Cu adevarat, Domnul este in locul acesta, si eu n-am stiut." ...

joi, 17 septembrie 2020

17, Joi

Evanghelizare, seara Predică, 1 Tesaloniceni 1:9-10, mesaj transmis prin George Sima Descarcă MP3
... 1 Tesaloniceni 1:9. Caci ei insisi istorisesc ce primire ne-ati facut si cum de la idoli v-ati intors la Dumnezeu, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu si adevarat 10. si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care L-a inviat din morti, pe Isus, care ne izbaveste de mania viitoare. ...

marți, 15 septembrie 2020

15, Marţi

Zidire, seara Predică, Luca 18:1-18, mesaj transmis prin Cristi Fleșariu Descarcă MP3
... Luca 18:1. Isus le-a spus o pilda, ca sa le arate ca trebuie sa se roage necurmat si sa nu se lase. 2. El le-a zis: "Intr-o cetate era un judecator care de Dumnezeu nu se temea, si de oameni nu se rusina. 3. In cetatea aceea era si o vaduva care venea des la el si-i zicea: "Fa-mi dreptate in cearta cu parasul meu." 4. Multa vreme n-a voit sa-i faca dreptate. Dar, in urma, si-a zis: "Macar ca de Dumnezeu nu ma tem, si de oameni nu ma rusinez, 5. totusi, pentru ca vaduva aceasta ma tot necajeste, ii voi face dreptate, ca sa nu tot vina sa-mi bata capul." 6. Domnul a adaugat: "Auziti ce zice judecatorul nedrept? 7. Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fata de ei? 8. Va spun ca le va face dreptate in curand. Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?" 9. A mai spus si pilda aceasta pentru unii care se incredeau in ei insisi ca sunt neprihaniti si dispretuiau pe ceilalti. 10. "Doi oameni s-au suit la Templu sa se roage; unul era fariseu, si altul vames. 11. Fariseul statea in picioare si a inceput sa se roage in sine astfel: "Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, hrapareti, nedrepti, preacurvari sau chiar ca vamesul acesta. 12. Eu postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate veniturile mele." 13. Vamesul statea departe si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer; ci se batea in piept si zicea: "Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul!" 14. Eu va spun ca mai degraba omul acesta s-a coborat acasa socotit neprihanit decat celalalt. Caci oricine se inalta va fi smerit; si oricine se smereste va fi inaltat." 15. I-au adus si niste copilasi, ca sa Se atinga de ei. Dar ucenicii, cand au vazut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. 16. Isus a chemat la Sine pe copilasi si a zis: "Lasati copilasii sa vina la Mine, si nu-i opriti; caci Imparatia lui Dumnezeu este a unora ca ei. 17. Adevarat va spun ca oricine nu va primi Imparatia lui Dumnezeu ca un copilas, cu niciun chip nu va intra in ea." ...

duminică, 13 septembrie 2020

13, Duminică - zidire

Zidire, seara Predică, 2 Timotei 3:1-17, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
... 2 Timotei 3:1. Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. 2. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, 3. fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, 4. vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; 5. avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia. 6. Sunt printre ei unii care se vara prin case si momesc pe femeile usuratice, ingreuiate de pacate si framantate de felurite pofte, 7. care invata intotdeauna, si nu pot ajunge niciodata la deplina cunostinta a adevarului. 8. Dupa cum Iane si Iambre s-au impotrivit lui Moise, tot asa si oamenii acestia se impotrivesc adevarului, ca unii care sunt stricati la minte si osanditi in ce priveste credinta. 9. Dar nu vor mai inainta; caci nebunia lor va fi aratata tuturor, cum a fost aratata si a celor doi oameni. 10. Tu insa ai urmarit de aproape invatatura mea, purtarea mea, hotararea mea, credinta mea, indelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea, 11. prigonirile si suferintele care au venit peste mine in Antiohia, in Iconia si in Listra. Stii ce prigoniri am rabdat; si totusi Domnul m-a izbavit din toate. 12. De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti. 13. Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi. 14. Tu sa ramai in lucrurile pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci stii de la cine le-ai invatat; 15. din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Hristos Isus. 16. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, 17. pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna. ...

13, Duminică - ev

Evanghelizare, dimineața Predică, Matei 19:16-26, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
... Matei 19:16. Atunci s-a apropiat de Isus un om si I-a zis: "Invatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?" 17. El i-a raspuns: "De ce ma intrebi: "Ce bine?" Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile." 18. "Care?", I-a zis el. Si Isus i-a raspuns: "Sa nu ucizi; sa nu preacurvesti; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa; 19. sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta"; si: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." 20. Tanarul I-a zis: "Toate aceste porunci le-am pazit cu grija din tineretea mea; ce-mi mai lipseste?" 21. "Daca vrei sa fii desavarsit", i-a zis Isus, "du-te de vinde ce ai, da la saraci si vei avea o comoara in cer! Apoi vino si urmeaza-Ma." 22. Cand a auzit tanarul vorba aceasta, a plecat foarte intristat; pentru ca avea multe avutii. 23. Isus a zis ucenicilor Sai: "Adevarat va spun ca greu va intra un bogat in Imparatia cerurilor. 24. Va mai spun iarasi ca este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un bogat in Imparatia lui Dumnezeu." 25. Ucenicii, cand au auzit lucrul acesta, au ramas uimiti de tot si au zis: "Cine poate, atunci, sa fie mantuit?" 26. Isus S-a uitat tinta la ei si le-a zis: "La oameni lucrul acesta este cu neputinta, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta." ...

13, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Evrei 12:5-11, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
... Evrei 12:5. Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: "Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. 6. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste." 7. Suferiti pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? 8. Dar, daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii. 9. Si apoi, daca parintii nostri trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui duhurilor, si sa traim? 10. Caci ei in adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. 11. Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei roada datatoare de pace a neprihanirii. ...

joi, 10 septembrie 2020

10, Joi

, seara , 1 Samuel 17:12-52, mesaj transmis prin Ionuț Solomon Descarcă MP3
... 1 Samuel 17:12. Si David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, el era batran, inaintat in varsta. 13. Cei trei fiii mai mari ai lui Isai urmasera pe Saul la razboi; intaiul nascut din cei trei fii ai lui care pornisera la razboi se numea Eliab, al doilea, Abinadab, si al treilea, Sama. 14. David era cel mai tanar. Si cand cei trei mai mari au urmat pe Saul, 15. David a plecat de la Saul si s-a intors la Betleem ca sa pasca oile tatalui sau. 16. Filisteanul inainta dimineata si seara si s-a infatisat astfel timp de patruzeci de zile. 17. Isai a zis fiului sau David: "Ia pentru fratii tai efa aceasta de grau prajit si aceste zece paini si alearga in tabara la fratii tai; 18. du si aceste zece casuri de branza capeteniei care este peste mia lor. Sa vezi daca fratii tai sunt bine si sa-mi aduci vesti temeinice. 19. Ei sunt cu Saul si cu toti barbatii lui Israel in valea Terebintilor in razboi cu filistenii." 20. David s-a sculat dis-de-dimineata. A lasat oile in seama unui paznic, si-a luat lucrurile si a plecat, cum ii poruncise Isai. Cand a ajuns in tabara, ostirea pornise sa se aseze in siruri de bataie si scotea strigate de razboi. 21. Israel si filistenii s-au asezat in siruri de bataie, ostire catre ostire. 22. David a dat lucrurile pe care le avea in mainile celui ce pazea calabalacurile si a alergat la sirurile de bataie. Cum a ajuns, a intrebat pe fratii sai de sanatate. 23. Pe cand vorbea cu ei, iata ca filisteanul din Gat, numit Goliat, a inaintat intre cele doua ostiri, iesind afara din sirurile filistenilor. A rostit aceleasi cuvinte ca mai inainte, si David le-a auzit. 24. La vederea acestui om, toti cei din Israel au fugit dinaintea lui si i-a apucat o mare frica. 25. Fiecare zicea: "Ati vazut pe omul acesta inaintand? A inaintat ca sa arunce ocara asupra lui Israel! Daca-l va omori cineva, imparatul il va umple de bogatii, ii va da de nevasta pe fiica sa si va scuti de dari casa tatalui sau in Israel." 26. David a zis oamenilor de langa el: "Ce se va face aceluia care va omori pe filisteanul acesta si va lua ocara deasupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netaiat imprejur, ca sa ocarasca ostirea Dumnezeului celui Viu?" 27. Poporul, spunand din nou aceleasi lucruri, i-a zis: "Asa si asa se va face aceluia care-l va omori." 28. Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii acestia, s-a aprins de manie impotriva lui David. Si a zis: "Pentru ce te-ai coborat tu si cui ai lasat acele putine oi in pustiu? Iti cunosc eu mandria si rautatea inimii. Te-ai coborat ca sa vezi lupta." 29. David a raspuns: "Ce-am facut oare? Nu pot sa vorbesc astfel?" 30. Si s-a intors de la el ca sa vorbeasca cu altul, si i-a pus aceleasi intrebari. Poporul i-a raspuns ca si intaia data. 31. Cand s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse inaintea lui Saul, care a trimis sa-l caute. 32. David a zis lui Saul: "Nimeni sa nu-si piarda nadejdea din pricina filisteanului acestuia. Robul tau va merge sa se bata cu el." 33. Saul a zis lui David: "Nu poti sa te duci sa te bati cu filisteanul acesta, caci tu esti un copil, si el este un om razboinic din tineretea lui." 34. David a zis lui Saul: "Robul tau pastea oile tatalui sau. Si cand un leu sau un urs venea sa-i ia o oaie din turma, 35. alergam dupa el, il loveam si-i smulgeam oaia din gura. Daca se ridica impotriva mea, il apucam de falca, il loveam si-l omoram. 36. Asa a doborat robul tau leul si ursul; si cu filisteanul acesta, cu acest netaiat imprejur, va fi ca si cu unul din ei, caci a ocarat ostirea Dumnezeului celui Viu." 37. David a mai zis: "Domnul, care m-a izbavit din gheara leului si din laba ursului, ma va izbavi si din mana acestui filistean." Si Saul a zis lui David: "Du-te, si Domnul sa fie cu tine!" 38. Saul a imbracat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de arama si l-a imbracat cu o platosa. 39. David a incins sabia lui Saul peste hainele lui si a vrut sa mearga, caci nu incercase inca sa mearga cu ele. Apoi a zis lui Saul: "Nu pot sa merg cu armatura aceasta, caci nu sunt obisnuit cu ea." Si s-a dezbracat de ea. 40. Si-a luat toiagul in mana, si-a ales din parau cinci pietre netede si le-a pus in traista lui de pastor si in buzunarul hainei. Apoi, cu prastia in mana, a inaintat impotriva filisteanului. 41. Filisteanul s-a apropiat putin cate putin de David, si omul care-i ducea scutul mergea inaintea lui. 42. Filisteanul s-a uitat si, cand a zarit pe David, a ras de el, caci nu vedea in el decat un copil cu par balai si cu fata frumoasa. 43. Filisteanul a zis lui David: "Ce! sunt caine, de vii la mine cu toiege?" Si, dupa ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, 44. a adaugat: "Vino la mine, si-ti voi da carnea ta pasarilor cerului si fiarelor campului." 45. David a zis filisteanului: "Tu vii impotriva mea cu sabie, cu sulita si cu pavaza; iar eu vin impotriva ta in Numele Domnului ostirilor, in Numele Dumnezeului ostirii lui Israel, pe care ai ocarat-o. 46. Astazi Domnul te va da in mainile mele, te voi dobori si-ti voi taia capul; astazi voi da starvurile taberei filistenilor pasarilor cerului si fiarelor pamantului. Si tot pamantul va sti ca Israel are un Dumnezeu. 47. Si toata multimea aceasta va sti ca Domnul nu mantuieste nici prin sabie, nici prin sulita. Caci biruinta este a Domnului. Si El va da in mainile noastre." 48. Indata ce filisteanul a pornit sa mearga inaintea lui David, David a alergat pe campul de bataie inaintea filisteanului. 49. Si-a varat mana in traista, a luat o piatra si a aruncat-o cu prastia; a lovit pe filistean in frunte, si piatra a intrat in fruntea filisteanului, care a cazut cu fata la pamant. 50. Astfel, cu o prastie si cu o piatra, David a fost mai tare decat filisteanul; l-a trantit la pamant si l-a omorat, fara sa aiba sabie in mana. 51. A alergat, s-a oprit langa filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teaca, l-a omorat si i-a taiat capul. Filistenii, cand au vazut ca uriasul lor a murit, au luat-o la fuga. 52. Si barbatii lui Israel si Iuda au dat chiote si au pornit in urmarirea filistenilor pana in vale si pana la portile Ecronului. Filistenii, raniti de moarte, au cazut pe drumul care duce la Saaraim, pana la Gat si pana la Ecron. ...

marți, 8 septembrie 2020

8, Marţi

Zidire, seara Predică, Matei 8:5-10, mesaj transmis prin Ionel Murgu Descarcă MP3
... Matei 8:5. Pe cand intra Isus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, care-L ruga 6. si-I zicea: "Doamne, robul meu zace in casa slabanog si se chinuie cumplit." 7. Isus i-a zis: "Am sa vin si sa-l tamaduiesc." 8. "Doamne", a raspuns sutasul, "nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu; ci zi numai un cuvant, si robul meu va fi tamaduit. 9. Caci si eu sunt om sub stapanire; am sub mine ostasi, si zic unuia: "Du-te!", si se duce; altuia: "Vino!", si vine; si robului meu: "Fa cutare lucru!", si-l face." 10. Cand a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat si a zis celor ce veneau dupa El: "Adevarat va spun ca nici in Israel n-am gasit o credinta asa de mare. ...

duminică, 6 septembrie 2020

6, Duminică - zidire

Zidire, seara Predică, 2 Timotei 3:1-17, mesaj transmis prin Manu Enache Descarcă MP3
... 2 Timotei 3:1. Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. 2. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, 3. fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, 4. vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; 5. avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia. 6. Sunt printre ei unii care se vara prin case si momesc pe femeile usuratice, ingreuiate de pacate si framantate de felurite pofte, 7. care invata intotdeauna, si nu pot ajunge niciodata la deplina cunostinta a adevarului. 8. Dupa cum Iane si Iambre s-au impotrivit lui Moise, tot asa si oamenii acestia se impotrivesc adevarului, ca unii care sunt stricati la minte si osanditi in ce priveste credinta. 9. Dar nu vor mai inainta; caci nebunia lor va fi aratata tuturor, cum a fost aratata si a celor doi oameni. 10. Tu insa ai urmarit de aproape invatatura mea, purtarea mea, hotararea mea, credinta mea, indelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea, 11. prigonirile si suferintele care au venit peste mine in Antiohia, in Iconia si in Listra. Stii ce prigoniri am rabdat; si totusi Domnul m-a izbavit din toate. 12. De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti. 13. Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi. 14. Tu sa ramai in lucrurile pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci stii de la cine le-ai invatat; 15. din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Hristos Isus. 16. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, 17. pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna. ...

6, Duminică - ev

Evanghelizare, dimineața Predică, Ioan 3:1-18, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
... Ioan 3:1. Intre farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al iudeilor. 2. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: "Invatatorule, stim ca esti un Invatator venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el." 3. Drept raspuns, Isus i-a zis: "Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu." 4. Nicodim I-a zis: "Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?" 5. Isus i-a raspuns: "Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. 6. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. 7. Nu te mira ca ti-am zis: "Trebuie sa va nasteti din nou." 8. Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul." 9. Nicodim I-a zis: "Cum se poate face asa ceva?" 10. Isus i-a raspuns: "Tu esti invatatorul lui Israel si nu pricepi aceste lucruri? 11. Adevarat, adevarat iti spun ca Noi vorbim ce stim si marturisim ce am vazut; si voi nu primiti marturia Noastra. 12. Daca v-am vorbit despre lucruri pamantesti, si nu credeti, cum veti crede cand va voi vorbi despre lucrurile ceresti? 13. Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce S-a coborat din cer, adica Fiul omului care este in cer. 14. Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustiu, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului, 15. pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. 16. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. 17. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El. 18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. ...

6, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, 1 Petru 1:1-25, mesaj transmis prin Victor Puiu Toma Descarcă MP3
... 1 Petru 1:1. Petru, apostol al lui Isus Hristos, catre alesii care traiesc ca straini, imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia, 2. dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu Tatal, prin sfintirea lucrata de Duhul spre ascultarea si stropirea cu sangele lui Isus Hristos: Harul si pacea sa va fie inmultite! 3. Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, la o nadejde vie 4. si la o mostenire nestricacioasa si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi. 5. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi! 6. In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari, 7. pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere, si care totusi este incercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos, 8. pe care voi Il iubiti fara sa-L fi vazut, credeti in El fara sa-L vedeti si va bucurati cu o bucurie negraita si stralucita, 9. pentru ca veti dobandi, ca sfarsit al credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre. 10. Prorocii, care au prorocit despre harul care va era pastrat voua, au facut din mantuirea aceasta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare. 11. Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos, care era in ei, cand vestea mai dinainte patimile lui Hristos si slava de care aveau sa fie urmate. 12. Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovaduit Evanghelia prin Duhul Sfant trimis din cer si in care chiar ingerii doresc sa priveasca. 13. De aceea, incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-va toata nadejdea in harul care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos. 14. Ca niste copii ascultatori, nu va lasati tarati in poftele pe care le aveati altadata, cand erati in nestiinta. 15. Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra. 16. Caci este scris: "Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant". 17. Si daca chemati ca Tata pe Cel ce judeca fara partinire pe fiecare dupa faptele lui, purtati-va cu frica in timpul pribegiei voastre; 18. caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, 19. ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. 20. El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi 21. care prin El sunteti credinciosi in Dumnezeu care L-a inviat din morti si I-a dat slava, pentru ca credinta si nadejdea voastra sa fie in Dumnezeu. 22. Deci ca unii care prin ascultarea de adevar v-ati curatat sufletele prin Duhul, ca sa aveti o dragoste de frati neprefacuta, iubiti-va cu caldura unii pe altii, din toata inima; 23. fiindca ati fost nascuti din nou nu dintr-o samanta care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu, care este viu si care ramane in veac. 24. Caci orice faptura este ca iarba, si toata slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usuca, si floarea cade jos, 25. dar Cuvantul Domnului ramane in veac. Si acesta este Cuvantul care v-a fost propovaduit prin Evanghelie. ...

joi, 3 septembrie 2020

3, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Psalmul 60:1-12, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
... Psalmul 60:1. Dumnezeule, ne-ai lepadat, ne-ai imprastiat si Te-ai maniat: ridica-ne iarasi! 2. Ai cutremurat pamantul, l-ai despicat; drege-i sparturile, caci se clatina! 3. Ai facut pe poporul Tau sa treaca prin lucruri grele, ne-ai adapat cu un vin de amortire. 4. Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca sa-l inalte spre biruinta adevarului. - (Oprire) 5. Pentru ca preaiubitii Tai sa fie izbaviti, scapa-ne prin dreapta Ta si asculta-ne! 6. Dumnezeu a zis in sfintenia Lui: "Voi iesi biruitor, voi imparti Sihemul si voi masura valea Sucot. 7. Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este taria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de carmuire. 8. Moab este ligheanul in care Ma spal; peste Edom Imi arunc incaltamintea; tara filistenilor striga de bucurie din pricina Mea!" - 9. Cine ma va duce in cetatea intarita? Cine ma va duce la Edom? 10. Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepadat si nu mai iesi, Dumnezeule, cu ostirile noastre? 11. Da-ne ajutor, ca sa scapam din necaz! Caci ajutorul omului este zadarnic. 12. Cu Dumnezeu vom face ispravi mari, si El va zdrobi pe vrajmasii nostri. ...

marți, 1 septembrie 2020

1, Marţi

Zidire, seara Predică, Ieremia 10:23-24, mesaj transmis prin Costel Ivașcu Descarcă MP3
... Ieremia 10:23. Stiu, Doamne, ca soarta omului nu este in puterea lui; nici nu sta in puterea omului, cand umbla sa-si indrepte pasii spre tinta. 24. Pedepseste-ma, Doamne, dar cu masura, si nu in mania Ta, ca sa nu ma nimicesti! ...