joi, 15 iunie 2017

15, Joi - 2

Zidire, seara
Predică, Psalmul 107:1-22, mesaj transmis prin Eugen Sima Descarcă MP3
...
Psalmul 107:1 „Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!”
2 Așa să zică cei răscumpărați de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmașului
3 și pe care i-a strâns din toate țările: de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la mare.
4 Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate și nu găseau nicio cetate unde să poată locui.
5 Sufereau de foame și de sete; le tânjea sufletul în ei.
6 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor;
7 i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.
8 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
9 Căci El a potolit setea sufletului însetat și a umplut de bunătăți sufletul flămând.
10 Cei ce ședeau în întuneric și în umbra morții trăiau legați în ticăloșie și în fiare,
11 pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.
12 El le-a smerit inima prin suferință: au căzut, și nimeni nu i-a ajutat.
13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.
14 I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt legăturile.
15 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
16 Căci El a sfărâmat porți de aramă și a rupt zăvoare de fier.
17 Nebunii, prin purtarea lor vinovată și prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociți.
18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană și erau lângă porțile morții.
19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor;
20 a trimis Cuvântul Său și i-a tămăduit, și i-a scăpat de groapă.
21 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
22 Să-I aducă jertfe de mulțumiri și să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
...

15, Joi - 1

Zidire, seara
Predică, Ioan 3:1-7, mesaj transmis prin Lucian Mina Descarcă MP3
...
Ioan 3:1 Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor.
2 Acesta a venit la Isus noaptea și I-a zis: „Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”
3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
4 Nicodim I-a zis: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?”
5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.
6 Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duh este duh.
7 Nu te mira că ți-am zis: ‘Trebuie să vă nașteți din nou.’
...