joi, 31 octombrie 2019

31, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, 2 Corinteni 1:1-24, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
...
2 Corinteni 1:1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint și către toți sfinții, care sunt în toată Ahaia:
2 Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,
4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.
6 Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi.
7 Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere.
8 În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață.
9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu, care înviază morții.
10 El ne-a izbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
11 Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.
12 Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales față de voi, cu o sfințenie și curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
13 Nu vă scriem altceva decât ce citiți și cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți cunoaște,
14 cum ați și cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.
15 În această încredințare voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveți un al doilea har.
16 Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea.
17 În luarea hotărârii acesteia, am lucrat eu în chip ușuratic? Sau hotărârile mele sunt niște hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „Da, da” și „Nu, nu”?
18 Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră față de voi n-a fost și „Da”, și „Nu”.
19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan și prin Timotei, n-a fost „Da” și „Nu”, ci în El nu este decât „Da”.
20 În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea și „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
21 Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns este Dumnezeu.
22 El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
23 Iau pe Dumnezeu martor față de sufletul meu că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruț.
24 Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință.
...

31, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan 8:12; Matei 5:14-16, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
...
Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”
Matei 5: 14 Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
15 Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă.
16 Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
...

marți, 29 octombrie 2019

29, Marţi

Zidire, seara
Predică, Matei 7:7-8,11, mesaj transmis prin Lucian Mina Descarcă MP3
...
Matei 7:7 Cereți , și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.
8 Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.
11 Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!
...

duminică, 27 octombrie 2019

27, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Geneza 50:15-21, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Geneza 50:15 Când au văzut frații lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi și ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?”
16 Și au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:
17 ‘Așa să vorbiți lui Iosif: «O, iartă nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău!»’ Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea.
18 Frații lui au venit și s-au aruncat ei înșiși cu fața la pământ înaintea lui și i-au zis: „Suntem robii tăi.”
19 Iosif le-a zis: „Fiți fără teamă, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?
20 Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr.
21 Fiți dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri.” Și i-a mângâiat și le-a îmbărbătat inimile.
...

27, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Geneza 49:1, 25-28, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Geneza 49:1 Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: „Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni.
25 Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta Cu binecuvântările cerurilor de sus, Cu binecuvântările apelor de jos, Cu binecuvântările țâțelor și ale pântecelui mamei.
26 Binecuvântările tatălui tău Întrec binecuvântările părinților mei și se înalță Până în creștetul dealurilor veșnice: Ele să vină peste capul lui Iosif, Peste creștetul capului domnului fraților săi!
27 Beniamin este un lup care sfâșie; Dimineața mănâncă prada, Iar seara împarte prada răpită.”
28 Aceștia sunt toți cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită.
...

27, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 11:20-30, mesaj transmis prin Ionel Grosu Descarcă MP3
...
Matei 11:20 Atunci, Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră.
21 „Vai de tine, Horazine!” , a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac și cenușă.
22 De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi.
23 Și tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuința morților; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.
24 De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine.”
25 În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.
26 Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale!
27 Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu, și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
28 Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.
29 Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
30 Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”
...

27, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Romani 6:20-23, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Romani 6:20 Căci, atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire.
21 Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine, pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea.
22 Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața veșnică.
23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.
...

27, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Ioan 15:1-17, mesaj transmis prin Ionel Grosu Descarcă MP3
...
Ioan 15:1 Eu sunt adevărata Viță și Tatăl Meu este Vierul.
2 Pe orice mlădiță care este în Mine și n-aduce rod, El o taie, și pe orice mlădiță care aduce rod, o curățește, ca să aducă și mai mult rod.
3 Acum voi sunteți curați din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.
4 Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod dacă nu rămâneți în Mine.
5 Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă , căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.
6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă, apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard.
7 Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.
8 Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veți fi astfel ucenicii Mei.
9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.
10 Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.
11 V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.
12 Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu.
13 Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.
14 Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu.
15 Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.
16 Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
17 Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții.
...

joi, 24 octombrie 2019

24, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Faptele Apostolilor 16:26; Filipeni 2:12, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 16:26 Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa că s-au clătinat temeliile temniței. Îndată, s-au deschis toate ușile și s-au dezlegat legăturile fiecăruia.
Filipeni 2:12 Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
...

24, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Faptele Apostolior 16:9-10, mesaj transmis prin Cristi Stan Descarcă MP3
...
Faptele Apostolior 16:9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia și ajută-ne!”
10 După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.
...

marți, 22 octombrie 2019

22, Marţi

Zidire, seara
Predică, Iacov 4:1-11, mesaj transmis prin Victor Puiu Toma Descarcă MP3
...
Iacov 4:1 De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
2 Voi poftiți și nu aveți; ucideți, pizmuiți și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați și nu aveți, pentru că nu cereți.
3 Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.
4 Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.
5 Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.
6 Dar, în schimb, ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.”
7 Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.
8 Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!
9 Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră, în întristare:
10 Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.
11 Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de rău pe un frate sau judecă pe fratele său vorbește de rău Legea sau judecă Legea.
...

duminică, 20 octombrie 2019

20, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Geneza 48:1-22, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Geneza 48:1 După aceea, au venit și au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Și Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase și Efraim.
2 Au dat de știre lui Iacov și i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Și Israel și-a adunat puterile și s-a așezat pe pat.
3 Iacov a zis lui Iosif: „Dumnezeul cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în țara Canaan, și m-a binecuvântat.
4 El mi-a zis: ‘Te voi face să crești, te voi înmulți și voi face din tine o ceată de popoare; voi da țara aceasta seminței tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.’
5 Acum, cei doi fii care ți s-au născut în țara Egiptului, înainte de venirea mea la tine, în Egipt, vor fi ai mei; Efraim și Manase vor fi ai mei, ca și Ruben și Simeon.
6 Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraților lor în partea lor de moștenire.
7 La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în țara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata, și am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.”
8 Israel s-a uitat la fiii lui Iosif și a zis: „Cine sunt aceștia?”
9 Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvântez.”
10 Ochii lui Israel erau îngreuiați de bătrânețe, așa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el, și Israel i-a sărutat și i-a îmbrățișat.
11 Israel a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ți mai văd fața și iată că Dumnezeu m-a făcut să-ți văd și sămânța.”
12 Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui.
13 Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, și pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, și i-a adus aproape de el.
14 Israel și-a întins mâna dreaptă și a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins și-a încrucișat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut.
15 A binecuvântat pe Iosif și a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinții mei Avraam și Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta,
16 Îngerul care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceștia! Ei să poarte numele meu și numele părinților mei Avraam și Isaac și să se înmulțească foarte mult în mijlocul țării!”
17 Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său își pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim, de aceea a apucat mâna tatălui său ca s-o ia de pe capul lui Efraim și s-o îndrepte pe al lui Manase.
18 Și Iosif a zis tatălui său: „Nu așa, tată, căci acela este cel întâi născut; pune-ți mâna dreaptă pe capul lui.”
19 Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Știu, fiule, știu; și el va ajunge un popor, și el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el și sămânța lui va ajunge o ceată de neamuri.”
20 El i-a binecuvântat în ziua aceea și a zis: „Numele tău îl vor întrebuința israeliții când vor binecuvânta, zicând: ‘Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim și cu Manase!’” Și a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
21 Israel a zis lui Iosif: „Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi și vă va aduce înapoi în țara părinților voștri.
22 Îți dau mai mult decât fraților tăi – o parte pe care am luat-o din mâna amoriților cu sabia mea și cu arcul meu.”
...

20, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Geneza 48:1-22, mesaj transmis prin Ionuț Solomon Descarcă MP3

20, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, 1 Timotei 1:12-17, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
1 Timotei 1:12 Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui,
13 măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neștiință, în necredință!
14 Și harul Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură de mult împreună cu credința și cu dragostea care este în Hristos Isus.
15 O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu.
16 Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică.
17 A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.
...

20, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Fapele Apostolilor 9:1-22, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Fapele Apostolilor 9:1 Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot
2 și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim.
3 Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.
4 El a căzut la pământ și a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”
5 „Cine ești Tu, Doamne?” a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.”
6 Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.”
7 Oamenii care-l însoțeau au rămas încremeniți; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
8 Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mâini și l-au dus în Damasc.
9 Trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el.
11 Și Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă Dreaptă și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars . Căci iată, el se roagă.
12 Și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să-și capete iarăși vederea.”
13 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim,
14 ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.”
15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor , înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel;
16 și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
17 Anania a plecat; și, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul și a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.”
18 Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat și a fost botezat.
19 După ce a mâncat, a prins iarăși putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc.
20 Și îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
21 Toți cei ce-l ascultau rămâneau uimiți și ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Și n-a venit el aici ca să-i ducă legați înaintea preoților celor mai de seamă?”
22 Totuși Saul se întărea din ce în ce mai mult și făcea de rușine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
...

20, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Exod 15:11-18, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Exod 15:11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, Bogat în fapte de laudă Și făcător de minuni?
12 Tu Ți-ai întins mâna dreaptă, Și i-a înghițit pământul.
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit Și ai izbăvit pe poporul acesta, Iar prin puterea Ta îl îndrepți Spre locașul sfințeniei Tale.
14 Popoarele vor afla lucrul acesta și se vor cutremura: Apucă groaza pe filisteni,
15 Se înspăimântă căpeteniile Edomului Și un tremur apucă pe războinicii lui Moab. Toți locuitorii Canaanului leșină de la inimă.
16 Îi va apuca teama și spaima; Iar văzând măreția brațului Tău, Vor sta muți ca o piatră, Până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece Poporul pe care Ți l-ai răscumpărat.
17 Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale, În locul pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne, La Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18 Și Domnul va împărăți în veac și în veci de veci.
...

joi, 17 octombrie 2019

17, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, 2 Împărați 6:8-23, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
2 Împărați 6:8 Împăratul Siriei era în război cu Israel. Și, într-un sfat pe care l-a ținut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc.”
9 Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Ferește-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunși sirienii.”
10 Și împăratul lui Israel a trimis niște oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese și despre care îl înștiințase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori.
11 Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi și le-a zis: „Nu voiți să-mi spuneți care din noi este pentru împăratul lui Israel?”
12 Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu, dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rostești în odaia ta de culcare.”
13 Și împăratul a zis: „Duceți-vă și vedeți unde este, ca să trimit să-l prindă.” Au venit și i-au spus: „Iată că este la Dotan.”
14 A trimis acolo cai, care și o oaste puternică. Au ajuns noaptea și au înconjurat cetatea.
15 Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineață și a ieșit. Și iată că o oaste înconjura cetatea cu cai și care. Și slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah, domnul meu, cum vom face?”
16 El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulți sunt cei cu noi decât cei cu ei.”
17 Elisei s-a rugat și a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Și Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei.
18 Sirienii s-au coborât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Lovește, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Și Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.
19 Elisei le-a zis: „Nu este aceasta calea și nu este aceasta cetatea; veniți după mine și vă voi duce la omul pe care-l căutați.” Și i-a dus la Samaria.
20 Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide ochii oamenilor acestora să vadă!” Și Domnul le-a deschis ochii și au văzut că erau în mijlocul Samariei.
21 Împăratul lui Israel, văzându-i, a zis lui Elisei: „Să-i măcelăresc, să-i măcelăresc, părinte?”
22 „Să nu-i măcelărești”, a răspuns Elisei. „Obișnuiești tu oare să măcelărești pe aceia pe care îi iei prinși cu sabia și cu arcul tău? Dă-le pâine și apă, ca să mănânce și să bea, apoi să se ducă la stăpânul lor.”
23 Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare și ei au mâncat și au băut, apoi le-a dat drumul și au plecat la stăpânul lor. Și oștile sirienilor nu s-au mai întors pe ținutul lui Israel.
...

17, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Luca 19:1-10, mesaj transmis prin Ionuț Solomon Descarcă MP3
...
Luca 19:1 Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate.
2 Și un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameșilor,
3 căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.
4 A alergat înainte și s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă.
5 Isus, când a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii și i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
6 Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie.
7 Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!”
8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”
9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam.
10 Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”
...

marți, 15 octombrie 2019

15, Marţi

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 15:36-41, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 15:36 După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem și să mergem pe la frații din toate cetățile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.”
37 Barnaba voia să ia cu el și pe Ioan, numit Marcu,
38 dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia și nu-i însoțise în lucrarea lor.
39 Neînțelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu și a plecat cu corabia la Cipru.
40 Pavel și-a ales pe Sila și a plecat după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului.
41 El a străbătut Siria și Cilicia, întărind Bisericile.
...

duminică, 13 octombrie 2019

13, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Geneza 50:15-21, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Geneza 50:15 Când au văzut frații lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi și ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?”
16 Și au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:
17 ‘Așa să vorbiți lui Iosif: «O, iartă nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău!»’ Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea.
18 Frații lui au venit și s-au aruncat ei înșiși cu fața la pământ înaintea lui și i-au zis: „Suntem robii tăi.”
19 Iosif le-a zis: „Fiți fără teamă, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?
20 Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr.
21 Fiți dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri.” Și i-a mângâiat și le-a îmbărbătat inimile.
...

13, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Psalmul 53:2; Psalmul 51:3-7,9-10; Ioan 5:24-25; Faptele Apostolilor 17:24-31, mesaj transmis prin Ionel Sima Descarcă MP3
...
Psalmul 53:2 Dumnezeu Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput și să caute pe Dumnezeu.
Psalmul 51:3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta.
5 Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea.
6 Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înțelepciunea înăuntrul meu!
7 Curățește-mă cu isop și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada!
9 Întoarce-Ți privirea de la păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele!
10 Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!
Ioan 5:24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.
25 Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce-l vor asculta vor învia.
Faptele Apostolilor 17:24 Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini.
25 El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.
26 El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor,
27 ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
28 Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: ‘Suntem din neamul Lui…’
29 Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului.
30 Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască,
31 pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți…”
...

13, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 7:36-50, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Luca 7:36 Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului și a șezut la masă.
37 Și iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului. A adus un vas de alabastru cu mir mirositor
38 și stătea înapoi lângă picioarele lui Isus și plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei și să le șteargă cu părul capului ei; le săruta mult și le ungea cu mir.
39 Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise și-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”
40 Isus a luat cuvântul și i-a zis: „Simone, am să-ți spun ceva.” „Spune, Învățătorule”, I-a răspuns el.
41 „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt, cu cincizeci.
42 Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?”
43 Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”
44 Apoi S-a întors spre femeie și a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei și Mi le-a șters cu părul capului ei.
45 Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
46 Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.
47 De aceea îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin iubește puțin.”
48 Apoi a zis femeii: „Iertate îți sunt păcatele!”
49 Cei ce ședeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă chiar și păcatele?”
50 Dar Isus a zis femeii: „Credința ta te-a mântuit; du-te în pace.”
...

13, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Galateni 2:20b, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
...
Galateni 2:20b Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
...

13, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Isaia 6:1-8, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Isaia 6:1 În anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul.
2 Serafimii stăteau deasupra Lui și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau.
3 Strigau unul la altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”
4 Și se zguduiau ușorii ușii de glasul care răsuna și casa s-a umplut de fum.
5 Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!”
6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar.
7 Mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!”
8 Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”
...

joi, 10 octombrie 2019

10, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, 1 Împărați 19:2-9, mesaj transmis prin Lucian Sima Descarcă MP3
...
1 Împărați 19:2 Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei.”
3 Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat și a plecat, ca să-și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care ține de Iuda, și și-a lăsat slujitorul acolo.
4 El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienupăr și dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.”
5 S-a culcat și a adormit sub un ienupăr. Și, iată, l-a atins un înger și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă.”
6 El s-a uitat și, la căpătâiul lui, erau o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. A mâncat și a băut, apoi s-a culcat din nou.
7 Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins și a zis: „Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”
8 El s-a sculat, a mâncat și a băut și, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.
9 Și acolo, Ilie a intrat într-o peșteră și a rămas în ea peste noapte. Și cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”
...

10, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 5:10-12, mesaj transmis prin Marian Cârstea Descarcă MP3
...
Matei 5:10 Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor!
11 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!
12 Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.
...

duminică, 6 octombrie 2019

6, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Geneza 48:1-22, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
...
Geneza 48:1 După aceea, au venit și au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Și Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase și Efraim.
2 Au dat de știre lui Iacov și i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Și Israel și-a adunat puterile și s-a așezat pe pat.
3 Iacov a zis lui Iosif: „Dumnezeul cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în țara Canaan, și m-a binecuvântat.
4 El mi-a zis: ‘Te voi face să crești, te voi înmulți și voi face din tine o ceată de popoare; voi da țara aceasta seminței tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.’
5 Acum, cei doi fii care ți s-au născut în țara Egiptului, înainte de venirea mea la tine, în Egipt, vor fi ai mei; Efraim și Manase vor fi ai mei, ca și Ruben și Simeon.
6 Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraților lor în partea lor de moștenire.
7 La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în țara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata, și am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.”
8 Israel s-a uitat la fiii lui Iosif și a zis: „Cine sunt aceștia?”
9 Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvântez.”
10 Ochii lui Israel erau îngreuiați de bătrânețe, așa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el, și Israel i-a sărutat și i-a îmbrățișat.
11 Israel a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ți mai văd fața și iată că Dumnezeu m-a făcut să-ți văd și sămânța.”
12 Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui.
13 Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, și pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, și i-a adus aproape de el.
14 Israel și-a întins mâna dreaptă și a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins și-a încrucișat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut.
15 A binecuvântat pe Iosif și a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinții mei Avraam și Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta,
16 Îngerul care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceștia! Ei să poarte numele meu și numele părinților mei Avraam și Isaac și să se înmulțească foarte mult în mijlocul țării!”
17 Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său își pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim, de aceea a apucat mâna tatălui său ca s-o ia de pe capul lui Efraim și s-o îndrepte pe al lui Manase.
18 Și Iosif a zis tatălui său: „Nu așa, tată, căci acela este cel întâi născut; pune-ți mâna dreaptă pe capul lui.”
19 Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Știu, fiule, știu; și el va ajunge un popor, și el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el și sămânța lui va ajunge o ceată de neamuri.”
20 El i-a binecuvântat în ziua aceea și a zis: „Numele tău îl vor întrebuința israeliții când vor binecuvânta, zicând: ‘Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim și cu Manase!’” Și a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
21 Israel a zis lui Iosif: „Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi și vă va aduce înapoi în țara părinților voștri.
22 Îți dau mai mult decât fraților tăi – o parte pe care am luat-o din mâna amoriților cu sabia mea și cu arcul meu.”
...

6, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Geneza 48:1-22, mesaj transmis prin Manu Enache Descarcă MP3

6, Duminică - ev, 2

<Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 5:1-16, mesaj transmis prin Viorel Ionescu Descarcă MP3
...
Ioan 5:1 După aceea era un praznic al iudeilor; și Isus S-a suit la Ierusalim.
2 În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare.
3 În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei.
4 Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare și tulbura apa. Și cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.
5 Acolo se afla un om bolnav de treizeci și opt de ani.
6 Isus, când l-a văzut zăcând și fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”
7 „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.”
8 „Scoală-te ”, i-a zis Isus, „ridică-ți patul și umblă.”
9 Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.
10 Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului, nu-ți este îngăduit să-ți ridici patul.”
11 El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: ‘Ridică-ți patul și umblă.’”
12 Ei l-au întrebat: „Cine este omul acela care ți-a zis: ‘Ridică-ți patul și umblă’?”
13 Dar cel vindecat nu știa cine este, căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.
14 După aceea, Isus l-a găsit în Templu și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.”
15 Omul acela s-a dus și a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.
16 Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.
...

6, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Faptele Apostolilor 8:26-40, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 8:26 Un înger al Domnului a vorbit lui Filip și i-a zis: „Scoală-te și du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza și care este pustiu.”
27 Filip s-a sculat și a plecat. Și iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,
28 se întorcea de acolo și ședea în carul lui și citea pe prorocul Isaia.
29 Duhul a zis lui Filip: „Du-te și ajunge carul acesta!”
30 Filip a alergat și a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înțelegi tu ce citești?”
31 Famenul a răspuns: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Și a rugat pe Filip să se suie în car și să șadă împreună cu el.
32 Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere și ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu Și-a deschis gura;
33 în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Și cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viața I-a fost luată de pe pământ.”
34 Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
35 Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus.
36 Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?”
37 Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
38 A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen.
39 Când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie,
40 Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea.
...

6, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Matei 25:1-13, mesaj transmis prin Viorel Ionescu Descarcă MP3
...
Matei 25:1 Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui .
2 Cinci din ele erau nechibzuite, și cinci, înțelepte.
3 Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn,
4 dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase.
5 Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit.
6 La miezul nopții, s-a auzit o strigare: ‘Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!’
7 Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: ‘Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.’
9 Cele înțelepte le-au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă.’
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa.
11 Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: ‘Doamne , Doamne, deschide-ne!’
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: ‘Adevărat vă spun că nu vă cunosc!’
13 Vegheați dar , căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
...

joi, 3 octombrie 2019

3, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Iuda 1:1-4, 11-25, mesaj transmis prin Victor Puiu Toma Descarcă MP3
...
Iuda 1:1 Iuda, rob al lui Isus Hristos și fratele lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți în Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos:
2 îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite.
3 Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.
4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.
11 Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam din dorința de câștig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!
12 Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi și se îndoapă de-a binelea; niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați;
13 niște valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
14 Și pentru ei a prorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi,
15 ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.”
16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor, trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și slăvesc pe oameni pentru câștig.
17 Dar voi, preaiubiților, aduceți-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos:
18 cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.
19 Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul.
20 Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt,
21 țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică.
22 Mustrați pe cei ce se despart de voi;
23 căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții iarăși fie-vă milă cu frică, urând până și cămașa mânjită de carne.
24 Iar Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale,
25 singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci. Amin.
...

3, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan 5:1-9, mesaj transmis prin Doru Acatrinei Descarcă MP3
...
Ioan 5:1 După aceea era un praznic al iudeilor; și Isus S-a suit la Ierusalim.
2 În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare.
3 În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei.
4 Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare și tulbura apa. Și cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.
5 Acolo se afla un om bolnav de treizeci și opt de ani.
6 Isus, când l-a văzut zăcând și fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”
7 „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.”
8 „Scoală-te ”, i-a zis Isus, „ridică-ți patul și umblă.”
9 Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.
...

marți, 1 octombrie 2019

1, Marţi

Zidire, seara
Predică, 2 Cronici 7:11-15, mesaj transmis prin Ionel Murgu Descarcă MP3
...
11 Când a isprăvit Solomon Casa Domnului și casa împăratului și a izbutit în tot ce-și pusese de gând să facă în Casa Domnului și în casa împăratului,
12 Domnul S-a arătat lui Solomon noaptea și i-a zis: „Îți ascult rugăciunea și aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.
13 Când voi închide cerul și nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce țara, când voi trimite ciuma în poporul Meu,
14 dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.
15 Ochii Mei vor fi deschiși de acum și urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.
...