joi, 28 septembrie 2023

28, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Faptele Apostolilor 27:9-25, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 27:9. Trecuse destul de multa vreme, si calatoria pe mare se facea primejdioasa, pentru ca trecuse chiar si vremea "postului". De aceea Pavel a instiintat pe ceilalti 10. si le-a zis: "Oamenilor, calatoria vad ca nu se va face fara primejdie si fara multa paguba, nu numai pentru incarcatura si pentru corabie, dar chiar si pentru vietile noastre." 11. Sutasul a ascultat mai mult de carmaci si de stapanul corabiei decat de vorbele lui Pavel. 12. Si, fiindca limanul nu era bun de iernat, cei mai multi au fost de parere sa plece cu corabia de acolo, ca sa incerce sa ajunga la Fenix, liman din Creta, asezat spre miazazi-apus si spre miazanoapte-apus, ca sa ierneze acolo. 13. Incepuse sa sufle un vant usor de miazazi; si, ca unii care se credeau stapani pe tinta, au ridicat ancorele si au pornit cu corabia pe marginea Cretei. 14. Dar nu dupa multa vreme, s-a dezlantuit asupra insulei un vant furtunos, numit Eurachilon. 15. Corabia a fost luata de el, fara sa poata lupta impotriva vantului, si ne-am lasat dusi in voia lui. 16. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, si abia am putut sa punem mana pe luntre. 17. Dupa ce au ridicat-o in sus, au intrebuintat mijloace de ajutor, au incins corabia cu franghii; si, de teama sa nu cada peste Sirta, au lasat panzele in jos. Astfel s-au lasat manati de vant. 18. Fiindca eram batuti foarte tare de furtuna, a doua zi au inceput sa arunce in mare incarcatura din corabie, 19. si a treia zi, noi, cu mainile noastre, am lepadat uneltele corabiei. 20. Soarele si stelele nu s-au vazut mai multe zile, si furtuna era asa de puternica incat la urma pierdusem orice nadejde de scapare. 21. Oamenii nu mancasera de multa vreme. Atunci Pavel s-a sculat in mijlocul lor si a zis: "Oamenilor, trebuia sa ma ascultati si sa nu fi pornit cu corabia din Creta, ca sa fi scapat de aceasta primejdie si de aceasta paguba. 22. Acum va sfatuiesc sa fiti cu voie buna; pentru ca niciunul din voi nu va pieri; si nu va fi alta pierdere decat a corabiei. 23. Un inger al Dumnezeului, al caruia sunt eu si caruia Ii slujesc, mi s-a aratat azi-noapte 24. si mi-a zis: "Nu te teme, Pavele; tu trebuie sa stai inaintea cezarului; si iata ca Dumnezeu ti-a daruit pe toti cei ce merg cu corabia impreuna cu tine." 25. De aceea, oamenilor, linistiti-va, caci am incredere in Dumnezeu ca se va intampla asa cum mi s-a spus. ...

marți, 26 septembrie 2023

26, Marţi

Zidire, seara Predică, 2 Corinteni 6:1-10; 1 Corinteni 10:32, mesaj transmis prin Robert Bereci Descarcă MP3
... 2 Corinteni 6:1. Ca unii care lucram impreuna cu Dumnezeu, va sfatuim sa faceti asa ca sa nu fi primit in zadar harul lui Dumnezeu. 2. Caci El zice: "La vremea potrivita, te-am ascultat; in ziua mantuirii, te-am ajutat. Iata ca acum este vremea potrivita; iata ca acum este ziua mantuirii." 3. Noi nu dam nimanui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastra sa nu fie defaimata. 4. Ci, in toate privintele, aratam ca suntem niste vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multa rabdare, in necazuri, in nevoi, in stramtorari, 5. in batai, in temnite, in rascoale, in osteneli, in vegheri, in posturi; 6. prin curatie, prin intelepciune, prin indelunga rabdare, prin bunatate, prin Duhul Sfant, printr-o dragoste neprefacuta, 7. prin cuvantul adevarului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire si de aparare pe care le da neprihanirea; 8. in slava si in ocara, in vorbire de rau si in vorbire de bine. Suntem priviti ca niste inselatori, macar ca spunem adevarul; 9. ca niste necunoscuti, macar ca suntem bine cunoscuti; ca unii care murim, si iata ca traim; ca niste pedepsiti, macar ca nu suntem omorati; 10. ca niste intristati, si totdeauna suntem veseli; ca niste saraci, si totusi imbogatim pe multi; ca neavand nimic, si totusi stapanind toate lucrurile. 1 Corinteni 10:32. Sa nu fiti pricina de pacatuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. ...

duminică, 24 septembrie 2023

24, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 7:20-38, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 7:20. Pe vremea aceasta s-a nascut Moise, care era frumos inaintea lui Dumnezeu. El a fost hranit trei luni in casa tatalui sau. 21. Si, cand a fost lepadat, l-a luat fiica lui faraon si l-a crescut ca pe copilul ei. 22. Moise a invatat toata intelepciunea egiptenilor si era puternic in cuvinte si in fapte. 23. El avea patruzeci de ani, cand i-a venit in inima dorinta sa cerceteze pe fratii sai, pe fiii lui Israel. 24. A vazut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apararea, a razbunat pe cel asuprit si a omorat pe egiptean. 25. Credea ca fratii lui vor pricepe ca Dumnezeu prin mana lui le va da izbavirea; dar n-au priceput. 26. A doua zi, cand se bateau ei, Moise a venit in mijlocul lor si i-a indemnat la pace. "Oamenilor", a zis el, "voi sunteti frati; de ce va nedreptatiti unul pe altul?" 27. Dar cel ce nedreptatea pe aproapele sau, l-a imbrancit si i-a zis: "Cine te-a pus pe tine stapanitor si judecator peste noi? 28. Vrei sa ma omori si pe mine cum ai omorat ieri pe egiptean?" 29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit si s-a dus de a locuit ca strain in pamantul Madian, unde a nascut doi fii. 30. Peste patruzeci de ani, i s-a aratat un inger in pustiul muntelui Sinai, in para focului unui rug. 31. Moise, cand l-a vazut, s-a mirat de aratarea aceasta; si, pe cand se apropia sa vada ce este, a auzit glasul Domnului, 32. care i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul parintilor tai, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov." Si Moise, tremurand, n-a indraznit sa se uite. 33. Domnul i-a zis: "Scoate-ti incaltamintea din picioare, caci locul pe care stai este un pamant sfant. 34. Am vazut suferinta poporului Meu care este in Egipt, le-am auzit gemetele si M-am coborat sa-i izbavesc. Acum, du-te, te voi trimite in Egipt." 35. Pe acest Moise, de care se lepadasera ei, cand au zis: "Cine te-a pus pe tine stapanitor si judecator?", Dumnezeu l-a trimis ca stapanitor si izbavitor, cu ajutorul ingerului care i se aratase in rug. 36. El i-a scos din Egipt si a facut minuni si semne in Egipt, la Marea Rosie si in pustiu, patruzeci de ani. 37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel: "Domnul Dumnezeul vostru va va ridica dintre fratii vostri un Proroc ca mine: de El sa ascultati." 38. El este acela care, in adunarea israelitilor din pustiu, cu ingerul care i-a vorbit pe muntele Sinai si cu parintii nostri, a primit cuvinte vii, ca sa ni le dea noua. ...

24, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 7:20-38, mesaj transmis prin Ionuț Solomon Descarcă MP3

24, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, 1 Corinteni 1:17-2:5, mesaj transmis prin Ionel Grosu Descarcă MP3
... 1 Corinteni 1:17. De fapt, Hristos m-a trimis nu sa botez, ci sa propovaduiesc Evanghelia: nu cu intelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos sa fie facuta zadarnica. 18. Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii; dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu. 19. Caci este scris: "Voi prapadi intelepciunea celor intelepti si voi nimici priceperea celor priceputi." 20. Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este vorbaretul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia? 21. Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii. 22. Iudeii, intr-adevar, cer minuni, si grecii cauta intelepciune; 23. dar noi propovaduim pe Hristos cel rastignit, care pentru iudei este o pricina de poticnire, si pentru Neamuri, o nebunie; 24. dar pentru cei chemati, fie iudei, fie greci, este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu. 25. Caci nebunia lui Dumnezeu este mai inteleapta decat oamenii; si slabiciunea lui Dumnezeu este mai tare decat oamenii. 26. De pilda, fratilor, uitati-va la voi care ati fost chemati: printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales. 27. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari. 28. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii si lucrurile dispretuite, ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt; 29. pentru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu. 30. Si voi, prin El, sunteti in Hristos Isus. El a fost facut de Dumnezeu pentru noi intelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare, 31. pentru ca, dupa cum este scris: "Cine se lauda sa se laude in Domnul." 1 Corinteni 2:1. Cat despre mine, fratilor, cand am venit la voi, n-am venit sa va vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau intelepciune stralucita. 2. Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos, si pe El rastignit. 3. Eu insumi, cand am venit in mijlocul vostru, am fost slab, fricos si plin de cutremur. 4. Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere, 5. pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. ...

24, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Ioan 12:20-36, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
... Ioan 12:20. Niste greci, dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic, 21. s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat si au zis: "Domnule, am vrea sa vedem pe Isus." 22. Filip s-a dus si a spus lui Andrei; apoi Andrei si Filip au spus lui Isus. 23. Drept raspuns, Isus le-a zis: "A sosit ceasul sa fie proslavit Fiul omului. 24. Adevarat, adevarat va spun ca daca grauntele de grau care a cazut pe pamant nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce mult rod. 25. Cine isi iubeste viata o va pierde; si cine isi uraste viata in lumea aceasta o va pastra pentru viata vesnica. 26. Daca Imi slujeste cineva, sa Ma urmeze; si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Daca Imi slujeste cineva, Tatal il va cinsti. 27. Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice?… Tata, izbaveste-Ma din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la ceasul acesta! 28. Tata, proslaveste Numele Tau!" Si din cer s-a auzit un glas care zicea: "L-am proslavit si-L voi mai proslavi!" 29. Norodul care statea acolo si care auzise glasul a zis ca a fost un tunet. Altii ziceau: "Un inger a vorbit cu El!" 30. Isus a raspuns: "Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. 31. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara. 32. Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii." - 33. Vorbind astfel, arata cu ce moarte avea sa moara. - 34. Norodul I-a raspuns: "Noi am auzit din Lege ca Hristosul ramane in veac; cum, dar, zici Tu ca "Fiul omului trebuie sa fie inaltat"? Cine este acest Fiu al omului?" 35. Isus le-a zis: "Lumina mai este putina vreme in mijlocul vostru. Umblati ca unii care aveti lumina, ca sa nu va cuprinda intunericul; cine umbla in intuneric nu stie unde merge. 36. Cata vreme aveti Lumina printre voi, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai luminii." Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat si S-a ascuns de ei. ...

24, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Genesa 15:1-6, 22:1-19, mesaj transmis prin Ionel Grosu Descarcă MP3
... Genesa 15:1. Dupa aceste intamplari, cuvantul Domnului a vorbit lui Avram intr-o vedenie si a zis: "Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tau si rasplata ta cea foarte mare." 2. Avram a raspuns: "Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Caci mor fara copii; si mostenitorul casei mele este Eliezer din Damasc." 3. Si Avram a zis: "Iata ca nu mi-ai dat samanta, si slujitorul nascut in casa mea va fi mostenitorul meu." 4. Atunci cuvantul Domnului i-a vorbit astfel: "Nu el va fi mostenitorul tau, ci cel ce va iesi din tine, acela va fi mostenitorul tau." 5. Si, dupa ce l-a dus afara, i-a zis: "Uita-te spre cer si numara stelele, daca poti sa le numeri." Si i-a zis: "Asa va fi samanta ta." 6. Avram a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire. Genesa 22:1. Dupa aceste lucruri, Dumnezeu a pus la incercare pe Avraam si i-a zis: "Avraame!" "Iata-ma!", a raspuns el. 2. Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te in tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune." 3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineata, a pus saua pe magar si a luat cu el doua slugi si pe fiul sau, Isaac. A taiat lemne pentru arderea de tot si a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. 4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii si a vazut locul de departe. 5. Si Avraam a zis slugilor sale: "Ramaneti aici cu magarul; eu si baiatul ne vom duce pana acolo sa ne inchinam, si apoi ne vom intoarce la voi." 6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus in spinarea fiului sau, Isaac, si a luat in mana focul si cutitul. Si au mers astfel amandoi impreuna. 7. Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: "Tata!" "Ce este, fiule?", i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: "Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?" 8. "Fiule", a raspuns Avraam, "Dumnezeu insusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot." Si au mers amandoi impreuna inainte. 9. Cand au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10. Apoi Avraam a intins mana si a luat cutitul ca sa injunghie pe fiul sau. 11. Atunci Ingerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: "Avraame! Avraame!" "Iata-ma!", a raspuns el. 12. Ingerul a zis: "Sa nu pui mana pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, intrucat n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine." 13. Avraam a ridicat ochii si a vazut inapoia lui un berbec incurcat cu coarnele intr-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot in locul fiului sau. 14. Avraam a pus locului aceluia numele: "Domnul va purta de grija". De aceea se zice si azi: "La muntele unde Domnul va purta de grija". 15. Ingerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam 16. si a zis: "Pe Mine insumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, 17. te voi binecuvanta foarte mult si-ti voi inmulti foarte mult samanta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samanta ta va stapani cetatile vrajmasilor ei. 18. Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!" 19. Avraam s-a intors la slugile sale si s-au sculat si au plecat impreuna la Beer-Seba, caci Avraam locuia la Beer-Seba. ...

joi, 21 septembrie 2023

21, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Ioan 3:22-31, mesaj transmis prin Fănel Videanu Descarcă MP3
... Ioan 3:22. Dupa aceea, Isus si ucenicii Lui au venit in tinutul Iudeii; si statea acolo cu ei si boteza. 23. Ioan boteza si el in Enon, aproape de Salim, pentru ca acolo erau multe ape; si oamenii veneau ca sa fie botezati. 24. Caci Ioan inca nu fusese aruncat in temnita. 25. Intre ucenicii lui Ioan si intre un iudeu s-a iscat o neintelegere cu privire la curatare. 26. Au venit deci la Ioan si i-au zis: "Invatatorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan si despre care ai marturisit tu, iata ca boteaza, si toti oamenii se duc la El." 27. Drept raspuns, Ioan i-a zis: "Omul nu poate primi decat ce-i este dat din cer. 28. Voi insiva imi sunteti martori ca am zis: "Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis inaintea Lui." 29. Cine are mireasa este mire; dar prietenul mirelui, care sta si-l asculta, se bucura foarte mult cand aude glasul mirelui: si aceasta bucurie, care este a mea, este deplina. 30. Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez. 31. Cel ce vine din cer este mai presus de toti; cel ce este de pe pamant este pamantesc si vorbeste ca de pe pamant. Cel ce vine din cer este mai presus de toti. ...

duminică, 17 septembrie 2023

17, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 7:20-35, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 7:20. Pe vremea aceasta s-a nascut Moise, care era frumos inaintea lui Dumnezeu. El a fost hranit trei luni in casa tatalui sau. 21. Si, cand a fost lepadat, l-a luat fiica lui faraon si l-a crescut ca pe copilul ei. 22. Moise a invatat toata intelepciunea egiptenilor si era puternic in cuvinte si in fapte. 23. El avea patruzeci de ani, cand i-a venit in inima dorinta sa cerceteze pe fratii sai, pe fiii lui Israel. 24. A vazut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apararea, a razbunat pe cel asuprit si a omorat pe egiptean. 25. Credea ca fratii lui vor pricepe ca Dumnezeu prin mana lui le va da izbavirea; dar n-au priceput. 26. A doua zi, cand se bateau ei, Moise a venit in mijlocul lor si i-a indemnat la pace. "Oamenilor", a zis el, "voi sunteti frati; de ce va nedreptatiti unul pe altul?" 27. Dar cel ce nedreptatea pe aproapele sau, l-a imbrancit si i-a zis: "Cine te-a pus pe tine stapanitor si judecator peste noi? 28. Vrei sa ma omori si pe mine cum ai omorat ieri pe egiptean?" 29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit si s-a dus de a locuit ca strain in pamantul Madian, unde a nascut doi fii. 30. Peste patruzeci de ani, i s-a aratat un inger in pustiul muntelui Sinai, in para focului unui rug. 31. Moise, cand l-a vazut, s-a mirat de aratarea aceasta; si, pe cand se apropia sa vada ce este, a auzit glasul Domnului, 32. care i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul parintilor tai, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov." Si Moise, tremurand, n-a indraznit sa se uite. 33. Domnul i-a zis: "Scoate-ti incaltamintea din picioare, caci locul pe care stai este un pamant sfant. 34. Am vazut suferinta poporului Meu care este in Egipt, le-am auzit gemetele si M-am coborat sa-i izbavesc. Acum, du-te, te voi trimite in Egipt." 35. Pe acest Moise, de care se lepadasera ei, cand au zis: "Cine te-a pus pe tine stapanitor si judecator?", Dumnezeu l-a trimis ca stapanitor si izbavitor, cu ajutorul ingerului care i se aratase in rug. ...

17, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 7:20-35, mesaj transmis prin Manu Enache Descarcă MP3

17, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Genesa 12:1-9, 13:5-13, mesaj transmis prin Emilian Cristescu Descarcă MP3
... Genesa 12:1. Domnul zisese lui Avram: "Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata. 2. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvanta; iti voi face un nume mare si vei fi o binecuvantare. 3. Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine. 4. Avram a plecat, cum ii spusese Domnul, si a plecat si Lot impreuna cu el. Avram avea saptezeci si cinci de ani cand a iesit din Haran. 5. Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, si pe Lot, fiul fratelui sau, impreuna cu toate averile pe care le stransesera si cu toate slugile pe care le castigasera in Haran. Au plecat in tara Canaan si au ajuns in tara Canaan. 6. Avram a strabatut tara pana la locul numit Sihem, pana la stejarul lui More. Canaanitii erau atunci in tara. 7. Domnul S-a aratat lui Avram si i-a zis: "Toata tara aceasta o voi da semintei tale." Si Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se aratase. 8. De acolo a pornit spre munte, la rasarit de Betel, si si-a intins cortul, avand Betelul la apus si Ai la rasarit. A zidit si acolo un altar Domnului si a chemat Numele Domnului. 9. Avram si-a urmat drumul, inaintand mereu spre miazazi. Genesa 13:5. Lot, care calatorea impreuna cu Avram, avea si el oi, boi si corturi. 6. Si tinutul acela nu-i incapea sa locuiasca impreuna; caci averile lor erau asa de mari, incat nu puteau sa locuiasca impreuna. 7. S-a iscat o cearta intre pazitorii vitelor lui Avram si pazitorii vitelor lui Lot. Canaanitii si feresitii locuiau atunci in tara. 8. Avram a zis lui Lot: "Te rog, sa nu fie cearta intre mine si tine si intre pazitorii mei si pazitorii tai, caci suntem frati. 9. Nu-i oare toata tara inaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: daca apuci tu la stanga, eu voi apuca la dreapta; daca apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stanga." 10. Lot si-a ridicat ochii si a vazut ca toata campia Iordanului era bine udata in intregime. Inainte de a nimici Domnul Sodoma si Gomora, pana la Toar, era ca o gradina a Domnului, ca tara Egiptului. 11. Lot si-a ales toata campia Iordanului si a mers spre rasarit. Astfel s-au despartit ei unul de altul. 12. Avram a locuit in tara Canaan, iar Lot a locuit in cetatile din campie si si-a intins corturile pana la Sodoma. 13. Oamenii din Sodoma erau rai si afara din cale de pacatosi impotriva Domnului. ...

17, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Marcu 10:17-27, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
... Marcu 10:17. Tocmai cand era gata sa porneasca la drum, a alergat la El un om, care a ingenuncheat inaintea Lui si L-a intrebat: "Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?" 18. "Pentru ce Ma numesti bun?", i-a zis Isus. "Nimeni nu este bun decat Unul singur: Dumnezeu. 19. Cunosti poruncile: "Sa nu preacurvesti; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa; sa nu inseli; sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta." 20. El I-a raspuns: "Invatatorule, toate aceste lucruri le-am pazit cu grija din tineretea mea." 21. Isus S-a uitat tinta la el, l-a iubit si i-a zis: "Iti lipseste un lucru; du-te de vinde tot ce ai, da la saraci, si vei avea o comoara in cer. Apoi vino, ia-ti crucea si urmeaza-Ma." 22. Mahnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat intristat de tot; caci avea multe avutii. 23. Isus S-a uitat imprejurul Lui si a zis ucenicilor Sai: "Cat de anevoie vor intra in Imparatia lui Dumnezeu cei ce au avutii!" 24. Ucenicii au ramas uimiti de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvantul si le-a zis: "Fiilor, cat de anevoie este pentru cei ce se incred in bogatii sa intre in Imparatia lui Dumnezeu! 25. Mai lesne este sa treaca o camila prin urechea unui ac, decat sa intre un om bogat in Imparatia lui Dumnezeu!" 26. Ucenicii au ramas si mai uimiti si au zis unii catre altii: "Cine poate atunci sa fie mantuit?" 27. Isus S-a uitat tinta la ei si le-a zis: "Lucrul acesta este cu neputinta la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru ca toate lucrurile sunt cu putinta la Dumnezeu." ...

17, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Romani 8:1-11, mesaj transmis prin Emilian Cristescu Descarcă MP3
... Romani 8:1. Acum, dar, nu este nicio osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus, care nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. 2. In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii. 3. Caci - lucru cu neputinta Legii, intrucat firea pamanteasca o facea fara putere - Dumnezeu a osandit pacatul in firea pamanteasca, trimitand, din pricina pacatului, pe insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului, 4. pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. 5. In adevar, cei ce traiesc dupa indemnurile firii pamantesti umbla dupa lucrurile firii pamantesti; pe cand cei ce traiesc dupa indemnurile Duhului umbla dupa lucrurile Duhului. 6. Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace. 7. Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu si nici nu poate sa se supuna. 8. Deci cei ce sunt pamantesti nu pot sa placa lui Dumnezeu. 9. Voi insa nu mai sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. 10. Si daca Hristos este in voi, trupul vostru, da, este supus mortii, din pricina pacatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihanirii. 11. Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi. ...

joi, 14 septembrie 2023

14, Joi

Evanghelizare, seara Predică, 2 Petru 1:1-11, mesaj transmis prin George Sima Descarcă MP3
... 2 Petru 1:1. Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Hristos, catre cei ce au capatat o credinta de acelasi pret cu a noastra, prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos: 2. Harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos! 3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, 4. prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte. 5. De aceea, dati-va si voi toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta, cunostinta; 6. cu cunostinta, infranarea; cu infranarea, rabdarea; cu rabdarea, evlavia; 7. cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni. 8. Caci, daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste deplina cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos. 9. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umbla cu ochii inchisi si a uitat ca a fost curatat de vechile lui pacate. 10. De aceea, fratilor, cautati cu atat mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata. 11. In adevar, in chipul acesta vi se va da din belsug intrare in Imparatia vesnica a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. ...

marți, 12 septembrie 2023

12, Marţi

Zidire, seara Predică, Proverbe 11:31, 19:11, mesaj transmis prin Ionel Murgu Descarcă MP3
... Proverbe 11:31. Iata, cel neprihanit este rasplatit pe pamant; cu cat mai mult cel rau si pacatos! Proverbe 19:11. Intelepciunea face pe om rabdator si este o cinste pentru el sa uite greselile. ...

duminică, 10 septembrie 2023

10, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 6:13-7:19, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 6:13. Au scos niste martori mincinosi care au zis: "Omul acesta nu inceteaza sa spuna cuvinte de hula impotriva acestui Locas Sfant si impotriva Legii. 14. In adevar, l-am auzit zicand ca acest Isus din Nazaret va darama Locasul acesta si va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise." 15. Toti cei ce sedeau in sobor s-au uitat tinta la Stefan, si fata lui li s-a aratat ca o fata de inger. Faptele Apostolilor 7:1. Marele preot a zis: "Asa stau lucrurile?" 2. Stefan a raspuns: "Fratilor si parintilor, ascultati! Dumnezeul slavei S-a aratat parintelui nostru Avraam, cand era in Mesopotamia, inainte ca sa se aseze in Haran. 3. Si i-a zis: "Iesi din tara ta si din familia ta si du-te in tara pe care ti-o voi arata." 4. El a iesit atunci din tara haldeilor si s-a asezat in Haran. De acolo, dupa moartea tatalui sau, Dumnezeu l-a stramutat in tara aceasta, in care locuiti voi acum. 5. Din tara aceea nu i-a dat nimic in stapanire, nici macar o palma de loc, ci i-a fagaduit ca i-o va da in stapanire lui si semintei lui dupa el, macar ca n-avea niciun copil. 6. Dumnezeu i-a spus ca samanta lui va locui intr-o tara straina, va fi robita si va fi chinuita patru sute de ani. 7. "Dar neamul caruia ii vor fi robi, il voi judeca Eu", a zis Dumnezeu. "Dupa aceea vor iesi si-Mi vor sluji in locul acesta." 8. Apoi i-a dat legamantul taierii imprejur; si astfel Avraam, cand a nascut pe Isaac, l-a taiat imprejur in ziua a opta; Isaac a nascut si a taiat imprejur pe Iacov, si Iacov pe cei doisprezece patriarhi. 9. Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vandut, ca sa fie dus in Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el 10. si l-a izbavit din toate necazurile lui; i-a dat intelepciune si trecere inaintea lui faraon, imparatul Egiptului, care l-a pus dregator peste Egipt si peste toata casa lui. 11. A venit o foamete in tot Egiptul si Canaanul. Nevoia era mare, si parintii nostri nu gaseau merinde. 12. Iacov a auzit ca in Egipt era grau si a trimis pe parintii nostri intaia data acolo. 13. Si, cand au venit a doua oara, Iosif a fost cunoscut de fratii sai, si faraon a aflat din ce neam era Iosif. 14. Apoi Iosif a trimis sa cheme pe tatal sau, Iacov, si pe toata familia lui, saptezeci si cinci de suflete. 15. Iacov s-a coborat in Egipt, unde a murit el si parintii nostri. 16. Si au fost stramutati la Sihem si pusi in mormantul pe care il cumparase Avraam cu o suma de bani de la fiii lui Emor in Sihem. 17. Se apropia vremea cand trebuia sa se implineasca fagaduinta pe care o facuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut si s-a inmultit in Egipt, 18. pana cand s-a ridicat un alt imparat, care nu cunostea pe Iosif. 19. Imparatul acesta a uneltit impotriva neamului nostru si a chinuit pe parintii nostri, pana acolo ca sa-si lepede pruncii, ca sa nu traiasca. ...

10, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 6:13-7:19, mesaj transmis prin Manu Enache Descarcă MP3

10, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Evrei 5:12-6:3, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
... Evrei 5:12. In adevar, voi, care de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva sa va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare. 13. Si oricine nu se hraneste decat cu lapte nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire, caci este un prunc. 14. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul. Evrei 6:1. De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Hristos si sa mergem spre cele desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte si a credintei in Dumnezeu, 2. invatatura despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica. 3. Si vom face lucrul acesta, daca va voi Dumnezeu. ...

10, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Evrei 5:12-6:3, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
... Evrei 5:12. In adevar, voi, care de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva sa va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare. 13. Si oricine nu se hraneste decat cu lapte nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire, caci este un prunc. 14. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul. Evrei 6:1. De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Hristos si sa mergem spre cele desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte si a credintei in Dumnezeu, 2. invatatura despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica. 3. Si vom face lucrul acesta, daca va voi Dumnezeu. ...

10, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, 2 Corinteni 7:1-7, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
... 2 Corinteni 7:1. Deci fiindca avem astfel de fagaduinte, preaiubitilor, sa ne curatam de orice intinaciune a carnii si a duhului si sa ne ducem sfintirea pana la capat, in frica de Dumnezeu. 2. Intelegeti-ne bine! N-am nedreptatit pe nimeni, n-am vatamat pe nimeni, n-am inselat pe nimeni. 3. Nu spun aceste lucruri ca sa va osandesc, caci am spus mai inainte ca sunteti in inimile noastre pe viata si pe moarte. 4. Am o mare incredere in voi. Am tot dreptul sa ma laud cu voi. Sunt plin de mangaiere, imi salta inima de bucurie in toate necazurile noastre. 5. Caci, si dupa venirea noastra in Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihna. Am fost necajiti in toate chipurile: de afara, lupte, dinauntru, temeri. 6. Dar Dumnezeu, care mangaie pe cei smeriti, ne-a mangaiat prin venirea lui Tit. 7. Si nu numai prin venirea lui, ci si prin mangaierea cu care a fost mangaiat si el de voi. El ne-a istorisit despre dorinta voastra arzatoare, despre lacrimile voastre, despre ravna voastra pentru mine, asa ca bucuria mea a fost si mai mare. ...

joi, 7 septembrie 2023

7, Joi

Evanghelizare, seara Predică, Filipeni 3:1-21, mesaj transmis prin Lucian Sima Descarcă MP3
... Filipeni 3:1. Incolo, fratii mei, bucurati-va in Domnul. Mie nu-mi este greu sa va scriu mereu aceleasi lucruri, iar voua va este de folos. 2. Paziti-va de cainii aceia; paziti-va de lucratorii aceia rai; paziti-va de scrijelitii aceia! 3. Caci cei taiati imprejur suntem noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne laudam in Hristos Isus si care nu ne punem increderea in lucrurile pamantesti. 4. Macar ca eu as avea pricina de incredere chiar in lucrurile pamantesti. Daca altul crede ca se poate increde in lucrurile pamantesti, eu si mai mult; 5. eu, care sunt taiat imprejur a opta zi, din neamul lui Israel, din semintia lui Beniamin, evreu din evrei; in ce priveste Legea, fariseu; 6. in ce priveste ravna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihanirea pe care o da Legea, fara prihana. 7. Dar lucrurile care pentru mine erau castiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. 8. Ba inca si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa castig pe Hristos 9. si sa fiu gasit in El, nu avand o neprihanire a mea pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu, prin credinta. 10. Si sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui; 11. ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea, la invierea din morti. 12. Nu ca am si castigat premiul sau ca am si ajuns desavarsit; dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Hristos Isus. 13. Fratilor, eu nu cred ca l-am apucat inca; dar fac un singur lucru: uitand ce este in urma mea si aruncandu-ma spre ce este inainte, 14. alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Isus. 15. Gandul acesta, dar, sa ne insufleteasca pe toti care suntem desavarsiti; si, daca in vreo privinta sunteti de alta parere, Dumnezeu va va lumina si in aceasta privinta. 16. Dar, in lucrurile in care am ajuns de aceeasi parere, sa umblam la fel. 17. Urmati-ma pe mine, fratilor, si uitati-va bine la cei ce se poarta dupa pilda pe care o aveti in noi. 18. Caci v-am spus de multe ori, si va mai spun si acum, plangand: sunt multi care se poarta ca vrajmasi ai crucii lui Hristos. 19. Sfarsitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pantecele, si slava lor este in rusinea lor, si se gandesc la lucrurile de pe pamant. 20. Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos. 21. El va schimba trupul starii noastre smerite si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile. ...

duminică, 3 septembrie 2023

3, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 6:1-15, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 6:1. In zilele acelea, cand s-a inmultit numarul ucenicilor, evreii care vorbeau greceste carteau impotriva evreilor, pentru ca vaduvele lor erau trecute cu vederea la impartirea ajutoarelor de toate zilele. 2. Cei doisprezece au adunat multimea ucenicilor si au zis: "Nu este potrivit pentru noi sa lasam Cuvantul lui Dumnezeu ca sa slujim la mese. 3. De aceea, fratilor, alegeti dintre voi sapte barbati, vorbiti de bine, plini de Duhul Sfant si intelepciune, pe care ii vom pune la slujba aceasta. 4. Iar noi vom starui necurmat in rugaciune si in propovaduirea Cuvantului." 5. Vorbirea aceasta a placut intregii adunari. Au ales pe Stefan, barbat plin de credinta si de Duhul Sfant, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena si pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. 6. I-au adus inaintea apostolilor, care, dupa ce s-au rugat, si-au pus mainile peste ei. 7. Cuvantul lui Dumnezeu se raspandea tot mai mult, numarul ucenicilor se inmultea mult in Ierusalim, si o mare multime de preoti veneau la credinta. 8. Stefan era plin de har si de putere si facea minuni si semne mari in norod. 9. Unii din sinagoga numita a izbavitilor, a cirinenilor si a alexandrinilor, impreuna cu niste iudei din Cilicia si din Asia, au inceput o cearta de vorbe cu Stefan; 10. dar nu puteau sa stea impotriva intelepciunii si Duhului cu care vorbea el. 11. Atunci au pus la cale pe niste oameni sa zica: "Noi l-am auzit rostind cuvinte de hula impotriva lui Moise si impotriva lui Dumnezeu." 12. Au intaratat norodul, pe batrani si pe carturari, au navalit asupra lui, au pus mana pe el si l-au dus in sobor. 13. Au scos niste martori mincinosi care au zis: "Omul acesta nu inceteaza sa spuna cuvinte de hula impotriva acestui Locas Sfant si impotriva Legii. 14. In adevar, l-am auzit zicand ca acest Isus din Nazaret va darama Locasul acesta si va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise." 15. Toti cei ce sedeau in sobor s-au uitat tinta la Stefan, si fata lui li s-a aratat ca o fata de inger. ...

3, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 6:1-15, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3

3, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Genesa 22:1-19, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Genesa 22:1. Dupa aceste lucruri, Dumnezeu a pus la incercare pe Avraam si i-a zis: "Avraame!" "Iata-ma!", a raspuns el. 2. Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te in tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune." 3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineata, a pus saua pe magar si a luat cu el doua slugi si pe fiul sau, Isaac. A taiat lemne pentru arderea de tot si a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. 4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii si a vazut locul de departe. 5. Si Avraam a zis slugilor sale: "Ramaneti aici cu magarul; eu si baiatul ne vom duce pana acolo sa ne inchinam, si apoi ne vom intoarce la voi." 6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus in spinarea fiului sau, Isaac, si a luat in mana focul si cutitul. Si au mers astfel amandoi impreuna. 7. Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: "Tata!" "Ce este, fiule?", i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: "Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?" 8. "Fiule", a raspuns Avraam, "Dumnezeu insusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot." Si au mers amandoi impreuna inainte. 9. Cand au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10. Apoi Avraam a intins mana si a luat cutitul ca sa injunghie pe fiul sau. 11. Atunci Ingerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: "Avraame! Avraame!" "Iata-ma!", a raspuns el. 12. Ingerul a zis: "Sa nu pui mana pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, intrucat n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine." 13. Avraam a ridicat ochii si a vazut inapoia lui un berbec incurcat cu coarnele intr-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot in locul fiului sau. 14. Avraam a pus locului aceluia numele: "Domnul va purta de grija". De aceea se zice si azi: "La muntele unde Domnul va purta de grija". 15. Ingerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam 16. si a zis: "Pe Mine insumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, 17. te voi binecuvanta foarte mult si-ti voi inmulti foarte mult samanta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samanta ta va stapani cetatile vrajmasilor ei. 18. Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!" 19. Avraam s-a intors la slugile sale si s-au sculat si au plecat impreuna la Beer-Seba, caci Avraam locuia la Beer-Seba. ...

3, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Genesa 22:1-19, mesaj transmis prin Nelu Osiac Descarcă MP3

3, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Matei 16:13-20, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Matei 16:13. Isus a venit in partile Cezareii lui Filip si a intrebat pe ucenicii Sai: "Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?" 14. Ei au raspuns: "Unii zic ca esti Ioan Botezatorul; altii: Ilie; altii: Ieremia sau unul din proroci." 15. "Dar voi", le-a zis El, "cine ziceti ca sunt?" 16. Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: "Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!" 17. Isus a luat din nou cuvantul si i-a zis: "Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri. 18. Si Eu iti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. 19. Iti voi da cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant va fi legat in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat in ceruri." 20. Atunci a poruncit ucenicilor Sai sa nu spuna nimanui ca El este Hristosul. ...