duminică, 22 mai 2016

22, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, 2 Petru 1:12-21, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3
...
2 Petru 1:12 De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți. 13 Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă țin treji aducându-vă aminte, 14 căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos. 15 Îmi voi da osteneala dar ca, și după moartea mea, să vă puteți aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. 16 În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine, cu ochii noștri, mărirea Lui. 17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” 18 Și noi înșine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. 19 Și avem cuvântul prorociei făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre. 20 Fiindcă, mai întâi de toate, să știți că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. 21 Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.
...

22, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, 2 Petru 1:1-10;1 Corinteni 1:4-9, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
2 Petru 1:1 Simon1 Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: 2 Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! 3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, 4 prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. 5 De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; 6 cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7 cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. 8 Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ceea ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. 9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate. 10 De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră, căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată.
1 Corinteni 1:4 Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos. 5 Căci în El ați fost îmbogățiți în toate privințele, cu orice vorbire și cu orice cunoștință. 6 În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; 7 așa că nu duceți lipsă de niciun fel de dar în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. 8 El vă va întări până la sfârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. 9 Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.
...

22, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 24:36-51;Matei 5:39-40;Matei 24:32-35, mesaj transmis prin Nistor Hodiș Descarcă MP3
...
Matei 24:36 Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. 37 Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului omului. 38 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie 39 și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului. 40 Atunci, din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat. 41 Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată. 42 Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. 43 Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. 44 De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. 45 Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? 46 Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! 47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. 48 Dar, dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăbovește să vină!’ 49 Dacă va începe să bată pe tovarășii lui de slujbă și să mănânce și să bea cu bețivii, 50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l știe, 51 îl va tăia în două, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.
Matei 5:39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. 40 Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.
Matei 24:32 De la smochin învățați pilda lui: Când îi frăgezește și înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape. 33 Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși. 34 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. 35 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
...

22, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 8:5-13, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Matei 8:5 Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga 6 și-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog și se chinuiește cumplit.” 7 Isus i-a zis: „Am să vin și să-l tămăduiesc.” 8 „Doamne”, a răspuns sutașul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi numai un cuvânt, și robul meu va fi tămăduit. 9 Căci și eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostași și zic unuia: ‘Du-te!’ și se duce; altuia: ‘Vino!’ și vine; și robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ și-l face.” 10 Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare. 11 Dar vă spun că vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. 12 Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.” 13 Apoi a zis sutașului: „Du-te și facă-ți-se după credința ta.” Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
...

22, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Iosua 14:6-15, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Iosua 14:6 Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, i-a zis: „Știi ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine și cu privire la tine, la Cades-Barnea. 7 Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc țara, și i-am adus știri așa cum îmi spunea inima mea curată. 8 Frații mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului, Dumnezeului meu. 9 Și în ziua aceea, Moise a jurat și a zis: ‘Țara în care a călcat piciorul tău va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului, Dumnezeului meu.’ 10 Acum iată că Domnul m-a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, și acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani. 11 Și astăzi, sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră. 12 Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine și-i voi izgoni, cum a spus Domnul.” 13 Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat ca moștenire Hebronul. 14 Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moștenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că urmase în totul calea Domnului, Dumnezeului lui Israel. 15 Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba – Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Și țara s-a odihnit de război.
...