joi, 30 noiembrie 2017

30, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Apocalipsa 3:7-13, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Apocalipsa 3:7 Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: ‘Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ține cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide și nimeni nu va deschide:
8 «Știu faptele tale: iată ți-am pus înainte o ușă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puțină putere și ai păzit Cuvântul Meu și n-ai tăgăduit Numele Meu.
9 Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale și să știe că te-am iubit.
10 Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.
11 Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.
12 Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer, de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou.»
13 Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul.’
...

30, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan16:13-14, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Ioan16:13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.
14 El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.
...

duminică, 26 noiembrie 2017

26, Duminică - zidire, 3

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 21:10-14, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 21:10 Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc numit Agab s-a coborât din Iudeea
11 și a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: ‘Așa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta și-l vor da în mâinile neamurilor.’”
12 Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât și cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
13 Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți de plângeți așa și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
14 Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit și am zis: „Facă-se voia Domnului!”
...

26, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 21:12-13, mesaj transmis prin Paul Ciopașiu Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 21:12 Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât și cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
13 Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți de plângeți așa și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
...

26, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 21:17-26, mesaj transmis prin Robert Bereci Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 21: 17 Când am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie.
18 A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov și toți prezbiterii s-au adunat acolo.
19 După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul neamurilor prin slujba lui.
20 Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi, i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut și toți sunt plini de râvnă pentru Lege.
21 Dar ei au auzit despre tine că înveți pe toți iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-și taie copiii împrejur și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
22 Ce este de făcut? Negreșit, mulțimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.
23 Deci, fă ce-ți vom spune noi. Avem aici patru bărbați, care au făcut o juruință.
24 Ia-i cu tine, curăță-te împreună cu ei și cheltuiește tu pentru ei, ca să-și radă capul. Și astfel vor cunoaște toți că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că și tu umbli întocmai după rânduială și păzești Legea.
25 Cu privire la neamurile care au crezut, noi am hotărât și le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie.”
26 Atunci, Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curățit și a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârșitul zilelor curățirii, când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.
...

26, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Isaia 57:15, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Isaia 57:15 Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.
...

26, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Isaia 57:15; Isaia 59:1-2, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Isaia 57:15 Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.
Isaia 59:1 Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
2 ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!
...

26, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Luca 9:7-9, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Luca 9:7 Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârșite de Isus și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți;
8 alții ziceau că s-a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime.
9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta despre care aud astfel de lucruri?” Și căuta să-L vadă.
...

joi, 23 noiembrie 2017

23, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan 8:30-47, mesaj transmis prin Victor (Puiu) Toma Descarcă MP3
...
Ioan 8:30 Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El.
31 Și a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei;
32 veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.”
33 Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânța lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui. Cum zici Tu: ‘Veți fi slobozi’?”
34 „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.
35 Și robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.
36 Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.
37 Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu.
38 Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu și voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru.”
39 „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.
40 Dar acum căutați să Mă omorâți pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut.
41 Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”
42 Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.
43 Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.
44 Voi aveți de tată pe Diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.
45 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți.
46 Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeți?
47 Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.”
...

23, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Apocalipsa 3:1-6, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3
...
Apocalipsa 3:1 Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: ‘Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: «Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.
2 Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.
3 Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.
4 Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici.
5 Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.»
6 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.’
...

duminică, 19 noiembrie 2017

19, Duminică - zidire, 3

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 21:1-16, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 21:1 După ce ne-am smuls din brațele lor, am plecat pe apă și ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos și de-acolo la Patara.
2 Am găsit o corabie care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea și am plecat.
3 Am trecut prin fața insulei Cipru, am lăsat-o la stânga și ne-am urmat drumul spre Siria, apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4 Acolo am găsit pe ucenici și am rămas șapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
5 Dar când s-au împlinit zilele, am plecat și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal și ne-am rugat.
6 Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alții și noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă.
7 După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraților și am stat la ei o zi.
8 A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el.
9 El avea patru fete fecioare, care proroceau.
10 Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc numit Agab s-a coborât din Iudeea
11 și a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: ‘Așa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta și-l vor da în mâinile neamurilor.’”
12 Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât și cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
13 Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți de plângeți așa și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
14 Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit și am zis: „Facă-se voia Domnului!”
15 După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare și ne-am suit la Ierusalim.
16 Câțiva ucenici din Cezareea au venit și ei cu noi și ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim.
...

19, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 20:20-23, mesaj transmis prin Nistor Hodiș Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 20: 20 Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case
21 și să vestesc iudeilor și grecilor pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos.
22 Și acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo.
23 Numai Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.
...

19, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 21:1-16, mesaj transmis prin Lucian Mina Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 21:1 După ce ne-am smuls din brațele lor, am plecat pe apă și ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos și de-acolo la Patara.
2 Am găsit o corabie care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea și am plecat.
3 Am trecut prin fața insulei Cipru, am lăsat-o la stânga și ne-am urmat drumul spre Siria, apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4 Acolo am găsit pe ucenici și am rămas șapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
5 Dar când s-au împlinit zilele, am plecat și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal și ne-am rugat.
6 Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alții și noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă.
7 După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraților și am stat la ei o zi.
8 A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el.
9 El avea patru fete fecioare, care proroceau.
10 Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc numit Agab s-a coborât din Iudeea
11 și a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: ‘Așa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta și-l vor da în mâinile neamurilor.’”
12 Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât și cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
13 Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți de plângeți așa și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
14 Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit și am zis: „Facă-se voia Domnului!”
15 După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare și ne-am suit la Ierusalim.
16 Câțiva ucenici din Cezareea au venit și ei cu noi și ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim.
...

19, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 9:43-56, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Luca 9:43 Și toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu. Pe când toți se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi:
44 „Voi ascultați bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!”
45 Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă, și se temeau să-L întrebe în privința aceasta.
46 Apoi, le-a venit în gând să știe cine dintre ei ar fi cel mai mare.
47 Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l-a pus lângă El
48 și le-a zis: „Oricine primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește și oricine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare.”
49 Ioan a luat cuvântul și a zis: „Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu merge după noi.”
50 „Nu-l opriți”, i-a răspuns Isus, „fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
51 Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim.
52 A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.
53 Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.
54 Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”
55 Isus S-a întors spre ei, i-a certat și le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți!
56 Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au plecat într-alt sat.
...

19, Duminică - ev, 1

Zidire, dimineața
Predică, Luca 15:11-24, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Luca 15:11 El a mai zis: „Un om avea doi fii.
12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Și tatăl le-a împărțit averea.
13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată.
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.
15 Atunci, s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.
17 Și-a venit în fire și a zis: ‘Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta
19 și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.»’
20 Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’
22 Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare.
23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim,
24 căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.
...

19, Duminică - zidire, 2

Zidire, dimineața
Predică, 1 Petru 1:20-25, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
1 Petru 1:20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi,
21 care, prin El, sunteți credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morți și I-a dat slavă, pentru ca credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
22 Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții din toată inima,
23 fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.
24 Căci orice făptură este ca iarba și toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos,
25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.
...

19, Duminică - zidire, 1

Zidire, dimineața
Predică, Înviorare, mesaj transmis prin Horen Brașov Descarcă MP3
...

joi, 16 noiembrie 2017

16, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 13:1-30, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Matei 13:1 În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare.
2 O mulțime de noroade s-au strâns la El, așa că a trebuit să Se suie să șadă într-o corabie, iar tot norodul stătea pe țărm.
3 El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: „Iată, semănătorul a ieșit să semene.
4 Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum și au venit păsările și au mâncat-o.
5 O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
6 Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o.
8 O altă parte a căzut în pământ bun și a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, șaizeci și altul, treizeci.
9 Cine are urechi de auzit să audă.”
10 Ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „De ce le vorbești în pilde?”
11 Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
12 Căci celui ce are, i se va da și va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are.
13 De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg.
14 Și cu privire la ei se împlinește prorocia lui Isaia, care zice: ‘Veți auzi cu urechile voastre și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri și nu veți vedea.’
15 Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.
16 Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud!
17 Adevărat vă spun că mulți proroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe care le auziți voi, și nu le-au auzit.
18 Ascultați dar ce înseamnă pilda semănătorului.
19 Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânța căzută lângă drum.
20 Sămânța căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie,
21 dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
22 Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor.
23 Iar sămânța căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul, șaizeci, altul, treizeci.”
24 Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui.
25 Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat.
26 Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina.
27 Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?’
28 El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.’ Și robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’
29 ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea.
30 Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.»’”
...

16, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 13:1-30, mesaj transmis prin Cristi Fleșariu Descarcă MP3

duminică, 12 noiembrie 2017

12, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 20:7-12, mesaj transmis prin Marian Cârstea Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 20:7 În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor și și-a lungit vorbirea până la miezul nopții.
8 În odaia de sus, unde eram adunați, erau multe lumini.
9 Și un tânăr, numit Eutih, care ședea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea și a fost ridicat mort.
10 Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în brațe și a zis: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el.”
11 După ce s-a suit iarăși, a frânt pâinea, a cinat și a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.
12 Flăcăul a fost adus viu, și lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.
...

12, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 20:17-27, mesaj transmis prin Ștefan Preda Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 20:17 Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii bisericii.
18 Când au venit la el, le-a zis: „Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei.
19 Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.
20 Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case
21 și să vestesc iudeilor și grecilor pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos.
22 Și acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo.
23 Numai Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.
24 Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
25 Și acum, știu că nu-mi veți mai vedea fața, voi toți aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu.
26 De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.
27 Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
...

12, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, 1 Petru 1:5-8, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
1 Petru 1:5 Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
6 În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări,
7 pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
8 pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită,
...

12, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 3:1-16, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Ioan 3:1 Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor.
2 Acesta a venit la Isus noaptea și I-a zis: „Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”
3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
4 Nicodim I-a zis: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?”
5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.
6 Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duh este duh.
7 Nu te mira că ți-am zis: ‘Trebuie să vă nașteți din nou.’
8 Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.”
9 Nicodim I-a zis: „Cum se poate face așa ceva?”
10 Isus i-a răspuns: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu pricepi aceste lucruri?
11 Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră.
12 Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?
13 Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.
14 Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului,
15 pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
...

12, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Evrei 13:5-6, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Evrei 13:5 Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
6 Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?”
...

joi, 9 noiembrie 2017

9, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, 1 Ioan 2:3-6, mesaj transmis prin Nelu Osiac Descarcă MP3
...
1 Ioan 2:3 Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui.
4 Cine zice: „Îl cunosc” și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el.
5 Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El.
6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.
...

9, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Luca 16:19-31, mesaj transmis prin Petrică Sandu Descarcă MP3
...
Luca 16:19 „Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră și in subțire și în fiecare zi ducea o viață plină de veselie și strălucire.
20 La ușa lui, zăcea un sărac numit Lazăr, plin de bube.
21 Și dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până și câinii veneau și-i lingeau bubele.
22 Cu vremea, săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și l-au îngropat.
23 Pe când era el în Locuința morților, în chinuri, și-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui
24 și a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.’
25 ‘Fiule’, i-a răspuns Avraam, ‘adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai luat lucrurile bune, și Lazăr și-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit.
26 Pe lângă toate acestea, între noi și între voi este o prăpastie mare, așa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.’
27 Bogatul a zis: ‘Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiți pe Lazăr în casa tatălui meu,
28 căci am cinci frați, și să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină și ei în acest loc de chin.’
29 Avraam a răspuns: ‘Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei.’
30 ‘Nu, părinte Avraame’, a zis el, ‘ci, dacă se va duce la ei cineva din morți, se vor pocăi.’
31 Și Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise și pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți.’”
...

duminică, 5 noiembrie 2017

5, Duminică - zidire, 3

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 20:16, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 20:16 Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia, căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putință, să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii.
...

5, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 20:7-12, mesaj transmis prin Cătălin Bodeanu Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 20:7 În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor și și-a lungit vorbirea până la miezul nopții.
8 În odaia de sus, unde eram adunați, erau multe lumini.
9 Și un tânăr, numit Eutih, care ședea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea și a fost ridicat mort.
10 Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în brațe și a zis: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el.”
11 După ce s-a suit iarăși, a frânt pâinea, a cinat și a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.
12 Flăcăul a fost adus viu, și lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.
...

5, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 20:7-12, mesaj transmis prin Cristi Stan Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 20:7 În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor și și-a lungit vorbirea până la miezul nopții.
8 În odaia de sus, unde eram adunați, erau multe lumini.
9 Și un tânăr, numit Eutih, care ședea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea și a fost ridicat mort.
10 Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în brațe și a zis: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el.”
11 După ce s-a suit iarăși, a frânt pâinea, a cinat și a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.
12 Flăcăul a fost adus viu, și lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.
...

5, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 6:5-8, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Matei 6: 5 Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.
6 Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
7 Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.
8 Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi.
...

5, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 6:7-15, mesaj transmis prin Zacheu Ciopașiu Descarcă MP3
...
Matei 6:7 Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.
8 Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi.
9 Iată dar cum trebuie să vă rugați: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău;
10 vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.
11 Pâinea noastră cea de toate zilele1 dă-ne-o nouă astăzi
12 și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri2
13 și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!’
14 Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.
15 Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
...

5, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Faptele Apostolilor 1:1-11, mesaj transmis prin Nistor Hodiș Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 1:1 Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni,
2 de la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.
3 După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.
4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.
5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.”
6 Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”
7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
9 După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor.
10 Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb
11 și au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”
...

joi, 2 noiembrie 2017

2, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Faptele Apostolilor 20:17-36, mesaj transmis prin Victor (Puiu) Toma Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 20:17 Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii bisericii.
18 Când au venit la el, le-a zis: „Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei.
19 Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.
20 Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case
21 și să vestesc iudeilor și grecilor pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos.
22 Și acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo.
23 Numai Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.
24 Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
25 Și acum, știu că nu-mi veți mai vedea fața, voi toți aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu.
26 De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.
27 Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
28 Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi1, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.
29 Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma,
30 și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
31 De aceea vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.
32 Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.
33 N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.
34 Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.
35 În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești.’ ”
36 După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți.
...

2, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, 2 Timotei 4:1-8, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
2 Timotei 4:1 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa:
2 propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.
3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor.
4 Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
5 Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba.
6 Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape.
7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.
8 De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
...