joi, 30 ianuarie 2020

30, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan 13:1-17, mesaj transmis prin Victor Puiu Toma Descarcă MP3
...
Ioan 13:1 Înainte de Praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
2 În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,
3 Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce,
4 S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și S-a încins cu el.
5 Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.
6 A venit deci la Simon Petru. Și Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”
7 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”
8 Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”
9 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar și mâinile, și capul!”
10 Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, și voi sunteți curați, dar nu toți.”
11 Căci știa pe cel ce avea să-l vândă, de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.”
12 După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: „Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu?
13 Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt.
14 Deci , dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.
15 Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.
16 Adevărat , adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis.
17 Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți.
...

30, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan 3:12-21, mesaj transmis prin Cristi Fleșariu Descarcă MP3
...
Ioan 3:12 Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?
13 Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.
14 Și , după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului,
15 pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
18 Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
19 Și judecata aceasta stă în faptul că , odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
20 Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
21 Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”
...

marți, 28 ianuarie 2020

28, Marţi

Zidire, seara
Predică, Luca 17:5; 2 Ioan 1:8, mesaj transmis prin Lucian Mina Descarcă MP3
...
Luca 17:5 Apostolii au zis Domnului: „Mărește-ne credința!”
2 Ioan 1:8 Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină.
...

duminică, 26 ianuarie 2020

26, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, 1 Timotei 2:1-15, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
1 Timotei 2:1 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii,
2 pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.
3 Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
4 care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului.
5 Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos,
6 care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,
7 și propovăduitorul și apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăț pe neamuri credința și adevărul.
8 Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli.
9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
11 Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.
12 Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
13 Căci întâi a fost întocmit Adam și apoi Eva.
14 Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
15 Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiește cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.
...

26, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, 1 Timotei 2:1-15, mesaj transmis prin Ionuț Solomon Descarcă MP3

26, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 9:35-36, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
...
Matei 9:35 Isus străbătea toate cetățile și satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice fel de boală și orice fel de neputință care era în norod.
36 Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor.
...

26, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 9:35-38, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Matei 9:34 Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!”
35 Isus străbătea toate cetățile și satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice fel de boală și orice fel de neputință care era în norod.
36 Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor.
37 Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerișul , dar puțini sunt lucrătorii!
38 Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui.”
...

26, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, 2 Corinteni 1:1-7, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
...
2 Cointeni 1:1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint și către toți sfinții, care sunt în toată Ahaia:
2 Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,
4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.
6 Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi.
7 Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere.
...

joi, 23 ianuarie 2020

23, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Proverbe 3:5-8, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Proverbe 3:5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta!
6 Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.
7 Nu te socoti singur înțelept; teme-te de Domnul și abate-te de la rău!
8 Aceasta va aduce sănătate trupului tău și răcorire oaselor tale.
...

23, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Proverbe 3:3-4, mesaj transmis prin Cristi Stan Descarcă MP3
...
Proverbe 3:3 Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia: leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale!
4 Și, astfel, vei căpăta trecere și minte sănătoasă înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
...

marți, 21 ianuarie 2020

21, Marţi

Zidire, seara
Predică, Luca 19:41-44, mesaj transmis prin Victor Puiu Toma Descarcă MP3
...
Luca 19:41 Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea
42 și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.
43 Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile:
44 te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
...

duminică, 19 ianuarie 2020

19, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, 1 Timotei 2:1-15, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
...
1 Timotei 2:1 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii,
2 pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.
3 Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
4 care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului.
5 Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos,
6 care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,
7 și propovăduitorul și apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăț pe neamuri credința și adevărul.
8 Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli.
9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
11 Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.
12 Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
13 Căci întâi a fost întocmit Adam și apoi Eva.
14 Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
15 Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiește cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.
...

19, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, 1 Timotei 2:1-15, mesaj transmis prin Cătălin Bodeanu Descarcă MP3

19, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 16:13-20, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Matei 16:13 Isus a venit în părțile Cezareii lui Filip și a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
14 Ei au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții, Ieremia sau unul din proroci.”
15 „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceți că sunt?”
16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
17 Isus a luat din nou cuvântul și i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.
18 Și Eu îți spun: tu ești Petru1 , și pe această piatră2 voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.
19 Îți voi da cheile Împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”
20 Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.
...

19, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 16:13-20, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Matei 16:13 Isus a venit în părțile Cezareii lui Filip și a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
14 Ei au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții, Ieremia sau unul din proroci.”
15 „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceți că sunt?”
16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
17 Isus a luat din nou cuvântul și i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.
18 Și Eu îți spun: tu ești Petru1 , și pe această piatră2 voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.
19 Îți voi da cheile Împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”
20 Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.
...

19, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, 1 Petru 2:4-5, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
1 Petru 2: 4 Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu.
5 Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
...

joi, 16 ianuarie 2020

16, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 8:5-13, mesaj transmis prin George Sima Descarcă MP3
...
Matei 8:5 Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga
6 și-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog și se chinuiește cumplit.”
7 Isus i-a zis: „Am să vin și să-l tămăduiesc.”
8 „Doamne”, a răspuns sutașul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi numai un cuvânt, și robul meu va fi tămăduit.
9 Căci și eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostași și zic unuia: ‘Du-te!’ și se duce; altuia: ‘Vino!’ și vine; și robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ și-l face.”
10 Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.
11 Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor.
12 Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
13 Apoi a zis sutașului: „Du-te și facă-ți-se după credința ta.” Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
...

16, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Faptele Apostolilor 8:26-40, mesaj transmis prin Marian Cârstea Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 8:26 Un înger al Domnului a vorbit lui Filip și i-a zis: „Scoală-te și du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza și care este pustiu.”
27 Filip s-a sculat și a plecat. Și iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,
28 se întorcea de acolo și ședea în carul lui și citea pe prorocul Isaia.
29 Duhul a zis lui Filip: „Du-te și ajunge carul acesta!”
30 Filip a alergat și a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înțelegi tu ce citești?”
31 Famenul a răspuns: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Și a rugat pe Filip să se suie în car și să șadă împreună cu el.
32 Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere și ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu Și-a deschis gura;
33 în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Și cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viața I-a fost luată de pe pământ.”
34 Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
35 Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus.
36 Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?”
37 Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
38 A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen.
39 Când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie,
40 Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea.
...

marți, 14 ianuarie 2020

14, Marţi

Zidire, seara
Predică, Matei 6:7-15, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Matei 6:7 Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.
8 Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi.
9 Iată dar cum trebuie să vă rugați: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău;
10 vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.
11 Pâinea noastră cea de toate zilele1 dă-ne-o nouă astăzi
12 și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri2
13 și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!’
14 Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.
15 Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
...

duminică, 12 ianuarie 2020

12, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, 1 Timotei 2:1-15, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
1 Timotei 2:1 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii,
2 pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.
3 Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
4 care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului.
5 Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos,
6 care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,
7 și propovăduitorul și apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăț pe neamuri credința și adevărul.
8 Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli.
9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
11 Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.
12 Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
13 Căci întâi a fost întocmit Adam și apoi Eva.
14 Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
15 Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiește cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.
...

12, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, 1 Timotei 2:1-15, mesaj transmis prin Nelu Osiac Descarcă MP3

12, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 8:1-11, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ioan 8:1 Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2 Dar, dis-de-dimineață, a venit din nou în Templu; și tot norodul a venit la El. El a șezut jos și-i învăța.
3 Atunci, cărturarii și fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
4 și au zis lui Isus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia.
5 Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?”
6 Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos și scria cu degetul pe pământ.
7 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus și le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
8 Apoi, S-a plecat iarăși și scria cu degetul pe pământ.
9 Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni până la cei din urmă. Și Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10 Atunci, S-a ridicat în sus; și, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”
11 „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te și să nu mai păcătuiești.”)
...

12, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 8:1-11, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3

12, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Filipeni 2:1-16, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Filipeni 2:1 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare,
2 faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.
3 Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.
4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.
5 Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus:
6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
7 ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
8 La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.
9 De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
10 pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ
11 și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
12 Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.
14 Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli,
15 ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume,
16 ținând sus Cuvântul vieții; așa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
...

joi, 9 ianuarie 2020

9, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 5:13-16, mesaj transmis prin Lucian Sima Descarcă MP3
...
Matei 5:13 Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni.
14 Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
15 Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă.
16 Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
...

9, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Geneza 26:18, mesaj transmis prin Adi Șerban Descarcă MP3
...
Geneza 26:18 Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său Avraam și pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam, și le-a pus iarăși aceleași nume pe care le pusese tatăl său.
...

marți, 7 ianuarie 2020

7, Marţi

Zidire, seara
Predică, 1 Cronici 4:9-10, mesaj transmis prin Ionel Murgu Descarcă MP3
...
1 Cronici 4:9 Iaebeț era mai cu vază decât frații săi; mama sa i-a pus numele Iaebeț (Trist), zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.”
10 Iaebeț a chemat pe Dumnezeul lui Israel și a zis: „Dacă mă vei binecuvânta și-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine și dacă mă vei feri de nenorocire, așa încât să nu fiu în suferință!…” Și Dumnezeu i-a dat ce ceruse.
...

duminică, 5 ianuarie 2020

5, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, 1 Timotei 1:19-2:2, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
1 Timotei 1:19 și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii le-au pierdut și au căzut din credință.
20 Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească.
1 Timotei 2:1 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii,
2 pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.
...

5, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara
Predică, 1 Timotei 1:1-20, mesaj transmis prin Manu Enache Descarcă MP3
...
1 Timotei 1:1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră,
2 către Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Hristos Isus, Domnul nostru!
3 După cum te-am rugat, la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes ca să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură
4 și să nu se țină de basme și de înșirări de neamuri fără sfârșit, care dau naștere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credință, așa fac și acum.
5 Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.
6 Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării.
7 Ei vor să fie învățători ai Legii și nu știu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc.
8 Noi știm că Legea este bună dacă cineva o întrebuințează bine,
9 căci știm că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără evlavie, necurați, pentru ucigătorii de tată și ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni,
10 pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb și pentru orice este împotriva învățăturii sănătoase –
11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredințată mie.
12 Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui,
13 măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neștiință, în necredință!
14 Și harul Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură de mult împreună cu credința și cu dragostea care este în Hristos Isus.
15 O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu.
16 Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică.
17 A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.
18 Porunca pe care ți-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupți lupta cea bună
19 și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii le-au pierdut și au căzut din credință.
20 Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească.
...

5, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 4:16-21, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
Luca 4:16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească
17 și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:
18 „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați
19 și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
20 În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului și a șezut jos. Toți cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El.
21 Atunci, a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit.”
...

5, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 1:1-18, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Ioan 1:1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.
2 El era la început cu Dumnezeu.
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.
4 În El era viața, și viața era lumina oamenilor.
5 Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.
6 A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.
8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.
10 El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11 A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.
12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13 născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14 Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
15 Ioan a mărturisit despre El când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: ‘Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.’”
16 Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har;
17 căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.
18 Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.
...

5, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, 2 Împărați 22:1-20, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
2 Împărați 22:1 Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat și a domnit treizeci și unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boțcat.
2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului și a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.
3 În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis în Casa Domnului pe Șafan, logofătul, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam. El i-a zis:
4 „Suie-te la marele preot Hilchia și spune-i să strângă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit de la popor cei ce păzesc pragul.
5 Să se dea argintul acesta în mâinile meșterilor însărcinați cu lucrarea în Casa Domnului. Și să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
6 anume: dulgherilor, zidarilor și pietrarilor, pentru cumpărăturile de lemn și de pietre cioplite trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor casei.
7 Dar să nu li se ceară socoteală de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.”
8 Atunci, marele preot Hilchia a zis lui Șafan, logofătul: „Am găsit cartea legii în Casa Domnului.” Și Hilchia a dat cartea lui Șafan, și Șafan a citit-o.
9 Apoi, logofătul Șafan s-a dus să dea socoteală împăratului și a zis: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în casă și l-au dat în mâinile meșterilor însărcinați cu facerea lucrării în Casa Domnului.”
10 Șafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Și Șafan a citit-o înaintea împăratului.
11 Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, și-a sfâșiat hainele.
12 Și împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Șafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Șafan, logofătul, și lui Asaia, slujitorul împăratului:
13 „Duceți-vă și întrebați pe Domnul pentru mine, pentru popor și pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s-a găsit, căci mare este mânia Domnului, care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinții noștri n-au ascultat de cuvintele cărții acesteia și n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.”
14 Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Șafan și Asaia s-au dus la prorocița Hulda, nevasta lui Șalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul veșmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetății. După ce i-au vorbit,
15 ea le-a zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Spuneți omului care v-a trimis la mine:
16 «Așa vorbește Domnul: ‹Iată, voi trimite nenorociri asupra locului acestuia și asupra locuitorilor lui, după toate cuvintele cărții pe care a citit-o împăratul lui Iuda.
17 Pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia și nu se va stinge.›»
18 Dar să spuneți împăratului lui Iuda, care v-a trimis să întrebați pe Domnul: «Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel despre cuvintele pe care le-ai auzit:
19 ‹Pentru că ți s-a mișcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă și de blestem, și pentru că ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, și Eu am auzit›, zice Domnul.
20 ‹De aceea, iată, te voi adăuga la părinții tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău și nu-ți vor vedea ochii toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia.›»’” Ei au adus împăratului răspunsul acesta.
...

joi, 2 ianuarie 2020

2, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, 2 Corinteni 3:1-18, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
2 Corinteni 3:1 Începem noi iarăși să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuință, ca unii, de epistole de laudă către voi sau de la voi?
2 Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii.
3 Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.
4 Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
5 Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
6 care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viața.
7 Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise din pricina strălucirii feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,
8 cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
9 Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?
10 Și în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.
11 În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
12 Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
13 și nu facem ca Moise, care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător.
14 Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
15 Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
16 Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
17 Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
18 Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
...

2, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Luca 13:1-9, mesaj transmis prin Petrică Sandu Descarcă MP3
...
Luca 13:1 În vremea aceea, au venit unii și au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
2 „Credeți voi”, le-a răspuns Isus, „că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au pățit astfel?
3 Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.
4 Sau acei optsprezece inși peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim?
5 Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”
6 El a spus și pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, și n-a găsit.
7 Atunci a zis vierului: ‘Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’
8 ‘Doamne’, i-a răspuns vierul, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină.
9 Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’”
...

miercuri, 1 ianuarie 2020

1, Miercuri

Zidire, dimineața
Predică, Matei 5:14-16, 44-48, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Matei 5:14 Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
15 Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă.
16 Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
44 Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,
45 ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
46 Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?
47 Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
48 Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.
...