duminică, 25 august 2019

25, Duminică - zidire

Zidire, seara
Predică, Romani 5:3-4, mesaj transmis prin Narcis Dragomir Descarcă MP3
...
Romani 5:3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare,
4 răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea.
...

25, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 7:21-29, mesaj transmis prin Cornel Marin Descarcă MP3
...
Matei 7: 21 Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne , Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’
23 Atunci , le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.’
24 De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă.
25 A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
26 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip.
27 A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.”
28 După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui;
29 căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor.
...

25, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 4:16-30, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Luca 4:16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească
17 și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:
18 „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați
19 și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
20 În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului și a șezut jos. Toți cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El.
21 Atunci, a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit.”
22 Și toți Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?”
23 Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veți spune zicala aceea: ‘Doctore, vindecă-te pe tine însuți’ și Îmi veți zice: ‘Fă și aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum .’”
24 „Dar”, a adăugat El, „adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit bine în patria lui.
25 Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani și șase luni și când a venit o foamete mare peste toată țara, erau multe văduve în Israel,
26 și totuși Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.
27 Și mulți leproși erau în Israel pe vremea prorocului Elisei, și totuși niciunul din ei n-a fost curățit, afară de Naaman, Sirianul.”
28 Toți cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.
29 Și s-au sculat, L-au scos din cetate și L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie.
30 Dar Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat de acolo.
31 S-a coborât în Capernaum, cetate din Galileea, și acolo învăța pe oameni în ziua Sabatului.
32 Ei erau uimiți de învățătura Lui, pentru că vorbea cu putere.
33 În sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat și care a strigat cu glas tare:
34 „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădești? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.”
35 Isus l-a certat și i-a zis: „Taci și ieși afară din omul acesta!” Și dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieșit afară din el, fără să-i facă vreun rău.
36 Toți au fost cuprinși de spaimă și ziceau unii către alții: „Ce înseamnă lucrul acesta? El poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate, și ele ies afară!”
37 Și I s-a dus vestea în toate împrejurimile.
38 După ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari și L-au rugat pentru ea.
39 El S-a plecat spre ea, a certat frigurile și au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată și a început să le slujească.
40 La asfințitul soarelui, toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite boli îi aduceau la El. El Își punea mâinile peste fiecare din ei și-i vindeca.
41 Din mulți ieșeau și draci, care strigau și ziceau: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra și nu-i lăsa să vorbească, pentru că știau că El este Hristosul.
42 Când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părțile și au ajuns până la El: voiau să-L oprească să nu plece de la ei.
43 Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și în alte cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.”
44 Și propovăduia în sinagogile Galileii.
...

25, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Iuda 1:1-4, 16-25, mesaj transmis prin Cornel Marin Descarcă MP3
...
Iuda 1:1 Iuda, rob al lui Isus Hristos și fratele lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți în Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos:
2 îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite.
3 Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.
4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.
16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor, trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și slăvesc pe oameni pentru câștig.
17 Dar voi, preaiubiților, aduceți-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos:
18 cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.
19 Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul.
20 Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt,
21 țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică.
22 Mustrați pe cei ce se despart de voi;
23 căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții iarăși fie-vă milă cu frică, urând până și cămașa mânjită de carne.
24 Iar Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale,
25 singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci. Amin.
...