duminică, 31 decembrie 2017

31, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 22:22-30, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 22:22 Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci și-au ridicat glasul și au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”
23 Și scoteau strigăte, își aruncau hainele și azvârleau cu țărână în văzduh.
24 Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetățuie și să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau așa împotriva lui.
25 Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutașului care era de față: „Vă este îngăduit să bateți pe un roman care nu este osândit?”
26 La auzul acestor cuvinte, sutașul s-a dus să dea de știre căpitanului și a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetățean roman.”
27 Și când a venit căpitanul, a zis lui Pavel: „Spune-mi, ești roman?” „Da”, i-a răspuns el.
28 Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetățenia aceasta.” „Și eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman.”
29 Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească, ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut pentru că-l legase.
30 A doua zi, fiindcă voia să știe bine pentru ce este pârât de iudei, l-a dezlegat și a poruncit să se adune laolaltă preoții cei mai de seamă și tot soborul, apoi a adus pe Pavel jos și l-a pus înaintea lor.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu