duminică, 8 octombrie 2017

8, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Geneza 37:13-28, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Geneza 37:13 Israel a zis lui Iosif: „Frații tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el.
14 Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă oile sunt bine și adu-mi vești.” L-a trimis astfel din Valea Hebronului și Iosif a ajuns la Sihem.
15 Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauți?”
16 „Caut pe frații mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?”
17 Și omul acela a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: ‘Haidem la Dotan.’” Iosif s-a dus după frații săi și i-a găsit la Dotan.
18 Ei l-au zărit de departe și, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.
19 Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise!
20 Veniți acum, să-l omorâm și să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.”
21 Ruben a auzit lucrul acesta și l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viața!”
22 Ruben le-a zis: „Să nu vărsați sânge, ci mai bine aruncați-l în groapa aceasta care este în pustie și nu puneți mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său.
23 Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriță pe care o avea pe el.
24 L-au luat și l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
25 Apoi au șezut să mănânce. Ridicându-și ochii, au văzut o ceată de ismaeliți venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător și smirnă, pe care le duceau în Egipt.
26 Atunci, Iuda a zis fraților săi: „Ce vom câștiga să ucidem pe fratele nostru și să-i ascundem sângele?
27 Veniți mai bine să-l vindem ismaeliților și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Și frații lui l-au ascultat.
28 La trecerea negustorilor madianiți, au tras și au scos pe Iosif afară din groapă și l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliților, care l-au dus în Egipt.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu