joi, 26 octombrie 2017

26, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Luca 4:16-30, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
Luca 4:16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească
17 și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:
18 „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați
19 și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
20 În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului și a șezut jos. Toți cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El.
21 Atunci, a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit.”
22 Și toți Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?”
23 Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veți spune zicala aceea: ‘Doctore, vindecă-te pe tine însuți’ și Îmi veți zice: ‘Fă și aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum .’”
24 „Dar”, a adăugat El, „adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit bine în patria lui.
25 Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani și șase luni și când a venit o foamete mare peste toată țara, erau multe văduve în Israel,
26 și totuși Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.
27 Și mulți leproși erau în Israel pe vremea prorocului Elisei, și totuși niciunul din ei n-a fost curățit, afară de Naaman, Sirianul.”
28 Toți cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.
29 Și s-au sculat, L-au scos din cetate și L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie.
30 Dar Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat de acolo.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu