duminică, 2 octombrie 2016

2, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Exodul 17:8-16, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
Exodul 17:8 Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. 9 Atunci, Moise a zis lui Iosua: „Alege niște bărbați și ieși de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” 10 Iosua a făcut ce-i spusese Moise și a ieșit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron și Hur s-au suit pe vârful dealului. 11 Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel și când își lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. 12 Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, și el a șezut pe ea. Aaron și Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte, iar altul de alta, și mâinile lui au rămas întinse până la asfințitul soarelui. 13 Și Iosua a biruit pe Amalec și poporul lui cu tăișul sabiei. 14 Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, și spune lui Iosua că voi șterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.” 15 Moise a zidit un altar și i-a pus numele „Domnul, steagul meu”1. 16 El a zis: „Pentru că și-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”
Leviticul 20:6 Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morți și la ghicitori ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului lui. 7 Voi să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 8 Să păziți legile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. 9 Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui. 10 Dacă un om preacurvește cu o femeie măritată, dacă preacurvește cu nevasta aproapelui său, omul acela și femeia aceea preacurvari să fie pedepsiți cu moartea.
Matei 7:15 Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori. 16 Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17 Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. 18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. 19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. 20 Așa că după roadele lor îi veți cunoaște. 21 Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. 22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ 23 Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.’
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu