duminică, 1 mai 2016

1, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan 20:1-18;Matei 27:63-66, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Ioan 20:1 În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric, și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. 2 A alergat la Simon Petru și la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, și le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus.” 3 Petru și celălalt ucenic au ieșit și au plecat spre mormânt. 4 Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru și a ajuns cel dintâi la mormânt. 5 S-a plecat și s-a uitat înăuntru, a văzut fâșiile de pânză jos, dar n-a intrat. 6 Simon Petru, care venea după el, a ajuns și el, a intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză jos. 7 Iar ștergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-un alt loc, singur. 8 Atunci, celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat și el; și a văzut și a crezut. 9 Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morți. 10 Apoi, ucenicii s-au întors acasă. 11 Dar Maria ședea afară lângă mormânt și plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. 12 Și a văzut doi îngeri în alb șezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap și altul la picioare. 13 „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus.” 14 După ce a zis aceste vorbe, s-a întors și a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu știa că este Isus. 15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauți?” Ea a crezut că este grădinarul și I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să-L iau.” 16 Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors și I-a zis în evreiește: „Rabuni!”, adică „Învățătorule!” 17 „Nu mă ține”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.” 18 Maria Magdalena s-a dus și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul și că i-a spus aceste lucruri.
Matei 27:63 și i-au zis: „Doamne, ne-am adus aminte că înșelătorul acela, pe când era încă în viață, a zis: ‘După trei zile voi învia.’ 64 Dă poruncă dar ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul și să spună norodului: ‘A înviat din morți!’ Atunci, înșelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.” 65 Pilat le-a zis: „Aveți o strajă; duceți-vă de păziți cum puteți.” 66 Ei au plecat și au întărit mormântul, pecetluind piatra și punând strajă.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu