joi, 27 iulie 2017

27, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Eclesiastul 3:1-11; Luca 19:12-24, mesaj transmis prin Laurențiu Vlăduceanu Descarcă MP3
...
Ecleziastul 3:1 Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.
2 Nașterea își are vremea ei și moartea își are vremea ei; săditul își are vremea lui, și smulgerea celor sădite își are vremea ei.
3 Uciderea își are vremea ei, și tămăduirea își are vremea ei; dărâmarea își are vremea ei, și zidirea își are vremea ei;
4 plânsul își are vremea lui, și râsul își are vremea lui; bocitul își are vremea lui, și jucatul își are vremea lui;
5 aruncarea cu pietre își are vremea ei, și strângerea pietrelor își are vremea ei; îmbrățișarea își are vremea ei, și depărtarea de îmbrățișări își are vremea ei;
6 căutarea își are vremea ei, și pierderea își are vremea ei; păstrarea își are vremea ei, și lepădarea își are vremea ei;
7 ruptul își are vremea lui, și cusutul își are vremea lui; tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei;
8 iubitul își are vremea lui, și urâtul își are vremea lui; războiul își are vremea lui, și pacea își are vremea ei.
9 Ce folos are cel ce muncește din truda lui?
10 Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
Luca 19:12 Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată ca să-și ia o împărăție și apoi să se întoarcă.
13 A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli1 și le-a zis: ‘Puneți-i în negoț până mă voi întoarce.’
14 Dar cetățenii lui îl urau și au trimis după el o solie să-i spună: ‘Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi.’
15 Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț.
16 Cel dintâi a venit și i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus zece poli.’
17 El i-a zis: ‘Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți.’
18 A venit al doilea și i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.’
19 El i-a zis și lui: ‘Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți.’
20 A venit un altul și i-a zis: ‘Doamne, iată-ți polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar,
21 căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru; iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.’
22 Stăpânul i-a zis: ‘Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Știai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat;
23 atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?’
24 Apoi a zis celor ce erau de față: ‘Luați-i polul și dați-l celui ce are zece poli.’
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu