duminică, 2 iulie 2017

2, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 16:1-10, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 16:1 În urmă, Pavel s-a dus la Derbe și la Listra. Și iată că acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec.
2 Frații din Listra și Iconia îl vorbeau de bine.
3 Pavel a vrut să-l ia cu el și, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri, căci toți știau că tatăl lui era grec.
4 Pe când trecea prin cetăți, învăța pe frați să păzească hotărârile apostolilor și prezbiterilor din Ierusalim.
5 Bisericile se întăreau în credință și sporeau la număr din zi în zi.
6 Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei.
7 Ajunși lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
8 Au trecut atunci prin Misia și s-au coborât la Troa.
9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia și ajută-ne!”
10 După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu