marți, 18 iulie 2023

18, Marţi

Zidire, seara Predică, Eclesiastul 8:17, 9:1,11, Daniel 2:21 Eclesiastul 8:17, mesaj transmis prin Robert Bereci Descarcă MP3
... Eclesiastul 8:17. am vazut atunci toata lucrarea lui Dumnezeu, am vazut ca omul nu poate sa patrunda ce se face sub soare; oricat s-ar trudi el sa cerceteze, tot nu va putea afla; si chiar daca inteleptul ar zice ca a ajuns sa inteleaga, tot nu poate sa gaseasca. Eclesiastul 9:1. Da, mi-am pus inima in cautarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri si am vazut ca cei neprihaniti si intelepti, si faptele lor sunt in mana lui Dumnezeu, atat dragostea, cat si ura. Oamenii nu stiu nimic mai dinainte; totul este inaintea lor in viitor. 11. Am mai vazut apoi sub soare ca nu cei iuti alearga, ca nu cei viteji castiga razboiul, ca nu cei intelepti castiga painea, nici cei priceputi, bogatia, nici cei invatati, bunavointa, ci toate atarna de vreme si de imprejurari. Daniel 2:21. El schimba vremurile si imprejurarile; El rastoarna si pune pe imparati; El da intelepciune inteleptilor si pricepere, celor priceputi! ...

duminică, 16 iulie 2023

16, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 4:31-35, mesaj transmis prin Marian Nițu Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 4:31. Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. 32. Multimea celor ce crezusera era o inima si un suflet. Niciunul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste. 33. Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti. 34. Caci nu era niciunul printre ei care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute 35. si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie. ...

16, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 4:31-35, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 4:31. Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. 32. Multimea celor ce crezusera era o inima si un suflet. Niciunul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste. 33. Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti. 34. Caci nu era niciunul printre ei care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute 35. si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie. ...

16, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Ioan 1:10-13; Isaia 53:3, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Ioan 1:10. El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. 12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; 13. nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Isaia 53:3. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit, ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. ...

16, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Ioan 1:10-13; Isaia 53:3, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
... Ioan 1:10. El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. 12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; 13. nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Isaia 53:3. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit, ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. ...

16, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, Faptele Apostolilor 3:12-26, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 3:12. Petru, cand a vazut lucrul acesta, a luat cuvantul si a zis norodului: "Barbati israeliti, pentru ce va mirati de lucrul acesta? De ce va uitati cu ochii tinta la noi, ca si cum prin puterea noastra sau prin cucernicia noastra am fi facut pe omul acesta sa umble? 13. Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Dumnezeul parintilor nostri, a proslavit pe Robul Sau Isus, pe care voi L-ati dat in mana lui Pilat; si v-ati lepadat de El inaintea lui, macar ca el era de parere sa-I dea drumul. 14. Voi v-ati lepadat de Cel Sfant si Neprihanit si ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas. 15. Ati omorat pe Domnul vietii, pe care Dumnezeu L-a inviat din morti; noi suntem martori ai Lui. 16. Prin credinta in Numele lui Isus, a intarit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeti si-l cunoasteti; credinta in El a dat omului acestuia o tamaduire deplina, cum vedeti cu totii. 17. Si acum, fratilor, stiu ca din nestiinta ati facut asa, ca si mai marii vostri. 18. Dar Dumnezeu a implinit astfel ce vestise mai inainte prin gura tuturor prorocilor Lui: ca, adica, Hristosul Sau va patimi. 19. Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare 20. si sa trimita pe Cel ce a fost randuit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, 21. pe care cerul trebuie sa-L primeasca, pana la vremurile asezarii din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai proroci din vechime. 22. In adevar, Moise a zis parintilor nostri: "Domnul Dumnezeul vostru va va ridica dintre fratii vostri un Proroc ca mine; pe El sa-L ascultati in tot ce va va spune. 23. Si oricine nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desavarsire din mijlocul norodului." 24. De asemenea toti prorocii, de la Samuel si ceilalti care au urmat dupa el si au vorbit, au vestit zilele acestea. 25. Voi sunteti fiii prorocilor si ai legamantului pe care l-a facut Dumnezeu cu parintii nostri, cand a zis lui Avraam: "Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta." 26. Dumnezeu, dupa ce a ridicat pe Robul Sau Isus, L-a trimis mai intai voua, ca sa va binecuvanteze, intorcand pe fiecare din voi de la faradelegile sale." ...

joi, 13 iulie 2023

13, Joi

Evanghelizare, seara Predică, 1 Petru 1:18-19, mesaj transmis prin George Sima Descarcă MP3
... 1 Petru 1:18. caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, 19. ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. ...

marți, 11 iulie 2023

11, Marţi

Zidire, seara Predică, Psalmul 10:17, 119:49-50, mesaj transmis prin Ionel Murgu Descarcă MP3
... Psalmul 10:17. Tu auzi rugaciunile celor ce sufera, Doamne! Le intaresti inima, Iti pleci urechea spre ei, Psalmul 119:49. Adu-Ti aminte de fagaduinta data robului Tau, in care m-ai facut sa-mi pun nadejdea! 50. Aceasta este mangaierea mea in necazul meu: ca fagaduinta Ta imi da iarasi viata. ...

duminică, 9 iulie 2023

9, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 4:23-31, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 4:23. Dupa ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor si le-au istorisit tot ce le spusesera preotii cei mai de seama si batranii. 24. Cand au auzit ei aceste lucruri, si-au ridicat glasul toti impreuna catre Dumnezeu si au zis: "Stapane, Doamne, care ai facut cerul, pamantul, marea si tot ce este in ele! 25. Tu ai zis prin Duhul Sfant, prin gura parintelui nostru David, robul Tau: "Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta noroadele lucruri desarte? 26. Imparatii pamantului s-au rasculat si domnitorii s-au unit impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau." 27. In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel, 28. ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau. 29. Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala 30. si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui sfant, Isus." 31. Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. ...

9, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 4:23-31, mesaj transmis prin Ionuț Solomon Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 4:23. Dupa ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor si le-au istorisit tot ce le spusesera preotii cei mai de seama si batranii. 24. Cand au auzit ei aceste lucruri, si-au ridicat glasul toti impreuna catre Dumnezeu si au zis: "Stapane, Doamne, care ai facut cerul, pamantul, marea si tot ce este in ele! 25. Tu ai zis prin Duhul Sfant, prin gura parintelui nostru David, robul Tau: "Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta noroadele lucruri desarte? 26. Imparatii pamantului s-au rasculat si domnitorii s-au unit impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau." 27. In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel, 28. ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau. 29. Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala 30. si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui sfant, Isus." 31. Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. ...

9, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Romani 5:1-11, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
... Romani 5:1. Deci fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. 2. Lui Ii datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in aceasta stare de har in care suntem; si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu. 3. Ba mai mult, ne bucuram chiar si in necazurile noastre; caci stim ca necazul aduce rabdare, 4. rabdarea aduce biruinta in incercare, iar biruinta aceasta aduce nadejdea. 5. Insa nadejdea aceasta nu insala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat. 6. Caci, pe cand eram noi inca fara putere, Hristos, la vremea cuvenita, a murit pentru cei nelegiuiti. 7. Pentru un om neprihanit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefacatorul lui, poate ca s-ar gasi cineva sa moara. 8. Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. 9. Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu. 10. Caci, daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui. 11. Si nu numai atat, dar ne si bucuram in Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am capatat impacarea. ...

9, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Ioan 3:16-21, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
... Ioan 3:16. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. 17. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El. 18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. 19. Si judecata aceasta sta in faptul ca, odata venita Lumina in lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele. 20. Caci oricine face raul uraste lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele. 21. Dar cine lucreaza dupa adevar vine la lumina, pentru ca sa i se arate faptele, fiindca sunt facute in Dumnezeu." ...

9, Duminică - zidire

Zidire, dimineața Predică, 2 Corinteni 1:1-11, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
... 2 Corinteni 1:1. Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, si fratele Timotei, catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint si catre toti sfintii care sunt in toata Ahaia: 2. Har si pace voua de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos! 3. Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, 4. care ne mangaie in toate necazurile noastre, pentru ca, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei ce se afla in vreun necaz! 5. Caci, dupa cum avem parte din belsug de suferintele lui Hristos, tot asa, prin Hristos avem parte din belsug si de mangaiere. 6. Asa ca, daca suntem in necaz, suntem pentru mangaierea si mantuirea voastra; daca suntem mangaiati, suntem pentru mangaierea voastra, care se arata prin faptul ca rabdati aceleasi suferinte ca si noi. 7. Si nadejdea noastra pentru voi este neclintita, pentru ca stim ca, daca aveti parte de suferinte, aveti parte si de mangaiere. 8. In adevar, fratilor, nu voim sa va lasam in necunostinta despre necazul care ne-a lovit in Asia, de care am fost apasati peste masura de mult, mai presus de puterile noastre, asa ca nici nu mai trageam nadejde de viata. 9. Ba inca ne spunea gandul ca trebuie sa murim; pentru ca sa ne punem increderea nu in noi insine, ci in Dumnezeu care invie mortii. 10. El ne-a izbavit si ne izbaveste dintr-o astfel de moarte, si avem nadejde ca ne va mai izbavi inca. 11. Voi insiva ne veti ajuta cu rugaciunile voastre, pentru ca binefacerea facuta noua prin rugaciunile multora sa fie pentru multi un prilej de multumiri lui Dumnezeu pentru noi. ...

joi, 6 iulie 2023

6, Joi - 2

Evanghelizare, seara Predică, Evrei 11:9-10, 13-16, mesaj transmis prin Lucian Sima Descarcă MP3
... Evrei 11:9. Si oameni din orice norod, din orice semintie, de orice limba si de orice neam vor sta trei zile si jumatate si vor privi trupurile lor moarte si nu vor da voie ca trupurile lor moarte sa fie puse in mormant. 10. Si locuitorii de pe pamant se vor bucura si se vor inveseli de ei; si isi vor trimite daruri unii altora, pentru ca acesti doi proroci chinuisera pe locuitorii pamantului. 13. In clipa aceea s-a facut un mare cutremur de pamant si s-a prabusit a zecea parte din cetate. Sapte mii de oameni au fost ucisi in cutremurul acesta de pamant. Si cei ramasi s-au ingrozit si au dat slava Dumnezeului cerului. 14. A doua nenorocire a trecut. Iata ca a treia nenorocire vine curand. 15. Ingerul al saptelea a sunat din trambita. Si in cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: "Imparatia lumii a trecut in mainile Domnului nostru si ale Hristosului Sau. Si El va imparati in vecii vecilor." 16. Si cei douazeci si patru de batrani, care stateau inaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu fetele la pamant si s-au inchinat lui Dumnezeu, ...

6, Joi - 1

Evanghelizare, seara Predică, Apocalipsa 21:5; Evrei 6:11-20, mesaj transmis prin Ionel Grosu Descarcă MP3
... Apocalipsa 21:5. Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: "Iata, Eu fac toate lucrurile noi." Si a adaugat: "Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezut si adevarate." Evrei 6:11. Dorim insa ca fiecare din voi sa arate aceeasi ravna, ca sa pastreze pana la sfarsit o deplina nadejde, 12. asa incat sa nu va leneviti, ci sa calcati pe urmele celor ce, prin credinta si rabdare, mostenesc fagaduintele. 13. Dumnezeu, cand a dat lui Avraam fagaduinta, fiindca nu putea sa Se jure pe unul mai mare decat El, S-a jurat pe Sine insusi 14. si a zis: "Cu adevarat te voi binecuvanta si iti voi inmulti foarte mult samanta." 15. Si astfel, fiindca a asteptat cu rabdare, a dobandit fagaduinta. 16. Oamenii, ce-i drept, obisnuiesc sa jure pe cineva mai mare; juramantul este o chezasie care pune capat oricarei neintelegeri dintre ei. 17. De aceea si Dumnezeu, fiindca voia sa dovedeasca cu mai multa tarie mostenitorilor fagaduintei nestramutarea hotararii Lui, a venit cu un juramant; 18. pentru ca, prin doua lucruri care nu se pot schimba si in care este cu neputinta ca Dumnezeu sa minta, sa gasim o puternica imbarbatare noi, a caror scapare a fost sa apucam nadejdea care ne era pusa inainte, 19. pe care o avem ca o ancora a sufletului; o nadejde tare si neclintita, care patrunde dincolo de perdeaua dinauntrul Templului, 20. unde Isus a intrat pentru noi ca inainte-mergator, cand a fost facut "Mare Preot in veac, dupa randuiala lui Melhisedec". ...

duminică, 2 iulie 2023

2, Duminică - zidire, 3

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 4:1-37, mesaj transmis prin Manu Enache Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 4:1. Pe cand vorbeau Petru si Ioan norodului, au venit la ei pe neasteptate preotii, capitanul Templului si saducheii, 2. foarte necajiti ca invatau pe norod si vesteau in Isus invierea din morti. 3. Au pus mainile pe ei si i-au aruncat in temnita pana a doua zi; caci se inserase. 4. Insa multi din cei ce auzisera cuvantarea au crezut; si numarul barbatilor credinciosi s-a ridicat aproape la cinci mii. 5. A doua zi, mai marii norodului, batranii si carturarii s-au adunat impreuna la Ierusalim, 6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru si toti cei ce se trageau din neamul marilor preoti. 7. Au pus pe Petru si pe Ioan in mijlocul lor si i-au intrebat: "Cu ce putere sau in numele cui ati facut voi lucrul acesta?" 8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfant, le-a zis: "Mai mari ai norodului si batrani ai lui Israel! 9. Fiindca suntem trasi astazi la raspundere pentru o facere de bine facuta unui om bolnav si suntem intrebati cum a fost vindecat, 10. s-o stiti toti si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. 11. El este "Piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului." 12. In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." 13. Cand au vazut ei indrazneala lui Petru si a lui Ioan, s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si au priceput ca fusesera cu Isus. 14. Dar, fiindca vedeau langa ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic impotriva. 15. Le-au poruncit doar sa iasa afara din sobor, s-au sfatuit intre ei 16. si au zis: "Ce vom face oamenilor acestora? Caci este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei s-a facut o minune vadita pe care n-o putem tagadui. 17. Dar, ca sa nu se lateasca vestea aceasta mai departe in norod, sa-i amenintam si sa le poruncim ca de acum incolo sa nu mai vorbeasca nimanui in Numele acesta." 18. Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu niciun chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. 19. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu; 20. caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce am vazut si am auzit." 21. I-au amenintat din nou si i-au lasat sa plece, caci nu stiau cum sa-i pedepseasca, din pricina norodului; fiindca toti slaveau pe Dumnezeu pentru cele intamplate. 22. Caci omul cu care se facuse aceasta minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani. 23. Dupa ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor si le-au istorisit tot ce le spusesera preotii cei mai de seama si batranii. 24. Cand au auzit ei aceste lucruri, si-au ridicat glasul toti impreuna catre Dumnezeu si au zis: "Stapane, Doamne, care ai facut cerul, pamantul, marea si tot ce este in ele! 25. Tu ai zis prin Duhul Sfant, prin gura parintelui nostru David, robul Tau: "Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta noroadele lucruri desarte? 26. Imparatii pamantului s-au rasculat si domnitorii s-au unit impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau." 27. In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel, 28. ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau. 29. Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala 30. si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui sfant, Isus." 31. Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. 32. Multimea celor ce crezusera era o inima si un suflet. Niciunul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste. 33. Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti. 34. Caci nu era niciunul printre ei care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute 35. si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie. 36. Iosif, numit de apostoli si Barnaba, adica, in talmacire, fiul mangaierii, un levit, de neam din Cipru, 37. a vandut un ogor pe care-l avea, a adus banii si i-a pus la picioarele apostolilPaul Ciopașiu, Faptele Apostolilor 4:1-37 Faptele Apostolilor 4:1. Pe cand vorbeau Petru si Ioan norodului, au venit la ei pe neasteptate preotii, capitanul Templului si saducheii, 2. foarte necajiti ca invatau pe norod si vesteau in Isus invierea din morti. 3. Au pus mainile pe ei si i-au aruncat in temnita pana a doua zi; caci se inserase. 4. Insa multi din cei ce auzisera cuvantarea au crezut; si numarul barbatilor credinciosi s-a ridicat aproape la cinci mii. 5. A doua zi, mai marii norodului, batranii si carturarii s-au adunat impreuna la Ierusalim, 6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru si toti cei ce se trageau din neamul marilor preoti. 7. Au pus pe Petru si pe Ioan in mijlocul lor si i-au intrebat: "Cu ce putere sau in numele cui ati facut voi lucrul acesta?" 8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfant, le-a zis: "Mai mari ai norodului si batrani ai lui Israel! 9. Fiindca suntem trasi astazi la raspundere pentru o facere de bine facuta unui om bolnav si suntem intrebati cum a fost vindecat, 10. s-o stiti toti si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. 11. El este "Piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului." 12. In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." 13. Cand au vazut ei indrazneala lui Petru si a lui Ioan, s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si au priceput ca fusesera cu Isus. 14. Dar, fiindca vedeau langa ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic impotriva. 15. Le-au poruncit doar sa iasa afara din sobor, s-au sfatuit intre ei 16. si au zis: "Ce vom face oamenilor acestora? Caci este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei s-a facut o minune vadita pe care n-o putem tagadui. 17. Dar, ca sa nu se lateasca vestea aceasta mai departe in norod, sa-i amenintam si sa le poruncim ca de acum incolo sa nu mai vorbeasca nimanui in Numele acesta." 18. Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu niciun chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. 19. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu; 20. caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce am vazut si am auzit." 21. I-au amenintat din nou si i-au lasat sa plece, caci nu stiau cum sa-i pedepseasca, din pricina norodului; fiindca toti slaveau pe Dumnezeu pentru cele intamplate. 22. Caci omul cu care se facuse aceasta minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani. 23. Dupa ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor si le-au istorisit tot ce le spusesera preotii cei mai de seama si batranii. 24. Cand au auzit ei aceste lucruri, si-au ridicat glasul toti impreuna catre Dumnezeu si au zis: "Stapane, Doamne, care ai facut cerul, pamantul, marea si tot ce este in ele! 25. Tu ai zis prin Duhul Sfant, prin gura parintelui nostru David, robul Tau: "Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta noroadele lucruri desarte? 26. Imparatii pamantului s-au rasculat si domnitorii s-au unit impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau." 27. In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel, 28. ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau. 29. Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala 30. si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui sfant, Isus." 31. Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. 32. Multimea celor ce crezusera era o inima si un suflet. Niciunul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste. 33. Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti. 34. Caci nu era niciunul printre ei care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute 35. si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie. 36. Iosif, numit de apostoli si Barnaba, adica, in talmacire, fiul mangaierii, un levit, de neam din Cipru, 37. a vandut un ogor pe care-l avea, a adus banii si i-a pus la picioarele apostolil ...

2, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 4:1-37, mesaj transmis prin Paul Ciopașiu Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 4:1. Pe cand vorbeau Petru si Ioan norodului, au venit la ei pe neasteptate preotii, capitanul Templului si saducheii, 2. foarte necajiti ca invatau pe norod si vesteau in Isus invierea din morti. 3. Au pus mainile pe ei si i-au aruncat in temnita pana a doua zi; caci se inserase. 4. Insa multi din cei ce auzisera cuvantarea au crezut; si numarul barbatilor credinciosi s-a ridicat aproape la cinci mii. 5. A doua zi, mai marii norodului, batranii si carturarii s-au adunat impreuna la Ierusalim, 6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru si toti cei ce se trageau din neamul marilor preoti. 7. Au pus pe Petru si pe Ioan in mijlocul lor si i-au intrebat: "Cu ce putere sau in numele cui ati facut voi lucrul acesta?" 8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfant, le-a zis: "Mai mari ai norodului si batrani ai lui Israel! 9. Fiindca suntem trasi astazi la raspundere pentru o facere de bine facuta unui om bolnav si suntem intrebati cum a fost vindecat, 10. s-o stiti toti si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. 11. El este "Piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului." 12. In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." 13. Cand au vazut ei indrazneala lui Petru si a lui Ioan, s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si au priceput ca fusesera cu Isus. 14. Dar, fiindca vedeau langa ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic impotriva. 15. Le-au poruncit doar sa iasa afara din sobor, s-au sfatuit intre ei 16. si au zis: "Ce vom face oamenilor acestora? Caci este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei s-a facut o minune vadita pe care n-o putem tagadui. 17. Dar, ca sa nu se lateasca vestea aceasta mai departe in norod, sa-i amenintam si sa le poruncim ca de acum incolo sa nu mai vorbeasca nimanui in Numele acesta." 18. Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu niciun chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. 19. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu; 20. caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce am vazut si am auzit." 21. I-au amenintat din nou si i-au lasat sa plece, caci nu stiau cum sa-i pedepseasca, din pricina norodului; fiindca toti slaveau pe Dumnezeu pentru cele intamplate. 22. Caci omul cu care se facuse aceasta minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani. 23. Dupa ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor si le-au istorisit tot ce le spusesera preotii cei mai de seama si batranii. 24. Cand au auzit ei aceste lucruri, si-au ridicat glasul toti impreuna catre Dumnezeu si au zis: "Stapane, Doamne, care ai facut cerul, pamantul, marea si tot ce este in ele! 25. Tu ai zis prin Duhul Sfant, prin gura parintelui nostru David, robul Tau: "Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta noroadele lucruri desarte? 26. Imparatii pamantului s-au rasculat si domnitorii s-au unit impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau." 27. In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel, 28. ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau. 29. Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala 30. si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui sfant, Isus." 31. Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. 32. Multimea celor ce crezusera era o inima si un suflet. Niciunul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste. 33. Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti. 34. Caci nu era niciunul printre ei care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute 35. si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie. 36. Iosif, numit de apostoli si Barnaba, adica, in talmacire, fiul mangaierii, un levit, de neam din Cipru, 37. a vandut un ogor pe care-l avea, a adus banii si i-a pus la picioarele apostolil ...

2, Duminică - zidire, 1

Zidire, seara Predică, Faptele Apostolilor 4:1-37, mesaj transmis prin Mihai Deaconu Descarcă MP3
... Faptele Apostolilor 4:1. Pe cand vorbeau Petru si Ioan norodului, au venit la ei pe neasteptate preotii, capitanul Templului si saducheii, 2. foarte necajiti ca invatau pe norod si vesteau in Isus invierea din morti. 3. Au pus mainile pe ei si i-au aruncat in temnita pana a doua zi; caci se inserase. 4. Insa multi din cei ce auzisera cuvantarea au crezut; si numarul barbatilor credinciosi s-a ridicat aproape la cinci mii. 5. A doua zi, mai marii norodului, batranii si carturarii s-au adunat impreuna la Ierusalim, 6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru si toti cei ce se trageau din neamul marilor preoti. 7. Au pus pe Petru si pe Ioan in mijlocul lor si i-au intrebat: "Cu ce putere sau in numele cui ati facut voi lucrul acesta?" 8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfant, le-a zis: "Mai mari ai norodului si batrani ai lui Israel! 9. Fiindca suntem trasi astazi la raspundere pentru o facere de bine facuta unui om bolnav si suntem intrebati cum a fost vindecat, 10. s-o stiti toti si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. 11. El este "Piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului." 12. In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." 13. Cand au vazut ei indrazneala lui Petru si a lui Ioan, s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si au priceput ca fusesera cu Isus. 14. Dar, fiindca vedeau langa ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic impotriva. 15. Le-au poruncit doar sa iasa afara din sobor, s-au sfatuit intre ei 16. si au zis: "Ce vom face oamenilor acestora? Caci este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei s-a facut o minune vadita pe care n-o putem tagadui. 17. Dar, ca sa nu se lateasca vestea aceasta mai departe in norod, sa-i amenintam si sa le poruncim ca de acum incolo sa nu mai vorbeasca nimanui in Numele acesta." 18. Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu niciun chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. 19. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu; 20. caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce am vazut si am auzit." 21. I-au amenintat din nou si i-au lasat sa plece, caci nu stiau cum sa-i pedepseasca, din pricina norodului; fiindca toti slaveau pe Dumnezeu pentru cele intamplate. 22. Caci omul cu care se facuse aceasta minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani. 23. Dupa ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor si le-au istorisit tot ce le spusesera preotii cei mai de seama si batranii. 24. Cand au auzit ei aceste lucruri, si-au ridicat glasul toti impreuna catre Dumnezeu si au zis: "Stapane, Doamne, care ai facut cerul, pamantul, marea si tot ce este in ele! 25. Tu ai zis prin Duhul Sfant, prin gura parintelui nostru David, robul Tau: "Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta noroadele lucruri desarte? 26. Imparatii pamantului s-au rasculat si domnitorii s-au unit impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau." 27. In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel, 28. ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau. 29. Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala 30. si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui sfant, Isus." 31. Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala. 32. Multimea celor ce crezusera era o inima si un suflet. Niciunul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste. 33. Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti. 34. Caci nu era niciunul printre ei care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute 35. si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie. 36. Iosif, numit de apostoli si Barnaba, adica, in talmacire, fiul mangaierii, un levit, de neam din Cipru, 37. a vandut un ogor pe care-l avea, a adus banii si i-a pus la picioarele apostolilor. ...

2, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața Predică, Luca 15:11-32, mesaj transmis prin Costel Zanfirache Descarcă MP3
... Luca 15:11. El a mai zis: "Un om avea doi fii. 12. Cel mai tanar din ei a zis tatalui sau: "Tata, da-mi partea de avere ce mi se cuvine." Si tatal le-a impartit averea. 13. Nu dupa multe zile, fiul cel mai tanar a strans totul si a plecat intr-o tara departata, unde si-a risipit averea ducand o viata destrabalata. 14. Dupa ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa. 15. Atunci s-a dus si s-a lipit de unul din locuitorii tarii aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui sa-i pazeasca porcii. 16. Mult ar fi dorit el sa se sature cu roscovele pe care le mancau porcii, dar nu i le dadea nimeni. 17. Si-a venit in fire si a zis: "Cati argati ai tatalui meu au belsug de paine, iar eu mor de foame aici! 18. Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: "Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta 19. si nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai." 20. Si s-a sculat si a plecat la tatal sau. Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult. 21. Fiul i-a zis: "Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta, nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau." 22. Dar tatal a zis robilor sai: "Aduceti repede haina cea mai buna si imbracati-l cu ea; puneti-i un inel in deget si incaltaminte in picioare. 23. Aduceti vitelul cel ingrasat si taiati-l. Sa mancam si sa ne inveselim; 24. caci acest fiu al meu era mort, si a inviat; era pierdut, si a fost gasit." Si au inceput sa se inveseleasca. 25. Fiul cel mai mare era la ogor. Cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit muzica si jocuri. 26. A chemat pe unul din robi si a inceput sa-l intrebe ce este. 27. Robul acela i-a raspuns: "Fratele tau a venit inapoi, si tatal tau a taiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a gasit iarasi sanatos si bine." 28. El s-a intaratat de manie si nu voia sa intre in casa. Tatal sau a iesit afara si l-a rugat sa intre. 29. Dar el, drept raspuns, a zis tatalui sau: "Iata, eu iti slujesc ca un rob de atatia ani, si niciodata nu ti-am calcat porunca; si mie niciodata nu mi-ai dat macar un ied sa ma inveselesc cu prietenii mei; 30. iar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu femeile desfranate, i-ai taiat vitelul cel ingrasat." 31. "Fiule", i-a zis tatal, "tu intotdeauna esti cu mine si tot ce am eu este al tau. 32. Dar trebuia sa ne inveselim si sa ne bucuram, pentru ca acest frate al tau era mort, si a inviat, era pierdut, si a fost gasit." ...

2, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața Predică, Luca 19:1-10, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
... Luca 19:1. Isus a intrat in Ierihon si trecea prin cetate. 2. Si un om bogat, numit Zacheu, mai marele vamesilor, 3. cauta sa vada care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, caci era mic de statura. 4. A alergat inainte si s-a suit intr-un dud ca sa-L vada; pentru ca pe drumul acela avea sa treaca. 5. Isus, cand a ajuns la locul acela, Si-a ridicat ochii in sus si i-a zis: "Zachee, da-te jos degraba, caci astazi trebuie sa raman in casa ta." 6. Zacheu s-a dat jos in graba si L-a primit cu bucurie. 7. Cand au vazut lucrul acesta, toti carteau si ziceau: "A intrat sa gazduiasca la un om pacatos!" 8. Dar Zacheu a stat inaintea Domnului si I-a zis: "Iata, Doamne, jumatate din avutia mea o dau saracilor; si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, ii dau inapoi impatrit." 9. Isus i-a zis: "Astazi a intrat mantuirea in casa aceasta, caci si el este fiul lui Avraam. 10. Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut." ...