Zidire, seara Predică, 2 Timotei 2: 15-26, mesaj transmis prin Teo Necea Descarcă MP3
2 Timotei
(2:15) Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului!
(2:16) Ferește-te de vorbăriile goale și lumești, căci cei ce le țin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu!
(2:17) Și cuvântul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu și Filet,
(2:18) care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a și venit învierea și răstoarnă credința unora.
(2:19) Totuși, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui” și: „Oricine rostește Numele Domnului să se îndepărteze de fărădelege!”
(2:20) Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de pământ. Unele sunt pentru o întrebuințare de cinste, iar altele – pentru o întrebuințare de ocară.
(2:21) Deci dacă cineva se curățește de acestea, va fi un vas de cinste, sfințit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.
(2:22) Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată!
(2:23) Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri!
(2:24) Și robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, în stare să-i învețe pe toți plin de îngăduință răbdătoare,
(2:25) să-i îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului
(2:26) și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa Diavolului, de care au fost prinși, ca să-i facă voia.