Se afișează postările cu eticheta Cornel Ciucă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cornel Ciucă. Afișați toate postările

duminică, 5 februarie 2017

5, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 10:37-43, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 10:37 Știți vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul, căci Dumnezeu era cu El.
39 Noi suntem martori a tot ce a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
40 Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate,
41 nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat din morți.
42 Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți.
43 Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
...

duminică, 22 ianuarie 2017

22, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 10:1-8, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 10:1 În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită „Italiana”.
2 Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis: „Cornelie!”
4 Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: „Ce este, Doamne?” Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele.
5 Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru.
6 El găzduiește la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.”
7 Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale și un ostaș cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul,
8 și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
...

duminică, 1 ianuarie 2017

1, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Isaia 53:1-12, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Isaia 53:1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?
2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3 Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.
4 Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.
5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți.
6 Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
7 Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
8 El a fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui.
10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.
11 Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune1 pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12 De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați.
...

duminică, 4 decembrie 2016

4, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 9:1-22, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 9:1 Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot
2 și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim.
3 Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.
4 El a căzut la pământ și a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”
5 „Cine ești Tu, Doamne?” a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.”
6 Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.”
7 Oamenii care-l însoțeau au rămas încremeniți; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
8 Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mâini și l-au dus în Damasc.
9 Trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el.
11 Și Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă Dreaptă și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă.
12 Și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să-și capete iarăși vederea.”
13 „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim,
14 ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.”
15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel;
16 și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
17 Anania a plecat; și, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul și a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.”
18 Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat și a fost botezat.
19 După ce a mâncat, a prins iarăși putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc.
20 Și îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
21 Toți cei ce-l ascultau rămâneau uimiți și ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Și n-a venit el aici ca să-i ducă legați înaintea preoților celor mai de seamă?”
22 Totuși Saul se întărea din ce în ce mai mult și făcea de rușine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
...

joi, 1 decembrie 2016

1, Joi - 1

Zidire, seara
Predică, 1 Împărați 10:1-10;13, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
1 Împărați 10:1 Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon în ceea ce privește slava Domnului și a venit să-l încerce prin întrebări grele.
2 A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare și cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult și pietre scumpe. S-a dus la Solomon și i-a spus tot ce avea pe inimă.
3 Solomon i-a răspuns la toate întrebările și n-a fost nimic pe care împăratul să nu fi știut să i-l lămurească.
4 Împărăteasa din Seba a văzut toată înțelepciunea lui Solomon și casa pe care o zidise
5 și bucatele de la masa lui și locuința slujitorilor lui și slujbele și hainele celor ce-i slujeau și paharnicii lui și arderile-de-tot pe care le aducea în Casa Domnului.
6 Uimită, a zis împăratului: „Deci era adevărat ce am auzit în țara mea despre faptele și înțelepciunea ta!
7 Dar nu credeam, până n-am venit și n-am văzut cu ochii mei. Și iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înțelepciune și propășire decât am auzit mergându-ți faima.
8 Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înțelepciunea ta!
9 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubește pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci și să faci dreptate.”
10 Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanți de aur, foarte multe mirodenii și pietre scumpe. N-au mai venit niciodată în urmă atâtea mirodenii câte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.
13 Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut și i-a mai dat și pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s-a întors și s-a dus în țara ei cu slujitorii ei.
...

duminică, 6 noiembrie 2016

6, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 8:1-25, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 8:1 Saul se învoise la uciderea lui Ștefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și ale Samariei.
2 Niște oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ștefan și l-au jelit cu mare tânguire.
3 Saul, de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbați și pe femei și-i arunca în temniță.
4 Cei ce se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul.
5 Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Hristos.
6 Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea.
7 Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți.
8 Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.
9 În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea și punea în uimire pe poporul Samariei.
10 Toți, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare-aminte și ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numește mare.”
11 Îl ascultau cu luare-aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.
12 Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezați, atât bărbați, cât și femei.
13 Chiar Simon a crezut și, după ce a fost botezat, nu se mai despărțea de Filip și privea cu uimire minunile și semnele mari care se făceau.
14 Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan.
15 Aceștia au venit la samariteni și s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16 Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus.
17 Atunci, Petru și Ioan au pus mâinile peste ei, și aceia au primit Duhul Sfânt.
18 Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani
19 și a zis: „Dați-mi și mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.”
20 Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
21 Tu n-ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.
22 Pocăiește-te dar de această răutate a ta și roagă-te Domnului să ți se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putință,
23 căci văd că ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii.”
24 Simon a răspuns: „Rugați-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce ați zis.”
25 După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului și după ce l-au propovăduit, Petru și Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate ale samaritenilor.
...

joi, 3 noiembrie 2016

3, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, 1 Corinteni 1:1-17, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
1 Corinteni 1:1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Sosten,
2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți în Hristos Isus, chemați să fie sfinți, și către toți cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor și al nostru:
3 Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
4 Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos.
5 Căci în El ați fost îmbogățiți în toate privințele, cu orice vorbire și cu orice cunoștință.
6 În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru;
7 așa că nu duceți lipsă de niciun fel de dar în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.
8 El vă va întări până la sfârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.
9 Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.
10 Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.
11 Căci, fraților, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.
12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Și eu al lui Apolo!” „Și eu al lui Chifa!” „Și eu al lui Hristos!”
13 Hristos a fost împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați?
14 Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp și Gaius,
15 pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în numele meu.
16 Da, am mai botezat și casa lui Stefana, încolo, nu știu să mai fi botezat pe altcineva.
17 De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
...

joi, 20 octombrie 2016

20, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Ioan 12:1-2;Ioan 11:1-44, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Ioan 12:1 Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort și pe care îl înviase din morți.
2 Acolo, I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce ședeau la masă cu El.
Ioan 11:1 Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav.
2 Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir și I-a șters picioarele cu părul ei și Lazăr cel bolnav era fratele ei.
3 Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești este bolnav.”
4 Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”
5 Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr.
6 Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era
7 și în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudeea.”
8 „Învățătorule”, I-au zis ucenicii, „acum, de curând, căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și Te întorci în Iudeea?”
9 Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se poticnește, pentru că vede lumina lumii acesteia,
10 dar, dacă umblă noaptea, se poticnește, pentru că n-are lumina în el.”
11 După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.”
12 Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”
13 Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre odihna căpătată prin somn.
14 Atunci, Isus le-a spus pe față: „Lazăr a murit.
15 Și mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeți. Dar acum, haidem să mergem la el.”
16 Atunci, Toma, zis Geamăn, a zis celorlalți ucenici: „Haidem să mergem și noi să murim cu El!”
17 Când a venit, Isus a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt.
18 Și, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii,
19 mulți din iudei veniseră la Marta și Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor.
20 Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieșit înainte, iar Maria ședea în casă.
21 Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
22 Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îți va da Dumnezeu.”
23 Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”
24 „Știu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”
25 Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
26 Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
27 „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”
28 După ce a spus aceste vorbe, s-a dus și a chemat în taină pe soră-sa, Maria, și i-a zis: „A venit Învățătorul și te cheamă.”
29 Maria, cum a auzit, s-a sculat iute și s-a dus la El.
30 Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta.
31 Iudeii care erau cu Maria în casă și o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute și ieșind afară, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormânt, ca să plângă acolo.”
32 Maria, când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.”
33 Isus, când a văzut-o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat.
34 Și a zis: „Unde l-ați pus?” „Doamne”, I-au răspuns ei, „vino și vezi.”
35 Isus plângea.
36 Atunci, iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!”
37 Și unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?”
38 Isus S-a înfiorat din nou în Sine și S-a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră, la intrarea căreia era așezată o piatră.
39 „Dați piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.”
40 Isus i-a zis: „Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”
41 Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Și Isus a ridicat ochii în sus și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat.
42 Știam că totdeauna Mă asculți, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.”
43 După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!”
44 Și mortul a ieșit cu mâinile și picioarele legate cu fășii de pânză și cu fața înfășurată cu un ștergar. Isus le-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă.”
...

duminică, 16 octombrie 2016

16, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 6:1-15, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 6:1 În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțeala ajutoarelor de toate zilele.
2 Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.
3 De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.
4 Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.”
5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
6 I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.
7 Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți veneau la credință.
8 Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod.
9 Unii din sinagoga numită a Izbăviților, a Cirinenilor și a Alexandrinilor, împreună cu niște iudei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan,
10 dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el.
11 Atunci au pus la cale pe niște oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu.”
12 Au întărâtat norodul, pe bătrâni și pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el și l-au dus în sobor.
13 Au scos niște martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui locaș sfânt și împotriva Legii.
14 În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locașul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”
15 Toți cei ce ședeau în sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger.
...

joi, 22 septembrie 2016

22, Joi - 2

Zidire, seara
Predică, Coloseni 4:2-18, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Coloseni 4:2 Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri. 3 Rugați-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos pentru care, iată, mă găsesc în lanțuri: 4 ca s-o fac cunoscută așa cum trebuie să vorbesc despre ea. 5 Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară; răscumpărați vremea. 6 Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia. 7 Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit și slujitorul credincios, tovarășul meu de slujbă în Domnul. 8 Vi l-am trimis înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră și să vă mângâie inimile. 9 L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios și preaiubit, care este dintr-ai voștri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici. 10 Aristarh, tovarășul meu de temniță, vă trimite sănătate; tot așa și Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care ați primit porunci… dacă vine la voi, să-l primiți bine), 11 și Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiați împrejur, și singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere. 12 Epafra, care este dintr-ai voștri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârșiți și deplin încredințați, să stăruiți în voia lui Dumnezeu. 13 Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Ierapole. 14 Luca, doctorul preaiubit, și Dima vă trimit sănătate. 15 Spuneți sănătate fraților din Laodiceea și lui Nimfa și bisericii din casa lui. 16 După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica laodiceenilor; și voi, la rândul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodiceea. 17 Și spuneți lui Arhip: „Ia seama să împlinești bine slujba pe care ai primit-o în Domnul”. 18 Urarea de sănătate este cu mâna mea: Pavel. Aduceți-vă aminte de lanțurile mele. Harul să fie cu voi! Amin.
...

duminică, 18 septembrie 2016

18, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 2:44-47, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 2:44 Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. 45 Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia. 46 Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. 47 Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.
Faptele Apostolilor 4:32 Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. 33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. 34 Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute 35 și-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
Faptele Apostolilor 5:14 Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult,
...

joi, 1 septembrie 2016

1, Joi - 2

Zidire, seara
Predică, , Proverbe 27:6a, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Proverbe 27:6a Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui,
1 Samuel 16:17 Saul a răspuns slujitorilor săi: „Găsiți-mi dar un om care să cânte bine și aduceți-l la mine.” 18 Unul din slujitori a luat cuvântul și a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care știe să cânte; el este și un om tare și voinic, un războinic, vorbește bine, este frumos la chip și Domnul este cu el.”
1 Samuel 17:33 Saul a zis lui David: „Nu poți să te duci să te bați cu filisteanul acesta, căci tu ești un copil, și el este un om războinic din tinerețea lui.” 34 David a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său. Și, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă, 35 alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. 36 Așa a doborât robul tău leul și ursul, și cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu.” 37 David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” Și Saul a zis lui
1 Samuel 17:17 Isai a zis fiului său David: „Ia pentru frații tăi efa aceasta de grâu prăjit și aceste zece pâini și aleargă în tabără, la frații tăi; 18 du și aceste zece cașuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă frații tăi sunt bine și să-mi aduci vești temeinice.
1 Samuel 17:28 Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceștia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu și cui ai lăsat acele puține oi în pustie? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.” 29 David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?” 30 Și s-a întors de la el ca să vorbească cu altul și i-a pus aceleași întrebări. Poporul i-a răspuns ca și întâiași dată.
1 Samuel 17:37 David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” Și Saul a zis lui David: „Du-te și Domnul să fie cu tine!” 38 Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă și l-a îmbrăcat cu o platoșă. 39 David a încins sabia lui Saul peste hainele lui și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea.” Și s-a dezbrăcat de ea. 40 Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.
...

duminică, 28 august 2016

28, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 3:16, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 3:16 Prin credința în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeți și-l cunoașteți; credința în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeți cu toții.
Faptele Apostolilor 4:1 Pe când vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii,
Faptele Apostolilor 2:42 Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. 43 Fiecare era plin de frică, și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. 44 Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. 45 Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.
...

duminică, 14 august 2016

14, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 18:35-19:10, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Luca 18:35 Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb ședea lângă drum și cerșea. 36 Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. 37 I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.” 38 Și el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 39 Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el țipa și mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 40 Isus S-a oprit și a poruncit să-l aducă la El și, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: 41 „Ce vrei să-ți fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea”. 42 Și Isus i-a zis: „Capătă-ți vederea. Credința ta te-a mântuit.” 43 Numaidecât, orbul și-a căpătat vederea și a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.
Luca 19:1 Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate. 2 Și un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameșilor, 3 căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. 4 A alergat înainte și s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă. 5 Isus, când a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii și i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” 6 Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. 7 Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” 8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” 9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam. 10 Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”
...

joi, 28 iulie 2016

28, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Psalmul 32:1-11, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Psalmul 32:1 Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit! 2 Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea și în duhul căruia nu este viclenie! 3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. 4 Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. 5 Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Și Tu ai iertat vina păcatului meu. 6 De aceea, orice om evlavios să se roage Ție la vreme potrivită! Și chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc. 7 Tu ești ocrotirea mea, Tu mă scoți din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire. 8 „Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” 9 Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-l strunești cu un frâu și o zăbală cu care-l legi ca să nu se apropie de tine. 10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. 11 Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă! Scoateți strigăte de bucurie, toți cei cu inima fără prihană!
...

joi, 21 iulie 2016

21, Joi - 2

Evanghelizare, seara
Predică, Filipeni 1:1-18, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Filipeni 1:1 Pavel și Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toți sfinții în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii1 și diaconii: 2 Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! 3 Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. 4 În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie, 5 pentru partea pe care o luați la Evanghelie din cea dintâi zi până acum. 6 Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. 7 Este drept să gândesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi sunteți toți părtași aceluiași har. 8 Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Hristos. 9 Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice pricepere, 10 ca să deosebiți lucrurile alese, pentru ca să fiți curați și să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Hristos, 11 plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu. 12 Vreau să știți, fraților, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. 13 În adevăr, în toată curtea împărătească și pretutindeni aiurea, toți știu că sunt pus în lanțuri din pricina lui Isus Hristos. 14 Și cei mai mulți din frați, îmbărbătați de lanțurile mele, au și mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. 15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă și din duh de ceartă; dar alții, din bunăvoință. 16 Aceștia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care știu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; 17 cei dintâi, din duh de ceartă, vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile mele. 18 Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta și mă voi bucura.
...

duminică, 10 iulie 2016

10, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 1:1-26, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 1:1 Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni, 2 de la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. 3 După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. 4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine. 5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” 6 Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?” 7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. 8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” 9 După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor. 10 Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb 11 și au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.” 12 Atunci, ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. 13 Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul și Iuda, fiul lui Iacov. 14 Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui. 15 În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraților – numărul celor adunați laolaltă era de aproape o sută douăzeci – și a zis: 16 „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. 17 El era din numărul nostru și era părtaș al aceleiași slujbe. 18 Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele. 19 Lucrul acesta a ajuns așa de cunoscut de toți locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui”. 20 În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ‘Locuința lui să rămână pustie și nimeni să nu locuiască în ea!’ și ‘Slujba lui s-o ia altul!’ 21 Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoțit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, 22 cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălțat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoțească drept martor al învierii Lui.” 23 Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iust, și pe Matia. 24 Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales, 25 ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.” 26 Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.
...

10, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 23:6-9;Luca 23:17-23;Luca 23:32-43, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Luca 23:6 Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă omul acesta este galileean. 7 Și când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla și el în Ierusalim în zilele acelea. 8 Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult, căci de mult dorea să-L vadă din pricina celor auzite despre El și nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune. 9 I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic.
Luca 23:17 La fiecare Praznic al Paștelor, Pilat trebuia să le sloboadă un întemnițat. 18 Ei au strigat cu toții într-un glas: „La moarte cu omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!” 19 Baraba fusese aruncat în temniță pentru o răscoală care avusese loc în cetate și pentru un omor. 20 Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să dea drumul lui Isus. 21 Dar ei au strigat: „Răstignește-L! Răstignește-L!” 22 Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Așa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” 23 Dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit.
Luca 23:32 Împreună cu El duceau și pe doi făcători de rele, care trebuiau omorâți împreună cu Isus. 33 Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga. 34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți. 35 Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” 36 Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet 37 și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!” 38 Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreești: „Acesta este Împăratul iudeilor.” 39 Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi!” 40 Dar celălalt l-a înfruntat și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă? 41 Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar omul acesta n-a făcut niciun rău.” 42 Și a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta!” 43 Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”
...

duminică, 3 iulie 2016

3, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 1:2-3, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 1:2 de la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. 3 După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.
...

duminică, 26 iunie 2016

26, Duminică - zidire, 2

Zidire, seara
Predică, 2 Petru 3:1-18, mesaj transmis prin Cornel Ciucă Descarcă MP3
...
2 Petru 3:1 Preaiubiților, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înștiințări, 2 ca să vă fac să vă aduceți aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții proroci și de porunca Domnului și Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voștri. 3 Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor 4 și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” 5 Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei 6 și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. 7 Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate, prin același Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți. 8 Dar, preaiubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi. 9 Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. 10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde. 11 Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, 12 așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului? 13 Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. 14 De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace. 15 Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, 16 ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. 17 Voi deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți și să vă pierdeți tăria, 18 ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei. Amin.
...