Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 20:24-31, mesaj transmis prin Ionel Grosu Descarcă MP3
...
Ioan 20:24 Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
25 Ceilalți ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
26 După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!”
27 Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.”
28 Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”
29 „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”
30 Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31 Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui.
...
Biserica Evanghelică Română, nr. 5,
str. Anton Colorian, nr. 61-63, sect. 4,
BUCUREŞTI
duminică, 23 aprilie 2017
23, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Ioan 10:22-30, mesaj transmis prin Ionel Grosu Descarcă MP3
...
Ioan 10:22 În Ierusalim se prăznuia atunci Praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.
23 Și Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.
24 Iudeii L-au înconjurat și I-au zis: „Până când ne tot ții sufletele în încordare? Dacă ești Hristosul, spune-ne-o deslușit.”
25 „V-am spus”, le-a răspuns Isus, „și nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.
26 Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.
27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.
28 Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
30 Eu și Tatăl una suntem.”

joi, 20 aprilie 2017
20, Joi - 2
Evanghelizare, seara
Predică, Matei 28:10,16-20, mesaj transmis prin Eugen Sima Descarcă MP3
...
Matei 28:10 Atunci, Isus le-a zis: „Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.”
16 Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă.
17 Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit.
18 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.
19 Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
20 Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”

20, Joi - 1
Evanghelizare, seara
Predică, 1 Ioan 4:9-10;Romani 6:23, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
...
1 Ioan 4:9 Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
10 Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.
Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

duminică, 16 aprilie 2017
16, Duminică - zidire, 2
Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 13:42-52, mesaj transmis prin Nelu Osiac Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 13:42 Când au ieșit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri.
43 Și după ce s-a împrăștiat adunarea, mulți din iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau.
46 Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.
47 Căci așa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’”
48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut.
49 Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara.
50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază și pe fruntașii cetății, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au izgonit din hotarele lor.
51 Pavel și Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și s-au dus în Iconia,
52 în timp ce ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.

16, Duminică - zidire, 1
Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 13:42-52, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3

16, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 20:11-18, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Ioan 20: 11 Dar Maria ședea afară lângă mormânt și plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.
12 Și a văzut doi îngeri în alb șezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap și altul la picioare.
13 „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus.”
14 După ce a zis aceste vorbe, s-a întors și a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu știa că este Isus.
15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauți?” Ea a crezut că este grădinarul și I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să-L iau.”
16 Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors și I-a zis în evreiește: „Rabuni!”, adică „Învățătorule!”
17 „Nu mă ține”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.”
18 Maria Magdalena s-a dus și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul și că i-a spus aceste lucruri.

16, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Marcu 16:1-8, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Marcu 16:1 După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.
2 În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineață, pe când răsărea soarele.
3 Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului?”
4 Și când și-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.
5 Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel șezând la dreapta, îmbrăcat într-un veșmânt alb, și s-au înspăimântat.
6 El le-a zis: „Nu vă înspăimântați! Căutați pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit. A înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră.
7 Dar duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea, cum v-a spus.”
8 Ele au ieșit din mormânt și au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur și de spaimă. Și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

16, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, 2 Corinteni 10:3-5;Ioan 10:27-30, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
2 Corinteni 10:3 Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească.
4 Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
5 Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
Ioan 10:27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.
28 Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
30 Eu și Tatăl una suntem.”
...
Predică, 2 Corinteni 10:3-5;Ioan 10:27-30, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
2 Corinteni 10:3 Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească.
4 Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
5 Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
Ioan 10:27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.
28 Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
30 Eu și Tatăl una suntem.”
...
joi, 13 aprilie 2017
13, Joi - 2
Evanghelizare, seara
Predică, Matei 26:30-46, mesaj transmis prin Lucian Sima Descarcă MP3
...
Matei 26:30 După ce au cântat cântarea, au ieșit în Muntele Măslinilor.
31 Atunci, Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire, căci este scris: ‘Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite.’
32 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.”
33 Petru a luat cuvântul și I-a zis: „Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.”
34 „Adevărat îți spun”, i-a zis Isus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori”.
35 Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Și toți ucenicii au spus același lucru.
36 Atunci, Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, și a zis ucenicilor: „Ședeți aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
37 A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se mâhnească foarte tare.
38 Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.”
39 Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.”
40 Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind și a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine!
41 Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
42 S-a depărtat a doua oară și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
43 S-a întors iarăși la ucenici și i-a găsit dormind; pentru că li se îngreunaseră ochii de somn.
44 I-a lăsat din nou, S-a depărtat și S-a rugat a treia oară, zicând aceleași cuvinte.
45 Apoi a venit la ucenici și le-a zis: „Dormiți de acum și odihniți-vă!…Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoșilor.
46 Sculați-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”

13, Joi - 1
Evanghelizare, seara
Predică, Luca 22:1-20, mesaj transmis prin Ștefan Constantin Descarcă MP3
...
Luca 22:1 Praznicul Azimilor, numit Paștele, se apropia.
2 Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod.
3 Dar Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
4 Iuda s-a dus să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor.
5 Ei s-au bucurat și au căzut la învoială să-i dea bani.
6 După ce le-a făgăduit că li-L va da în mâini, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mâinile lor, fără știrea norodului.
7 Ziua Praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paștele, a venit.
8 Și Isus a trimis pe Petru și pe Ioan și le-a zis: „Duceți-vă de pregătiți-ne Paștele, ca să mâncăm.”
9 „Unde voiești să pregătim?” L-au întrebat ei.
10 El le-a răspuns: „Iată, când veți intra în cetate, vă va ieși înainte un om, ducând un urcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra
11 și spuneți stăpânului casei: ‘Învățătorul îți zice: «Unde este odaia pentru oaspeți, în care să mănânc Paștele cu ucenicii Mei?»’
12 Și are să vă arate o odaie mare de sus, așternută gata: acolo să pregătiți Paștele.”
13 Ei au plecat și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit Paștele.
14 Când a sosit ceasul, Isus a șezut la masă cu cei doisprezece apostoli.
15 El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paștele acestea cu voi înainte de patima Mea;
16 căci vă spun că, de acum încolo, nu le voi mai mânca până la împlinirea lor în Împărăția lui Dumnezeu.”
17 Și a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi,
18 pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viței, până când va veni Împărăția lui Dumnezeu.”
19 Apoi a luat pâine și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
20 Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul și li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.”

duminică, 9 aprilie 2017
9, Duminică - zidire, 2
Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 13:39-52, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 13:39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
42 Când au ieșit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri.
43 Și după ce s-a împrăștiat adunarea, mulți din iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau.
46 Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.
47 Căci așa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’”
48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut.
49 Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara.
50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază și pe fruntașii cetății, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au izgonit din hotarele lor.
51 Pavel și Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și s-au dus în Iconia,
52 în timp ce ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.
...
Predică, Faptele Apostolilor 13:39-52, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 13:39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
42 Când au ieșit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri.
43 Și după ce s-a împrăștiat adunarea, mulți din iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau.
46 Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.
47 Căci așa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’”
48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut.
49 Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara.
50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază și pe fruntașii cetății, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au izgonit din hotarele lor.
51 Pavel și Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și s-au dus în Iconia,
52 în timp ce ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.
...
9, Duminică - zidire, 1
Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 13:39-52, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3

9, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 21:1-17, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Matei 21:1 Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
2 și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. În el veți găsi îndată o măgăriță legată și un măgăruș împreună cu ea; dezlegați-i și aduceți-i la Mine.
3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți că Domnul are trebuință de ei. Și îndată îi va trimite.”
4 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
5 „Spuneți fiicei Sionului: ‘Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe.’”
6 Ucenicii s-au dus și au făcut cum le poruncise Isus.
7 Au adus măgărița și măgărușul, și-au pus hainele peste ei și El a șezut deasupra.
8 Cei mai mulți din norod își așterneau hainele pe drum; alții tăiau ramuri din copaci și le presărau pe drum.
9 Noroadele care mergeau înaintea lui Isus și cele ce veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”
10 Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: „Cine este acesta?”
11 „Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii”, răspundeau noroadele.
12 Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei
13 și le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.’ Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.”
14 Niște orbi și șchiopi au venit la El în Templu și El i-a vindecat.
15 Dar preoții cei mai de seamă și cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea și pe copii strigând în Templu și zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie.
16 Și I-au zis: „Auzi ce zic aceștia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-ați citit niciodată cuvintele acestea: ‘Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug’?”
17 Și, lăsându-i, a ieșit din cetate și S-a îndreptat spre Betania și a rămas acolo.

9, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 15:1-24, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Luca 15:1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să-L asculte.
2 Și fariseii, și cărturarii cârteau și ziceau: „Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei.”
3 Dar El le-a spus pilda aceasta:
4 „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe islaz și se duce după cea pierdută, până când o găsește?
5 După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri
6 și, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și vecinii săi și le zice: ‘Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.’
7 Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți, care n-au nevoie de pocăință.
8 Sau care femeie, dacă are zece lei1 de argint și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu băgare de seamă până când îl găsește?
9 După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele și vecinele ei și zice: ‘Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.’
10 Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.”
11 El a mai zis: „Un om avea doi fii.
12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Și tatăl le-a împărțit averea.
13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată.
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.
15 Atunci, s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.
17 Și-a venit în fire și a zis: ‘Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta
19 și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.»’
20 Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’
22 Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare.
23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim,
24 căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.

Efeseni 4:14-16
Zidire, dimineața
Predică, Efeseni 4:14-16, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Efeseni 4:14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire,
15 ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
16 Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste.

joi, 6 aprilie 2017
6, Joi - 2
Zidire, seara
Predică, Coloseni 3:1,9-10,12-17, mesaj transmis prin George Sima Descarcă MP3
...
Coloseni 3:1 Dacă, deci, ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.
9 Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui,
10 și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut.
12 Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.
13 Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.
14 Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii.
15 Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre și fiți recunoscători.
16 Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.
17 Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

6, Joi - 1
Zidire, seara
Predică, Efeseni 6:10-20, mesaj transmis prin Petrică Sandu Descarcă MP3
...
Efeseni 6:10 Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.
11 Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului.
12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.
13 De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul.
14 Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii,
15 având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.
16 Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău.
17 Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
18 Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții
19 și pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei,
20 al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.

duminică, 2 aprilie 2017
2, Duminică - zidire, 2
Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 13:13-52, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
13 Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.
14 Din Perga, și-au urmat drumul înainte și au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă și au șezut jos.
15 După citirea Legii și a Prorocilor, fruntașii sinagogii au trimis să le zică: „Fraților, dacă aveți un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiți.”
16 Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați!
17 Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinții noștri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul șederii lui în țara Egiptului, și l-a scos din Egipt cu brațul Său cel puternic.
18 Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.
19 Și, după ce a nimicit șapte popoare în Țara Canaanului, le-a dat de moștenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20 După aceste lucruri le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.
21 Ei au cerut atunci un împărat. Și, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin,
22 apoi l-a înlăturat și le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.’
23 Din sămânța lui David, Dumnezeu, după făgăduința Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinței la tot norodul lui Israel.
25 Și Ioan, când era la sfârșitul însărcinării lui, zicea: ‘Cine credeți că sunt eu? Nu sunt Acela, ci iată că după mine vine Unul căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălțămintea picioarelor.’
26 Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27 Căci locuitorii din Ierusalim și mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus și, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28 Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuși ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
29 Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți.
31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului.
32 Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’
34 Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
35 De aceea mai zice și în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’
36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea.
37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.
38 Să știți dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor,
39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
42 Când au ieșit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri.
43 Și după ce s-a împrăștiat adunarea, mulți din iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau.
46 Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.
47 Căci așa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’”
48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut.
49 Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara.
50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază și pe fruntașii cetății, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au izgonit din hotarele lor.
51 Pavel și Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și s-au dus în Iconia,
52 în timp ce ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.
...
Predică, Faptele Apostolilor 13:13-52, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
13 Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.
14 Din Perga, și-au urmat drumul înainte și au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă și au șezut jos.
15 După citirea Legii și a Prorocilor, fruntașii sinagogii au trimis să le zică: „Fraților, dacă aveți un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiți.”
16 Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați!
17 Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinții noștri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul șederii lui în țara Egiptului, și l-a scos din Egipt cu brațul Său cel puternic.
18 Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.
19 Și, după ce a nimicit șapte popoare în Țara Canaanului, le-a dat de moștenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20 După aceste lucruri le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.
21 Ei au cerut atunci un împărat. Și, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin,
22 apoi l-a înlăturat și le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.’
23 Din sămânța lui David, Dumnezeu, după făgăduința Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinței la tot norodul lui Israel.
25 Și Ioan, când era la sfârșitul însărcinării lui, zicea: ‘Cine credeți că sunt eu? Nu sunt Acela, ci iată că după mine vine Unul căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălțămintea picioarelor.’
26 Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27 Căci locuitorii din Ierusalim și mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus și, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28 Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuși ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
29 Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți.
31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului.
32 Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’
34 Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
35 De aceea mai zice și în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’
36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea.
37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.
38 Să știți dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor,
39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
42 Când au ieșit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri.
43 Și după ce s-a împrăștiat adunarea, mulți din iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau.
46 Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.
47 Căci așa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’”
48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut.
49 Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara.
50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază și pe fruntașii cetății, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au izgonit din hotarele lor.
51 Pavel și Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și s-au dus în Iconia,
52 în timp ce ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.
...
2, Duminică - zidire, 1
Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 13:13-52, mesaj transmis prin Gigi Andrușcă Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 13:13 Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.

2, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Romani 5:1-11, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Romani 5:1 Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem1 pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
2 Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare,
4 răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea.
5 Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.
6 Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți.
7 Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară.
8 Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
9 Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.
10 Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.
11 Și nu numai atât, dar ne și bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

2, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Romani 5:1-11, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3

2, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Exod 33:12-23, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Exod 33:12 Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: ‘Du pe poporul acesta!’ Și nu-mi arăți pe cine vei trimite cu mine. Însă Tu ai zis: ‘Eu te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea!’
13 Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște și voi avea trecere înaintea Ta. Și gândește-Te că neamul acesta este poporul Tău!”
14 Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine și îți voi da odihnă.”
15 Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
16 Cum se va ști că am căpătat trecere înaintea Ta, eu și poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi și când prin aceasta vom fi deosebiți, eu și poporul Tău, de toate popoarele de pe fața pământului?”
17 Domnul a zis lui Moise: „Voi face și ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea și te cunosc pe nume!”
18 Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!”
19 Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea și voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur și am milă de cine vreau să am milă!”
20 Domnul a zis: „Fața nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască!”
21 Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă.
22 Și când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece.
23 Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Fața Mea nu se poate vedea.”

joi, 30 martie 2017
30, Joi - 2
Zidire, seara
Predică, Ioan 1:1-5, mesaj transmis prin Victor (Puiu) Toma Descarcă MP3
...
Ioan 1:1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.
2 El era la început cu Dumnezeu.
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.
4 În El era viața, și viața era lumina oamenilor.
5 Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.

30, Joi - 1
Zidire, seara
Predică, Evrei 1:1-2, mesaj transmis prin Lucian Mina Descarcă MP3
...
Evrei 1:1 După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu,
2 la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile.

duminică, 26 martie 2017
26, Duminică - zidire, 2
Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 12:1-2, mesaj transmis prin Petre Miu Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 12:1 Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască,
2 și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.

26, Duminică - zidire, 1
Zidire, seara
Predică, Faptele Apostolilor 13:29-41, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 13:29 Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți.
31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului.
32 Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’
34 Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
35 De aceea mai zice și în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’
36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea.
37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.
38 Să știți dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor,
39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
...
Predică, Faptele Apostolilor 13:29-41, mesaj transmis prin Emil Matără Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 13:29 Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți.
31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului.
32 Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’
34 Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
35 De aceea mai zice și în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’
36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea.
37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.
38 Să știți dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor,
39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
...
26, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Psalmul 118:14-29, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Psalmul 118:14 Domnul este tăria mea și pricina laudelor mele; El m-a mântuit.
15 Strigăte de biruință și de mântuire se înalță în corturile celor neprihăniți: dreapta Domnului câștigă biruința!
16 Dreapta Domnului se înalță; dreapta Domnului câștigă biruința!
17 Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului.
18 Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morții.
19 Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul.
20 Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniți.
21 Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mântuit!
22 Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
23 Domnul a făcut lucrul acesta, și este o minunăție înaintea ochilor noștri.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!
25 Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!
26 Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
27 Domnul este Dumnezeu și ne luminează. Legați cu funii vita pentru jertfă și aduceți-o până la coarnele altarului!
28 Tu ești Dumnezeul meu, și eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi preamări.
29 Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!

26, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 10:1-42, mesaj transmis prin Nistor Hodiș Descarcă MP3
...
Ioan 10:1 Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoț și un tâlhar.
2 Dar cine intră pe ușă este păstorul oilor.
3 Portarul îi deschide și oile aud glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le scoate din staul.
4 După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
5 Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”
6 Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înțeles despre ce le vorbea.
7 Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Ușa oilor.
8 Toți cei ce au venit înainte de Mine sunt hoți și tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei.
9 Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra și va ieși și va găsi pășune.
10 Hoțul nu vine decât să fure, să junghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.
11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.
12 Dar cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge, și lupul le răpește și le împrăștie.
13 Cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu-i pasă de oi.
14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine,
15 așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl, și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele.
16 Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor.
17 Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși s-o iau.
18 Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”
19 Din pricina acestor cuvinte, iarăși s-a făcut dezbinare între iudei.
20 Mulți dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun. De ce-L ascultați?”
21 Alții ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit. Poate un drac să deschidă ochii orbilor?”
22 În Ierusalim se prăznuia atunci Praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.
23 Și Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.
24 Iudeii L-au înconjurat și I-au zis: „Până când ne tot ții sufletele în încordare? Dacă ești Hristosul, spune-ne-o deslușit.”
25 „V-am spus”, le-a răspuns Isus, „și nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.
26 Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.
27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.
28 Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
30 Eu și Tatăl una suntem.”
31 Atunci, iudeii iarăși au luat pietre ca să-L ucidă.
32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncați cu pietre în Mine?”
33 Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă și pentru că Tu, care ești un om, Te faci Dumnezeu.”
34 Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: ‘Eu am zis: «Sunteți dumnezei»’?
35 Dacă Legea a numit dumnezei pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, și Scriptura nu poate fi desființată,
36 cum ziceți voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfințit și M-a trimis în lume? Și aceasta, pentru că am zis: ‘Sunt Fiul lui Dumnezeu!’
37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți.
38 Dar, dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea, ca să ajungeți să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl.”
39 La auzul acestor vorbe, căutau iarăși să-L prindă, dar El a scăpat din mâinile lor.
40 Isus S-a dus iarăși dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început. Și a rămas acolo.
41 Mulți veneau la El și ziceau: „Ioan n-a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta era adevărat.”
42 Și mulți au crezut în El în locul acela.

26, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Psalmul 118:1-6,14-29, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Psalmul 118:1 Lăudați pe Domnul, căci este bun, „căci în veac ține îndurarea Lui!”
2 Să zică Israel: „Căci în veac ține îndurarea Lui!”
3 Casa lui Aaron să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!”
4 Cei ce se tem de Domnul să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!”
5 În mijlocul strâmtorării, am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat și m-a scos la larg.
6 Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?
14 Domnul este tăria mea și pricina laudelor mele; El m-a mântuit.
15 Strigăte de biruință și de mântuire se înalță în corturile celor neprihăniți: dreapta Domnului câștigă biruința!
16 Dreapta Domnului se înalță; dreapta Domnului câștigă biruința!
17 Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului.
18 Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morții.
19 Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul.
20 Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniți.
21 Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mântuit!
22 Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
23 Domnul a făcut lucrul acesta, și este o minunăție înaintea ochilor noștri.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!
25 Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!
26 Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
27 Domnul este Dumnezeu și ne luminează. Legați cu funii vita pentru jertfă și aduceți-o până la coarnele altarului!
28 Tu ești Dumnezeul meu, și eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi preamări.
29 Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!
...
Predică, Psalmul 118:1-6,14-29, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Psalmul 118:1 Lăudați pe Domnul, căci este bun, „căci în veac ține îndurarea Lui!”
2 Să zică Israel: „Căci în veac ține îndurarea Lui!”
3 Casa lui Aaron să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!”
4 Cei ce se tem de Domnul să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!”
5 În mijlocul strâmtorării, am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat și m-a scos la larg.
6 Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?
14 Domnul este tăria mea și pricina laudelor mele; El m-a mântuit.
15 Strigăte de biruință și de mântuire se înalță în corturile celor neprihăniți: dreapta Domnului câștigă biruința!
16 Dreapta Domnului se înalță; dreapta Domnului câștigă biruința!
17 Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului.
18 Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morții.
19 Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul.
20 Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniți.
21 Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mântuit!
22 Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
23 Domnul a făcut lucrul acesta, și este o minunăție înaintea ochilor noștri.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!
25 Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!
26 Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
27 Domnul este Dumnezeu și ne luminează. Legați cu funii vita pentru jertfă și aduceți-o până la coarnele altarului!
28 Tu ești Dumnezeul meu, și eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi preamări.
29 Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!
...
joi, 23 martie 2017
23, Joi - 2
Zidire, seara
Predică, 1 Ioan 5:19;Sănătatea învățăturii și a credinței, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
1 Ioan 5:19 Știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în cel rău.
Tit 1:8 ci să fie primitor de oaspeți, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat,
9 să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici.
13 Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoși în credință
Tit 2:1 Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă.
2 Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare.
7 și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie,
8 de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi.
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat
12 și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie,
13 așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.
Tit 3:4 Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
8 Adevărat este cuvântul acesta, și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni!
14 Trebuie ca și ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune pentru nevoile grabnice și să nu stea neroditori.

23, Joi - 1
Zidire, seara
Predică, Matei 27:15-54, mesaj transmis prin Robert Stoian Descarcă MP3
...
Matei 27:15 La fiecare Praznic al Paștelor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemnițat, pe care-l voiau ei.
16 Pe atunci aveau un întemnițat vestit, numit Baraba.
17 Când erau adunați la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiți să vi-l slobod? Pe Baraba sau pe Isus, care se numește Hristos?”
18 Căci știa că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui.
19 Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.”
20 Preoții cei mai de seamă și bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.
21 Dregătorul a luat cuvântul și le-a zis: „Pe care din amândoi voiți să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba”, au răspuns ei.
22 Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?” „Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toții.
23 Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige și mai tare: „Să fie răstignit!”
24 Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, și-a spălat mâinile înaintea norodului și a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
25 Și tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.”
26 Atunci, Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.
27 Ostașii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată ceata ostașilor.
28 L-au dezbrăcat de hainele Lui și L-au îmbrăcat cu o haină stacojie.
29 Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, și I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, își băteau joc de El, și ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
30 Și scuipau asupra Lui și luau trestia și-L băteau în cap.
31 După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
32 Pe când ieșeau din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, și l-au silit să ducă crucea lui Isus.
33 Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă: „Locul căpățânii”,
34 I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.
35 După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei, trăgând la sorți, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei și pentru cămașa Mea au tras la sorți.”
36 Apoi au șezut jos și-L păzeau.
37 Și I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor.”
38 Împreună cu El, au fost răstigniți doi tâlhari: unul la dreapta și celălalt la stânga Lui.
39 Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap
40 și ziceau: „Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”
41 Preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii și bătrânii, își băteau și ei joc de El și ziceau:
42 „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El!
43 S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubește. Căci a zis: ‘Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!’”
44 Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El Îi aruncau aceleași cuvinte de batjocură.
45 De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.
46 Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
47 Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!”
48 Și îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus într-o trestie și i-a dat să bea.
49 Dar ceilalți ziceau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.”
50 Isus a strigat iarăși cu glas tare și Și-a dat duhul.
51 Și îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
52 mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră au înviat.
53 Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora.
54 Sutașul și cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte tare și au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”

duminică, 19 martie 2017
19, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, seara
Predică, Faptele Apostolilor 13:13-41, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 13:13 Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.
14 Din Perga, și-au urmat drumul înainte și au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă și au șezut jos.
15 După citirea Legii și a Prorocilor, fruntașii sinagogii au trimis să le zică: „Fraților, dacă aveți un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiți.”
16 Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați!
17 Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinții noștri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul șederii lui în țara Egiptului, și l-a scos din Egipt cu brațul Său cel puternic.
18 Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.
19 Și, după ce a nimicit șapte popoare în Țara Canaanului, le-a dat de moștenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20 După aceste lucruri le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.
21 Ei au cerut atunci un împărat. Și, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin,
22 apoi l-a înlăturat și le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.’
23 Din sămânța lui David, Dumnezeu, după făgăduința Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinței la tot norodul lui Israel.
25 Și Ioan, când era la sfârșitul însărcinării lui, zicea: ‘Cine credeți că sunt eu? Nu sunt Acela, ci iată că după mine vine Unul căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălțămintea picioarelor.’
26 Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27 Căci locuitorii din Ierusalim și mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus și, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28 Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuși ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
29 Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți.
31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului.
32 Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’
34 Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
35 De aceea mai zice și în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’
36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea.
37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.
38 Să știți dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor,
39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
...
Predică, Faptele Apostolilor 13:13-41, mesaj transmis prin Novac Prică Descarcă MP3
...
Faptele Apostolilor 13:13 Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.
14 Din Perga, și-au urmat drumul înainte și au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă și au șezut jos.
15 După citirea Legii și a Prorocilor, fruntașii sinagogii au trimis să le zică: „Fraților, dacă aveți un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiți.”
16 Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați!
17 Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinții noștri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul șederii lui în țara Egiptului, și l-a scos din Egipt cu brațul Său cel puternic.
18 Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.
19 Și, după ce a nimicit șapte popoare în Țara Canaanului, le-a dat de moștenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20 După aceste lucruri le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.
21 Ei au cerut atunci un împărat. Și, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin,
22 apoi l-a înlăturat și le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.’
23 Din sămânța lui David, Dumnezeu, după făgăduința Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinței la tot norodul lui Israel.
25 Și Ioan, când era la sfârșitul însărcinării lui, zicea: ‘Cine credeți că sunt eu? Nu sunt Acela, ci iată că după mine vine Unul căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălțămintea picioarelor.’
26 Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27 Căci locuitorii din Ierusalim și mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus și, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28 Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuși ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
29 Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți.
31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului.
32 Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’
34 Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
35 De aceea mai zice și în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’
36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea.
37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.
38 Să știți dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor,
39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.
40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
...
19, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, seara
Predică, Geneza 2:7;Ezechiel 33:11;Ioan 5:24-25,39-40, mesaj transmis prin Ionel Sima Descarcă MP3
...
Geneza 2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Ezechiel 33:11 Spune-le: ‘Pe viața Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți voi, casa lui Israel?’
Ioan 5:24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.
25 Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce-l vor asculta vor învia.
39 Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
40 Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!

Predică, 2 Timotei 1:1-18;Să nu-ți fie rușine de evanghelie, mesaj transmis prin Victor Toculeț Descarcă MP3
...
2 Timotei 1:1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Isus,
2 către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru!
3 Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moși-strămoși, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte.
4 Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5 Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredințat că și în tine.
6 De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.
8 Să nu-ți fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.
9 El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie.
11 Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al neamurilor.
12 Și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea.
13 Dreptarul învățăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ține-l cu credința și dragostea care este în Hristos Isus.
14 Lucrul acela bun care ți s-a încredințat păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi.
15 Știi că cei ce sunt în Asia toți m-au părăsit; între alții și Figel și Ermogen.
16 Domnul să-și verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat și nu i-a fost rușine de lanțul meu.
17 Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă și m-a găsit.
18 Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu știi foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)